Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Noel Gallagher: "Dacă ești primul în topurile actuale, ai cu siguranță o muzică infectă"

Fostul chitarist Oasis, Noel Gallagher, a ”tranșat” fără menajamente industria muzicală actuală. Conform muzicianului, orice artist de pe prima poziție a unui clasament lansează, fără excepție, o muzică infectă. Declarația a ajuns în media în contextul unei discuții inițiate de NME despre starea industriei muzicale.

Publicat

pe

Noel Gallagher
Noel Gallagher

"Dacă ești primul în topurile actuale, ai cu siguranță o muzică infectă. Trupele din zilele noastre sunt mână în mână cu cei din industrie, iar industria a hotărât deja ce staruri vor să aibă în clasamente. Și toate topurile sunt la fel. Fiecare single din Top 10 e același rahat cu o voce diferită", a consemnat fără rețineri Noel Gallagher într-o discuție cu jurnaliștii NME.

Astfel de declarații, deși radicale, nu sunt tocmai surprinzătoare. Noel Gallagher este cunoscut pentru atitudinea critică și necenzurată la adresa industriei. De această dată, totuși, inițiativa unei discuții pe tema evoluției muzicii nu i-a aparținut fostului chitarist Oasis, ci publicației NME, care ”a deschis cutia Pandorei” în cadrul lansării ediției ”NME's new bands for 2015”.

"Înainte artiștii dădeau tonul industriei, iar industria reacționa la Britpop sau la stilul muzical în vogă de la vremea respectivă. Acum artiștii se duc la oamenii din industrie și spun <<Ce ai spus că vrei de la mine? OK, pot să fac asta>>. Atunci când am apărut noi (curentul britpop) - și nu a fost după un șablon, a fost complet accidental - industria a făcut un pas în spate și a reacționat <<Ce naiba e asta? Oamenii ăștia sunt toți niște drogați și niște maniaci, vor da peste cap prețurile acțiunilor. Trebuie să scăpăm de oamenii ăștia.>>"

Oasis - "Don't Look Back In Anger"

Ca o consecință a deteriorării industriei, în opinia lui Noel Gallagher, Oasis nu ar fi avut același succes dacă s-ar fi lansat pe piață acum.

"Dacă Oasis și-ar începe activitatea mâine, nu am avea nici pe departe același impact, pentru că acum ești judecat după primul concert iar Radio 1 te va eticheta după numărul oamenilor care te urmăresc pe Facebook."

În încheierea pledoariei, muzicianul punctează și lipsa unor trupe noi care să inspire oamenii de la baza piramidei sociale.

"Clasa muncitoare nu mai are o voce. Muzica de acum e foarte "middle class". I-aș fi mâncat de vii pe cei de la Bastille într-o singură după-amiază din anii '90: un interviu și ar fi fost distruși, dispăruți pentru totdeauna."

Muzică nouă

Bastille şi Lost Frequencies lansează piesa "Head Down" - AUDIO

Prima melodie de dans din 2024 a sosit şi combină doi hitmakeri de top, Bastille şi Lost Frequencies. Single-ul lor se numeşte "Head Down" şi aminteşte de colaborările lui Bastille cu Marshmello.

Publicat

pe

Coperta single Lost Frequencies Bastille Head Down
Coperta single Lost Frequencies Bastille Head Down │ FOTO: Bastille

"Head Down" este un track EDM clasic, pe care se remarcă sintetizatorul şi vocea lui Dan Smith, cu mult ecou şi un sound uşor de Coldplay. Cu mai puţină blândeţe şi mai multă înţelepciune încărcată în glas şi versuri. Noul track apare pe al treilea album Lost Frequencies. Dacă acest nume nu va spune multe, aflaţi că e vorba despre artistul dance din Belgia Felix De Laet.

Cel mai nou album al său se numeşte "All Stand Together" şi a fost lansat în 2023. Lost Frequencies pornea la drum în 2014 cu hitul "Are You With Me" şi de atunci a bifat o serie de colaborări şi remixuri care i-au păstrat relevanţa. Track-ul a ajuns pe locul întâi în topuri în nu mai puţin de 18 ţări.

Bastille a lansat în septembrie 2023 o versiune nouă a celui mai mare hit al său, "Pompeii", colaborare cu legendarul compozitor Hans Zimmer de această dată. Această ediţie nouă a apărut pentru a aniversa 10 ani de la apariţia melodiei originale în 2013. Pe atunci urca pe locul 2 în topul UK Singles. Versiunea din 2023 se numeşte "Pompei MMXIII" şi a apărut ca o idee bonus în vreme ce solistul Dan Smith lucra la alte proiecte cu Zimmer în studio. Acelaşi Smith a mai bifat o colaborare anul trecut, cu cântăreţul britanic pop Dylan pe piesa "Liar Liar".

Cei doi s-au apropiat după ce Dylan a deschis concerte Bastille din UK în turneul "Bad Blood X".

Bastille are o relaţie specială cu România, participând la festivalul Summer Well de două ori şi fiind o trupă apreciată. E activă din 2010 şi a pornit ca proiect solo al lui Dan Smith, dar ulterior s-a extins, incluzându-l pe clăparul Kyle Simons, basistul şi chitaristul Will Farquarson şi toboşarul Chris Wood. EP-ul şi single-ul de debut aveau să vină în 2023, iar primul album a fost "Bad Blood", lansat în 2013.

Citește în continuare

Trending