Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Robbie Williams a devenit tată pentru a doua oară

Robbie Williams a devenit din nou tătic, soţia sa dând naştere celui de-al doilea copil al cuplului.

Publicat

pe

Robbie Williams şi Ayda Field
Robbie Williams şi Ayda Field

Artistul a ţinut să împărtăşească momente de la fericitul eveniment cu fanii şi lumea întreagă. Astfel, în timpul travaliului soţiei sale, Ayda Field, Williams a filmat şi a realizat fotografii care au făcut deja deliciul audienţei. Într-unul din filmuleţe, Robbie a dansat pe melodia sa "Candy," încercând să aline cumva durerile resimţite de Ayda.

Fiul lor, cărora nu i-au pus deocamdată un nume, a cântărit la naştere nu mai puţin de 4 kg, iar Robbie a marcat imediat evenimentul cu o declaraţie de dragoste:

“Niciodată n-am fost atât de îndrăgostit şi de mândru de nevasta mea. A fost pur şi simplu uimitoare”.

Robbie Williams este căsătorit din 2010 cu actriţa de origine turcă, cu care a început o relaţie la mijlocul anului 2006. Cei doi mai au o fetiţă, Theodora Rose, alintată Teddy, în vârstă de 2 ani.  La începutul acestui an, Robbie şi-a făcut un tatuaj în formă de ursuleţ de pluş dedicat fetiţei sale. Melodia "Go Gentle" este scrisă de Robbie tot pentru fetiţa sa Theodora.

"Go Gentle" este o promisiune pe care o fac fetiţei mele. Am scris piesa când a venit pe această lume, realizând că va trebui să am grija de acest omuleţ şi să renunţ la statutul de popstar egoist. Sunt încă speriat, deşi fac treabă bună ca şi tată, dar este o responsabilitate enormă să am grija de ea toată viaţa sa, căci nici de mine nu am aşa cum ar trebui.

 ROBBIE WILLIAMS - Go Gentle VIDEO

PUBLICITATE
Comentează

Concerte & turnee

Festivalul Summer in the City se reprogramează; Jason Derulo anunțat în lineup

Cu doar câteva zile până la eveniment, organizatorii Summer in the City au anunțat că festivalul se va reprograma pentru perioada 18-19 august și va adăuga un nou artist în lineup: cântărețul Jason Derulo. Găsești în articol mai multe detalii despre aceste modificări.

Publicat

pe

Concert Robbie Williams la Bucurresti pe 17 iulie 2015
Concert Robbie Williams la Bucurresti pe 17 iulie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

În urmă cu două săptămâni, organizatorii Summer in the City anunțau că Sam Smith nu va mai urca pe scena festivalului. Era unul dintre unul dintre headlinerii evenimentului, așteptat cu interes în ceea ce ar fi fost primul concert al său în România.

Acum, organizatorii vin cu o nouă informație. Summer in the City nu va mai avea loc pe 3 și 4 iunie, cum era programat inițial, ci pe 18 și 19 august. Ca să compenseze absența lui Sam Smith, organizatorii au anunțat alt artist: Jason Derulo.

Demn de menționat este faptul că LP nu se mai regăsește în lineup-ul reconfirmat de organizator. El arată astfel: Robbie Williams, Editors, Calum Scott, Abby Roberts, Nicole Cherry.

Ce se întâmplă cu biletele deja achiziționate?

Noile date anunțate pentru Summer in the City, respectiv 18 și 19 august vor da posibilitatea fanilor să își păstreze biletele și abonamentele achiziționate până în momentul de față. Biletul/abonamentul pentru 3 iunie, atunci când Robbie Williams va urca pe scena Summer in the City va fi valabil pentru 19 august, iar cel din 4 iunie pentru data de 18 august, când va concerta Jason Derulo.

Participanții pot pot solicita returnarea banilor pe bilete

Cumpărătorii abonamentelor de 2 zile vor putea lege, în următoarele 15 zile, între participarea la întreg festivalul, participarea într-o singură zi, caz în care va fi rambursată diferența între prețul biletului plătit și prețul biletului de o zi, sau vor putea renunța la bilet fiind rambursată valoarea biletului plătit.

Cumpărătorii biletelor de o zi pot alege, în următoarele 15 zile, să participe la concertul pentru care au cumpărat bilet sau pot solicita rambursarea sumei plătite în cazul în care nu mai pot participa.

Pentru solicitarea diferenței, cumpărătorii sunt rugați să trimită mail la adresa info [at] iabilet.ro. Fanii care doresc returnarea banilor pe biletele o pot face automat la acest link.

"Summer in the City" este un festival nou, prezentat de Marcel Avram în colaborare cu D&D, East European Production și Concerts East. S-au pus în vânzare abonamente cu prețuri de la 499 la 839 lei și bilete de o zi cu tarife de la 369 la 609 lei. Există și o categorie VIP la 1679 de lei. Mai multe detalii găsiți în Agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Lifestyle

Robbie Williams se împrietenește cu motanul Felix, într-o reclamă la mâncarea pentru pisici - VIDEO

Robbie Williams și motanul Felix ne spun că "e grozav să fii pisică", într-o nouă reclamă la hrana pentru feline. Cei doi sunt niște adevărate staruri internaționale, însă Felix reușește să îi ia fața muzicianului. Detalii și video în articol.

Publicat

pe

Robbie Williams și motanul Felix
Robbie Williams și motanul Felix │ FOTO: captură YouTube / PURINA Romania

Robbie Williams a bifat o colaborare surprinzătoare. Artistul de 48 de ani apare într-o reclamă la mâncarea Purina Felix. Nu este singur, ci însoțit de o vedetă cu prestanță: nimeni altul decât simpaticul motan Felix.

Robbie și Felix se pregătesc să apară în lumina reflectoarelor, cu un recital de excepție. Muzicianul cântă acompaniat de o orchestră, dar adevărata vedetă a momentului este motanul Felix. El cucerește cu prezența și cu năzbâtiile de care dă dovadă. Îl părăsește pe Robbie și se duce la instrumentiști, satisfăcându-și curiozitatea de pisică. Revine la partenerul său de scenă doar când acesta îi oferă o gustare delicioasă marca Purina.

VIDEO: Robbie Williams și motanul Felix

„Sunt noua voce a lui Felix. Am fost un fan de multă vreme al pisicilor, am avut mulți prieteni feline de-a lungul anilor și, după ce le-am studiat comportamentul fascinant, pot spune cu încredere: Este grozav să fii o pisică.” - a transmis Robbie.

Melodia va fi disponibilă și pe Spotify, în curând.

Robbie Williams este cunoscut pentru hit-uri ca "Let Me Entertain You", "Angels", "Millenium", "She's the One" sau "I've Been Expecting You". Artistul deține și Guinness World Record pentru 1,6 milioane de bilete vândute într-o singură zi, pe lângă faptul că șase dintre albumele sale fac parte din top 100 cele mai bine vândute în Marea Britanie.

Cu 7 single-uri numărul 1 în Marea Britanie și 14 albume de studio numărul 1, 18 Brit Awards și trei MTV European Music Awards, Robbie Williams este unul dintre cei mai mari muzicieni, dar și entertaineri. El revine în România vara aceasta cu un show în Piața Constituției. Este vorba despre Summer in the City, un festival în care este headliner alături de Sam Smith.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Robbie Williams și Sam Smith vin la București, la festivalul Summer in the City

Pe 3 și 4 iunie, Piața Constituției din București va găzdui unul dintre cele mai mari festivaluri din București: Summer in the City! Headlinerii ediției sunt Robbie Williams și Sam Smith. Află ce alți artiști vor completa lineup-ul.

Publicat

pe

Summer in the City 2023
Summer in the City 2023

UPDATE: Sam Smith și-a anulat participarea din cadrul festivalului Summer in The City 2023 din București. Artistul urma să urce pe scena din Piața Constituției pe 4 iunie. Fanii pot solicita returnarea banilor pentru cea de-a doua zi de festival. Află detalii aici.

Summer in the City dorește să aducă un nou suflu pe piața concertistică din România. Timp de două zile, participanții se vor bucura de concertele live ale unora dintre cei mai apreciați artiști. Headlinerii celor două seri sunt Robbie Williams și Sam Smith cărora li se alătură Editors, LP, Calum Scott, Abby Roberts și mulți alții care vor fi anunțați în curând.

Robbie Williams revine la București după show-ul sold out din aceeași locație din 2015. Hit-uri precum "Let Me Entertain You", "Angels", "Millenium", "She's the One", "I've Been Expecting You" precum și multe altele vor fi cântate din nou în Piața Constituției. Robbie deține și Guinness World Record pentru 1,6 milioane de bilete vândute într-o singură zi, pe lângă faptul că șase dintre albumele sale fac parte din top 100 cele mai bine vândute în Marea Britanie.

Cu 7 single-uri numărul 1 în Marea Britanie și 14 albume de studio numărul 1, 18 Brit Awards și trei MTV European Music Awards, Robbie Williams este unul dintre cei mai mari muzicieni, dar și entertaineri.

Sam Smith este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari artiști britanici ai tuturor timpurilor. Cu un Oscar și patru premii Grammy, Sam a primit un American Music Award și un Glob de Aur. Un artist complex ale cărui melodii au adunat miliarde de vizualizări pe platformele de streaming, Sam Smith vine pentru prima dată la București.

Pe scena din Piața Constituției, la Festivalul Summer in the City, vor răsuna "I'm not the only one", "Too Good at Goodbyes" sau "Dancing with a Stranger." "Unholy", recenta sa colaborare cu Kim Petras, i-a adus deja primul loc în topurile din Statele Unite. Melodia este extrasă de pe următorul său album, "Gloria", ce va fi lansat în 2023 și de pe care vom auzi câteva piese la București.

Bilete Summer in the City 2023

Abonamentele pentru Summer in the City vor fi puse în vânzare începând de astăzi, 16 decembrie, la următoarele prețuri:

  • Acces general (în picioare) Early Bird: 449 lei, număr limitat de bilete. Ulterior prețurile vor creste de la 499 până la 669 lei în ziua evenimentului
  • Golden Circle (în picioare): 839 lei, număr limitat de bilete. Ulterior prețurile vor creste de la 999 lei pana la 1119 lei până în ziua evenimentului
  • VIP (cu loc in tribuna): 1679 lei - în Tribune. Doar 2.000 de locuri disponibile
Citește în continuare

Trending