Omul cu șobolani deschide primul concert Jack White în România
Trupa Omul cu șobolani (OCS) a fost aleasă de către managementul Jack White pentru a deschide primul concert al muzicianului în România. Show-ul va avea loc pe 9 noiembrie 2014, în Pavilionul Central Romexpo din București.
Una dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ din România, Omul cu șobolani, a fost înființată în Constanța, în 1997. De atunci au trecut 17 ani de căutări, 8 albume lansate, 90 de piese și 3 generații de fani. Componența actuală îi cuprinde pe Dan Amariei (voce), Nicolae Amara (chitara), Mihnea Dobrota (tobe) și Radu Andrei (bas).
În 2012, Omul cu șobolani a pornit într-o nouă căutare muzicală și spirituală, deopotrivă. "Marea Căutare" este un album muncit aproape doi ani de zile, un album care nu a venit deloc de la sine, dar nici nu a fost căutat, și este cel mai "introspectiv" album OCS de până acum.
OCS - "Caută"
Cu un renume câștigat atât în perioada The White Stripes, cât și ca artist solo, nonconformistul Jack White s-a remarcat atât pe partea de compoziție, cât și pe cea de interpretare. Revista Rolling Stone l-a plasat pe locul 17 în topul Celor mai buni chitariști ai tuturor timpurilor, muzicianul fiind fără îndoialăun nume de referință al muzicii rock, alternative și blues. Până acum, muzica sa a încântat milioane de fani atât în cadrul festivalurilor la care a fost headliner - printre care se numără și Music Midtown din Atlanta, Bonnaroo din Manchester, Glastonbury și iTunes Festival – cât și la concertele sold-out pe care le-a susținut în numeroase orașe din SUA și Europa de Vest.
Anul acesta, Jack White va ajunge pentru prima oară în România. Evenimentul, organizat de Phoenix Entertainment, va avea loc pe 9 noiembrie 2014 în Pavilionul Central de la Romexpo, București. Pentru acest concert este disponibil un număr limitat de bilete.
Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:
VIDEO: Soundgarden, The White Stripes și Cyndi Lauper au fost introduși în Rock & Roll Hall of Fame
Sâmbătă seară, Peacock Theater din Los Angeles a găzduit cea de-a 40-a ediție Rock & Roll Hall of Fame. Cyndi Lauper, Outkast, Soundgarden, The White Stripes, Bad Company, Chubby Checker și Joe Cocker au fost artiștii introduși anul acesta în categoria performer. Meg White nu a fost prezentă la eveniment, însă discursul lui Jack i-a onorat contribuția, oferind publicului o emoționantă relatare din spatele cortinei.
Cindy Lauper / Jack White / Hiro Yamamoto (Soundgarden) │ FOTO: Colaj capturi YouTube
Pe 8 noiembrie 2025, nume rezonante din industria muzicală s-au adăugat în lista personalităților din Rock & Roll Hall of Fame. În categoria performeri au fost onorați Cyndi Lauper, Outkast, Soundgarden, The White Stripes, Bad Company, Chubby Checker și Joe Cocker. Salt-N-Pepa și Warren Zevon au fost, de asemenea, premiați pentru influență muzicală, iar Thom Bell, Nicky Hopkins și Carol Kaye pentru excelență muzicală.
Chris Cornell și Joe Cocker au fost onorați post-mortem, iar Meg White a lipsit de la ceremonie, Jack având însă grijă să-i facă simțită prezența printr-un mesaj emoționant. După cum spunea și Iggy Pop în discursul său, înainte de a-l chema pe Jack White pe scenă, Meg "avea cel mai sincer și fermecător zâmbet", dându-i aripi colegului său de scenă.
"Cred că sprijinul lui Meg a contribuit la lansarea rachetei care a fost Jack White", a spus Iggy Pop în cadrul ceremoniei, acest lucru fiind confirmat și de Jack în discursul său.
Folosind metafore și personificări, vocalistul și chitaristul The White Stripes a povestit apoi publicului din sală cum a cunoscut-o pe Meg. A explicat care a fost dorința lor când au pus bazele formației, dar și ce au simțit atunci, la începuturi.
"Zâmbeau (el și Meg) având o nouă libertate, știind că împărtășiseră și făcuseră o altă persoană să simtă ceva."
Jack White a transmis și un mesaj din partea lui Meg.
"Am vorbit cu Meg zilele trecute...le este foarte recunoscătoare tututor celor care au susținut-o de-a lungul anilor. Chiar înseamnă mult pentru ea", a spus Jack.
Jack White: "Tinerilor artiști vreau să le spun să-și murdărească mâinile"
Din discursul lui Jack nu au lipsit nici gândurile pentru viitoarea generație de muzicieni.
"Tinerilor artiști vreau să le spun să-și murdărească mâinile, să lase ecranele și să intre în garaj, sau în camerele lor și să devină obsedați. Să devină obsedați de ceva, să devină pasionați. Cu toții vrem să vedem ce ați putea crea."
Jack White nu a cântat la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame. Pentru a marca, însă, momentul introducerii The White Stripes, Olivia Rodrigo și Feist au interpretat în duet piesa "We’re Going to Be Friends", iar Twenty One Pilots au realizat un cover al piesei "Seven Nation Army".
VIDEO: Jack White la introducerea White Stripes în Rock & Roll Hall of Fame 2025
În vârstă de 72 de ani, Cyndi Lauper a ținut să le mulțumească reprezentantelor sexului feminin din muzica rock. A avut un mesaj și pentru viitoarele generații.
"Știu că stau pe umerii femeilor din industria muzicală care au fost înaintea mea și umerii mei sunt suficient de mari pentru a le susține pe femeile care vin după mine.
Și celălalt lucru pe care l-am considerat important și motivul real pentru care am venit aici în seara asta este pentru a vă spune că micuțul copil din mine încă crede că rock & roll-ul poate schimba lumea", a spus Cyndi în discursul ei.
VIDEO: Cyndi Lauper este introdusă în Rock & Roll Hall of Fame
Soundgarden a fost onorată în lipsa vocalistului Chris Cornell, absența lui fiind amintită și în discursul basistului Yamamoto.
"Chris, ne este atât de dor de tine acum, pe această scenă. Cu toții te iubim și îți transmitem toată dragostea. Și nu am fi fost aici fără tine. Așa că, Chris, îți vorbim și sper că ne asculți de acolo, de sus", a spus basistul Soundgarden Hiro Yamamoto.
VIDEO: Soundgarden este introdusă în Rock & Roll Hall of Fame
Momentele muzicale din cadrul evenimentului nu au fost încă publicate pe canalul oficial Rock & Roll Hall of Fame. Singurele fragmente postate pe YouTube sunt cele din cadrul show-ului oferit de Cyndi Lauper alături de Avril Lavigne și alți colegi de breaslă. Le puteți urmări pe acestea mai jos.
Omul cu Șobolani iese din zona de confort cu "Evoluția de catifea", o piesă în colaborare cu Erika Isac
Omul cu Șobolani și Erika Isac își unesc forțele pentru prima dată și lansează "Evoluția de catifea", dar nu oricum, ci în premieră la Electric Castle. Piesa va fi interpretată live sâmbătă, 19 iulie, ora 19, la scena Hangar. Mai multe despre colaborarea artiștilor găsești în articol.
Omul cu Șobolani și Erika Isac în studio │ FOTO: Omul cu Șobolani www.facebook.com
"Evoluția de catifea" este un duet intens și vulnerabil, în care vocea lui Dan Amariei se completează cu cea a Erikăi într-o poveste sonoră despre dragoste, despărțire, jale și dor. Este o piesă care marchează o schimbare de direcție pentru OCS - o incursiune curajoasă într-un teritoriu emoțional și stilistic nou.
"Evoluția de catifea" va putea fi ascultată live pentru prima dată sâmbătă, 19 iulie, pe scena Electric Castle - un moment special, gândit pentru fanii ambelor proiecte. Începând cu ora 19, piesa va fi disponibilă și pe toate platformele de streaming, prin Cuib Records și Forward Music Agency.
"E o piesă de dragoste, de despărțire, de jale și dor, o piesă ce ne scoate total din zona noastră de confort. De fapt, asta a fost și ideea încă de la început. De aceea ne-am și dorit să colaborăm cu Erika pentru această piesă. Să iasă ceva inedit, ceva nemaifăcut. Versurile îi aparțin în mare parte Erikăi, eu venind doar cu strofa mea", a declarat Dan Amariei, solistul Omul cu Șobolani.
Erika Isac a adăugat:
"Am primit invitație de la OCS să lucrăm împreună. Eu îi cunoșteam, bineînțeles, am și participat la concertele lor când eram mai mică. Normal că nu am putut refuza ocazia asta, așa că ne-am întâlnit să vedem ce putem face împreună. Am intrat în studio și am compus piesa de la zero. A fost o ocazie minunată să lucrez cu artiștii care au făcut parte din copilăria și adolescența mea."
AUDIO: Omul cu Șobolani & Erika Isac - Evoluția de catifea
Omul cu Șobolani (OCS) este una dintre cele mai longevive și influente trupe de rock alternativ din România, activă din 1997. Cu un sound puternic, versuri introspective și o energie live greu de egalat, OCS a reușit să-și păstreze autenticitatea de-a lungul anilor, construind o comunitate dedicată în jurul muzicii sale. De la debutul cu "Razna" (1999) până la materiale mai recente precum "Fabrica de Păpuși", trupa a explorat teme precum alienarea, identitatea urbană și realitatea cotidiană, fără a se feri de sinceritate brutală sau ironie.
Cu o experiență de aproape 10 ani în industrie, Erika Isac a participat la multiple talent show-uri și, cu fiecare lansare, a vrut să demonstreze că merită să fie pe cele mai mari scene. În 2023, odată cu apariția la Urbanist Sessions, Erika a început să se remarce pe scena urbană a muzicii, mai ales datorită piesei "Tap Tap", care a deschis seria lansărilor cu mesaj dedicat femeilor. Au urmat piesa "Femei", care a strâns deja peste 4 milioane de vizualizări, precum și "Tupeista", care a urcat rapid în trending-ul YouTube datorită videoclipului și mesajului. În 2024, Erika a generat milioane de reacții cu piesele "Macarena" și "Femei în Parlament", single-uri care abordează probleme actuale dintr-o perspectivă feminină, tratându-le cu sinceritate și curaj.
Alternosfera și Coma vin la Electric Nights Brezoi 2025; Cine completează lineup-ul
Pe 11 și 12 iulie, Electric Nights Brezoi 2025 aduce pe scenă o parte dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din țară. Alternosfera, Coma, Om la Lună și Timpuri Noi se numără printre formațiile confirmate la festival.
În weekend-ul 11 - 12 iulie, rock-ul alternativ românesc e pus la loc cinste pe scena Live Music Summer Camp Brezoi, de pe Strada Valea Satului. Alternosfera, Om la Lună, Zob, Coma, Omul cu Șobolani promit să ofere publicului două nopți incendiare la o nouă ediție Electric Nights Brezoi.
Lineup Electric Nights Brezoi 2025:
Vineri, 11 iulie
Alternosfera
Om la Lună
Timpuri Noi
Zob
Jet Black
Sâmbătă, 12 iulie
Coma
Omul cu Șobolani
Dora Gaitanovici
The Groovy Bastards
Punkarta
After Party
În fiecare noapte, distracția continuă la After Party în Corul cel Mare din festival. Pregătește-te pentru petreceri nebune până dimineața, alături de unele dintre cele mai iubite trupe ale scenei rock și alternative.
Facilități la Electric Nights Brezoi 2025
La Live Music Summer Camp Brezoi vei avea parte de tot confortul necesar pentru un festival de neuitat:
Zone de camping pentru corturi și rulote, securizate, cu iluminare nocturnă
Toalete și dușuri
Posturi de alimentare cu energie electrică
WiFi gratuit
Teren de sport și loc de joacă pentru copii
Terase, baruri și standuri culinare cu mâncare și băuturi
Bilete la Electric Nights Brezoi 2025:
Biletele sunt disponibile online la următoarele prețuri:
Abonament Early Bird: 254,28 lei (număr limitat)
Bilet pe zile (vineri sau sâmbătă) - 158,93 lei
Camping - corturi: 50 lei + taxe/persoană
Camping - rulote: 50 lei + taxe/persoană
Transport special Electric Night Brezoi (11 - 12 iulie)
Pentru toți cei care au cazare în Călimănești-Căciulata, venitul la Electric Nights Brezoi nu a fost niciodată mai simplu. Primăria Orașului Brezoi pune la dispoziție un autobuz hibrid Mercedes care merge direct la festival.
Zile: Vineri 11 iulie, Sâmbătă 12 iulie
Ora de plecare: 17:00
Îmbarcare: Perla Oltului (Călimănești-Căciulata) Plecarea din festival către cazare: la 30 de minute după ultimul concert