Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

Rae Morris, emoție fără gen muzical - VIDEO

Muzica compusă de Rae Morris vine dintr-un loc misterios. Chiar dacă a semnat cu o casă mare de discuri (Atlantic Records) când avea doar 17 ani, tânăra artistă britanică a avut la dispoziție timpul necesar pentru a se dezolta artistic și a înțelege mai bine cine este și ce își dorește să transmită. Din perspectiva sa, lucrurile sunt simple: muzica e despre emoție, indiferent de stilul muzical. Și câtă vreme emoția va ajunge la public, Rae Morris va continua să cânte pe scenă, acolo unde se simte cel mai bine.

Publicat

pe

Rae Morris
Rae Morris

Rachel Anne Morris, sau Rae Morris, a început să studieze pianul la vârsta de 4 ani. În adolescență nu se gândea că va ajunge să aibă o carieră în muzică, cu atât mai mult cu cât nu considera că vocea sa e de nivelul unor cântărețe precum Christina Aguilera. A descoperit, însă, mai târziu, artiști și trupe precum Feist, Dusty Springfield și Coldplay, care i-au dat de înțeles că o voce poate avea diverse valențe.

"Am început să compun când eram destul de tânără, să spunem de la 15 ani, dar nu ”compunem” cu adevărat, pentru că nu înțelegeam ceea ce făceam. Stăteam pur și simplu la pian și mă jucam cu diverse melodii încercând să evit lecțiile la pian pe care le aveam de repetat. Era o metodă eficientă! Prima piesă în regulă de care îmi amintesc este ”Wait a While”. Aveam 17 ani. Nu îmi amintesc exact cum am compus-o, dar îmi amintesc sentimentul de mulțumire pe care l-am simțit."

A fost remarcată de Altantic Records în cadrul unui concert restrâns din orașul natal, Blackpool. Avea pe atunci doar 17 ani. Primul single a fost lansat în 2012, urmând apoi 3 EP-uri, concerte tot mai dese, un turneu cu Bombay Bicycle și prestații la festivaluri mari precum Reading și Leeds Festivals. Recent, Rae Morris a fost inclusă pe lista lungă a BBC Music Sound Of 2015, alături de James Bay.

Rae Morris - "Grow"

Rae Morris nu a lansat încă un album, dar a compus constant, deși mărturisește că nu a înțeles încă în ce fel iau naștere piesele.

"Procesul de compunere a pieselor e ciudat. Inspirația vine și pleacă și încă nu știu exact cum reușesc să creez o melodie. Cred că asta iubesc cel mai mult în legătură cu procesul de creație: misterul."

Mai mult decât procesul de compunere, Rae Morris iubește să fie pe scenă și să cânte în fața unui public, indiferent cât de restrâns ar fi.

"Ador momentele live. Așa am ajuns, până la urmă, să fac muzică. Nu cred că există altceva pe lumea asta care să îmi placă mai mult decât să cânt în fața unui public, indiferent dacă grupul de oameni care mă ascultă e mare sau mic. Mă simt chiar ciudat când nu am multe show-uri programate. Iubesc, de asemenea, să călătoresc și să întâlnesc mulți oameni."

Rae Morris - "From Above"

Rae Morris va lansa primul ei album la începutul anului viitor. Intitulat ”Unguarded”, discul este în opinia artistei o colecție de piese ce prezintă evoluția sa muzicală. De la semnarea contractului cu actuala casă de discuri până în prezent.

Important de reținut este faptul că Rae Morris crede că muzica este emoție, indiferent de stilul muzical. Așa încât, indiferent dacă mulți o vor încadra în marea masă a valului electro-pop, modul ei de a interpreta o va separa de mulțime.

"Muzica mea este foarte simplă. Nu mă refer aici la producție sau la detalii. E vorba despre faptul că e ceva instinctiv și vreau ca oamenii să-mi asculte piesele și să simtă emoții. Nu contează ce fel de emoție - vreau pur și simplu să aibă o reacție. E vorba despre acel sentiment organic pe care îl are cineva atunci când compune o piesă și o interpretează live iar cei care ascultă nu se gândesc la genul muzical în care se încadrează, ci doar la felul în care te face să te simți." - Rae Morris pentru Teen Vogue

Rae Morris - "Do You Even Know?"

Trending