Cele mai așteptate concerte în România și recomandăriCele mai importante concerte în Romania în 2020 Tarja Turunen - Together at HomeTarja Turunen ne cântă de acasă - VIDEO (Together at Home) INFO CONCERT:
David Garrett
INFO CONCERT:
UNTOLD Festival 2020
INFO CONCERT:
Celine Dion
INFO CONCERT:
Slipknot
INFO CONCERT:
Il Volo

Foo Fighters - "Something From Nothing" - LYRIC VIDEO

Foo Fighters a lansat un lyric video pentru noul single "Something From Nothing". Piesa este extrasă de pe albumul "Sonic Highways", ce va fi disponibil la nivel internațional începând cu data de 10 noiembrie 2014.
Foo Fighters -

Foo Fighters - "Something From Nothing" (secvență lyric video)

"Something From Nothing" oferă fanilor Foo Fighters o primă perspectivă asupra albumului tematic "Sonic Highways", prin care trupa aduce în atenția publicului bogăția culturii muzicale americane. Discul a fost înregistrat în 8 dintre marile orașe ale Americii (Los Angeles, Seattle, Chicago, New York, Washington, D.C., New Orleans, Nashville și Austin), fiecărui oraș corespunzându-i câte un cover reprezentativ (inclus pe ediția vinil) și câte un episod din seria de documentare "Sonic Highways".

"Acest album are un sound Foo Fighters ușor de recunoscut, dar există în spate ceva mai profund. Cred că aceste 8 orașe și oamenii care au scris istorie în muzica acelor locuri ne-au determinat să explorăm noi teritorii, fără a ne pierde însă sound-ul", a declarat Dave Grohl pentru Rolling Stone.

După cum trupa a dezvăluit în trailer-ul "Sonic Highways", multe dintre versurile pieselor de pe noul album sunt bazate pe interviuri pe care Dave Grohl le-a avut cu muzicieni din fiecare oraș menționat. În cazul piesei "Something From Nothing", versul  "Here lies a city on fire… it started with a spark, and burned into the dark" pare să fie inspirat de marele incendiu din Chicago din 1871. Incidentul a fost sursă de inspirație și pentru Beach Boys' Smile, trupa făcând referiri la evenimentul din 1871 în versurile piesei "Mrs. O'Leary's Cow".

Foo Fighters - "Something From Nothing" - LYRIC VIDEO

Inițial, Dave Grohl a dorit ca fiecare piesă de pe albumul "Sonic Highways" să fie înregistrată în câte un oraș internațional, având în plan să le bifeze pe toate. Realizând totuși că acest lucru ar fi fost imposibil din punct de vedere financiar, s-a limitat la cele 8 orașe menționate mai sus. În final, Dave Grohl s-a declarat mulțumit de rezultat, chiar dacă proiectul nu a putut fi extins atât cât și-ar fi dorit.

"Suntem o formație americană. Nu am fi putut avea identitatea de acum dacă nu ar fi existat muzica orașelor de aici." - Dave Grohl

Albumul "Sonic Highways" va fi lansat pe 10 noiembrie 2014, primul episod al documentarului cu același nume urmând a fi difuzat de HBO pe 17 octombrie.

Tracklist "Sonic Highways" - Foo Fighters:

  1. "Something From Nothing"
  2. "The Feast and the Famine"
  3. "Congregation"
  4. "What Did I Do?/God as My Witness"
  5. "Outside"
  6. "In the Clear"
  7. "Subterranean"
  8. "I Am a River"

Citește mai multe despre Foo Fighters
Raluca Chirilă este Editor la InfoMusic.ro.
Citește și alte articole ale autorului.
CLOSE
CLOSE
Citește articolul precedent:
Single nou Calvin Harris - "Outside" ft. Ellie Goulding - AUDIO

Calvin Harris a lansat o nouă piesă, intitulată "Outside". Single-ul marchează cea de-a doua colaborare a DJ-ului scoțian cu Ellie...

Închide