Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică și film

Lana Del Rey și Lorde, nominalizate la Globurile de Aur 2015

Lana Del Rey și Lorde sunt nominalizate la Globurile de Aur 2015, la categoria Best Original Song. Piesele incluse pe lista nominalizărilor sunt “Big Eyes”, de pe coloana sonoră a filmului cu același nume, și “Yellow Flicker Beat”, de pe coloana sonoră a blockbuster-ului ”The Hunger Games: Mockingjay – Part 1”.

Publicat

pe

Lana Del Rey / Lorde
Lana Del Rey / Lorde

După succesul înregistrat cu soundtrack-uri precum “Young and Beautiful” (“The Great Gatsby”) și “Once Upon a Dream” (“Maleficent”), Lana Del Rey  a revenit cu o nouă compoziție ce a primit recent o nominalizare la Globurile de Aur 2015 în categoria Best Original Song. . Piesa se numește “Big Eyes” și este inclusă pe coloana sonoră a ultimului film regizat de Tim Burton, o biografie ce prezintă povestea artistei americane Margaret Keane.

Acțiunea peliculei este centrată în jurul relației acesteia cu soțul ei, Walter, și a modului fraudulos în care tablourile pictate de Margaret i-au fost atribuite lui în anii ’50 și ’60. În rolurile principale au fost distribuiți actorii Amy Adams și Christoph Waltz, scenariul fiind semnat de Scott Alexander și Larry Karaszewski.

Noul single “Big Eyes“, compus de Lana Del Rey împreună cu Daniel Heath, poate fi ascultat mai jos.

Lana Del Rey - "Big Eyes" - AUDIO

Lorde a lucrat pentru soundtrack-ul “Yellow Flicker Beat” cu renumitul producător Paul Epworth, cel care în 2012 câștiga 4 premii Grammy pentru contribuția adusă înregistrării albumului ”21” al lui Adele. Tot Epworth s-a ocupat și de producția soundtrack-ului Bond “Skyfall“, distins cu Oscar, în lista artiștilor cu care a mai colaborat fiind și Paul McCartney, Coldplay, John Legend și Florence and the Machine. La înregistrarea piesei pentru noul film Hunger Games a participat și inginerul de sunet Matt Wiggins, un alt nume sonor, asociat cu artiști precum Lana Del Rey, Adele.

 “Ocazia de a lucra pentru soundtrack-ul acestui film atât de popular a fost o provocare, pe care m-am hotărât să o accept și să o fructific. Distribuția filmului și povestea reprezintă o platformă extraordinară pentru toți artiștii implicați în acest proiect, iar din perspectiva mea, a unui muzician care a iubit dintotdeauna arta cinematografică, procesul creativ a fost o experiență unică pentru mine. Cred că soundtrack-ul îi va surprinde pe mulți dintre ascultători.” – Lorde

Lorde - "Yellow Flicker Beat" (Hunger Games)

În categoria Best Original Song sunt nominalizate și piesele “Glory” (din pelicula ”Selma”), “Mercy Is” (din pelicula ”Noah”) și “Opportunity” (din pelicula ”Annie”).

Gala decernării premiilor Globurile de Aur 2015 va avea loc pe 11 ianuarie la Beverly Hilton Hotel din Beverly Hills, California. Evenimentul va fi prezentat de actrițele Tina Fey și Amy Poehler.

Muzică și film

Fanii James Bond sunt convinși că Lana Del Rey a scris piesa pentru jocul video 007: First Light

Unul dintre cele mai așteptate jocuri video, 007: First Light, ar putea avea piesa tematică scrisă de Lana del Rey. Fanii James Bond sunt convinși că așa este, după ce au descoperit că o piesă nouă, cu un titlu sugestiv, a fost înregistrată recent de artistă la ASCAP - Societatea Americană a Autorilor Compozitorilor și Editorilor.

Publicat

pe

Lana Del Rey - Bluebird
Lana Del Rey - Bluebird │ FOTO: captură YouTube

Anticipatul 007: First Light, noul joc James Bond creat de IO Interactive, ar putea avea piesa centrală de pe coloana sonoră compusă de Lana Del Rey. Artista și-a arătat interesul și în trecut pentru universul Bond, compunând piesa "24" pentru "Spectre". Melodia ei a fost, însă respinsă, producătorii preferând compoziția lui Sam Smith, "Writing's on the Wall".

Zvonul privind această melodie nouă scrisă de Lana pentru jocul video a pornit de la o observație făcută de cineva pe site-ul Reddit. Artista a înregistrat o piesă intitulată "First Light" la ASCAP - Societatea Americană a Autorilor Compozitorilor și Editorilor. Înregistrarea a fost făcută sub Elizabeth Grant, numele real al Lanei del Rey.

Lana del Rey a înregistra piesa "First Light" la ASCAP

Lana del Rey a înregistra piesa "First Light" la ASCAP │ FOTO: Captură ASCAP

"Mă rog ca piesa să fie pentru noul joc Bond care va apărea în martie. Îl aștept deja cu nerăbdare, dar dacă Lana ar face piesa tematică, aș cumpăra garantat acest joc. Sper să fie adevărat", a scris un fan pe Reddit.

007: First Light va fi lansat pe 27 martie 2026. Jocul video va fi compatibil cu Nintendo Switch 2, Xbox Series X/S, PlayStation 5 și PC.

Personajul Bond din joc este interpretat de Patrick Gibson, actorul din "Dexter: Original Sin". Acesta va da viață celei mai tinere versiuni a îndrăgitului agent 007, respectiv Bond la vârsta de 26 de ani. În trailer, M îl descrie pe tânărul spion obraznic ca fiind "un glonț fără țintă" și îi atribuie o misiune în speranța de a-i oferi o direcție. Pe lângă poveste, trailerul oferă și detalii cu privire la gameplay-ul din 007 First Light.

VIDEO Trailer: 007 First Light

Citește în continuare

Concerte & turnee

Cine e artistul surpriză de la UNTOLD 2025 - De la indicii la sugestii

Ediția aniversară a festivalului UNTOLD, programată între 7 și 10 august 2025, va include o serie de surprize pentru public. Marele mister, pe care fanii încearcă să-l dezlege, este artistul internațional surpriză care va cânta pe Mainstage vineri, 8 august. Organizatorii au promis că îl vor ține secret până în ziua concertului, însă au oferit câteva indicii care ne-ar putea ajuta să-l descoperim înainte.

Publicat

pe

Untold 2025 - Cine e headliner-ul surpriză
Untold 2025 - Cine e headliner-ul surpriză │ FOTO: Captură Instagram / UNTOLD

Au mai rămas doar câteva zile pâna la UNTOLD 2025, iar fanii festivalului încearcă să afle cine este artistul surpriză care va concerta pe scena principală. Organizatorii au dezvăluit, odată cu lineup-ul pe zile, ore și scene, că show-ul acestui surprize act va avea loc vineri, pe 8 august, de la ora 23:15 și se va încheia la 00:30. Înaintea lui va cânta Post Malone, aflat pentru prima oară în România.

Știm, de asemenea, că e vorba despre un artist internațional.

"Vom avea foarte multe momente de care oamenii nu știu, și de care oamenii vor afla pur și simplu. Avem și un surprize act, pe care n-o să-l spunem decât în momentul în care o să apară pe mainstage. E un artist internațional. Și multe alte momente. Îi vom purta prin toți anii de UNTOLD pe fanii festivalului, la această ediție aniversară", detalia Ioana Chereji în urmă cu o lună într-un interviu pentru DIGI FM.

Ce alte indicii au oferit organizatorii UNTOLD 2025:

Indiciul numărul 1: 

"Tot ceea ce știm: artistul surpriză a început să posteze mai mult pe Instagram anul acesta. De ce a făcut această schimbare? Cine ar putea fi?", întrebau organizatorii într-o postare publicată pe 5 iulie.

Fanii au început să comenteze, printre numele vehiculate regăsindu-se artiștii: BTS, Cardi B, Eminem, 50 Cent, Steve Aoki, Shawn Mendes, P Diddy, Sabrina Carpenter, Robbie Williams, Coldplay, Benson Boone, Imagine Dragons, Dua Lipa, Justin Timberlake, Nelly Furtado, The Weeknd, Skrillex, Justin Bieber, Lewis Capaldi, Kid Cudi, Lady Gaga, Chappell Roan, Ariana Grande, Miley Cyrus, Billie Eilish, Beyonce, Jennifer Lopez, Calvin Harris, Taylor Swift, David Guetta, Zayn, Charli XCX, Drake, Tommy Cash, Bad Bunny, Raye, Papa Roach, Ellie Goulding, Ariana Grande, G-Eazy și Damiano David.

Cel de-al doilea indiciu elimină din ecuație toți artiștii menționați în comentarii de către fani. 

"Nimeni nu a ghicit data trecută despre cine este vorba. Haideți să încercăm încă o dată cu un nou indiciu. O mare surpriză vă așteaptă pe scena principală", ne informau din nou organizatorii pe 13 iulie.

Iată și indiciul cu numărul 2:

"Artistul a terminat un show în picioarele goale. Ne întrebăm ce s-a întâmplat acolo."

Fanii au oferit din nou sugestii de artiști, printre noile nume vehiculate fiind Salvatore Ganacci, Lorde, Florence & The Machine, Ed Sheeran, OneRepublic, Kanye West și Lenny Kravitz.

Toate indiciile puse cap la cap

  • Artistul surpriză va cânta vineri, 8 august și va susține un show de o oră și 15 minute. Asta însemnă că artistul trebuie să aibă programul liber pe 8 august și să aibă turneu, eventual, în Europa.
  • Este un artist internațional, care a fost mult mai activ pe Instagram de la începutul anului, deci a lansat ceva nou recent.
  • Îi place să cânte pe scenă în picioarele goale.
  • Nu este niciuna din variantele menționate de fani la postarea din 5 iulie.

Cine e artistul surpriză de la UNTOLD 2025 - Sugestiile noastre, după analiza tuturor indiciilor:

Trecând în revistă toate indiciile existente, avem și noi câteva sugestii de artiști care ar putea dezlega misterul.

Sugestia nr. 1 - Sam Smith:

  • Are pe Instagram postări doar din 2025.
  • Tocmai a lansat un single nou și a anunțat concerte în octombrie.
  • Nu are niciun concert programat în august.
  • Nu se regăsește printre sugestiile fanilor de  la postarea din 5 iulie.

Sugestia nr. 2 - Billy Idol

  • Numărul de postări de pe Instagram a crescut în 2025 pentru că a plecat din nou în turneu.
  • Nu are niciun concert programat pe 8 august.
  • Nu se regăsește printre sugestiile fanilor de  la postarea din 5 iulie.

Sugestia nr. 3 - Lorde

  • Are pe Instagram postări doar din 2025
  • Tocmai a lansat un album nou și se află în turneu.
  • Nu are niciun concert programat în august.
  • Nu se regăsește printre sugestiile fanilor de  la postarea din 5 iulie.

Cine este confirmat în lineup-ul UNTOLD 2025

Ediția aniversară UNTOLD X aduce în România un lineup impresionant. Printre artiștii confirmați se numără Post Malone, Anyma, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, FISHER, Alok, Alan Walker, Tiësto.

Scena Galaxy va găzdui cei mai cunoscuții DJ techno ai momentului - Black Coffee, Marco Carola, Adriatique, alături de cei mai apreciați DJ din România : Cezar, Priku, Arapu și SIT.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending