Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Patinatorii Rockne Brubaker și Stefania Berton își spun povestea de dragoste la Kings On Ice

Perechea Stefania Berton - Rockne Brubaker se alătură în acest an distribuției Galei Olimpice Kings On Ice într-un show la înălțime, unde cei doi vor îmbina viteza de execuție și adrenalina elementelor cu grad ridicat de dificultate într-o reprezentație ce va avea loc pe data de 7 octombrie la Sala Polivalentă din București.

Publicat

pe

Stefania Berton și Rockne Brubaker
Stefania Berton și Rockne Brubaker

Stefania Berton a fost campionă în 2013 la Jocurile Internaționale din Canada și de trei ori la rând campioana Italiei în perioada 2010-2014. Datorită grației și preciziei cu care execută mișcările în timpul reprezentațiilor, Stefania a reușit să se facă remarcată și să impresioneze juriul în cadrul diferitelor competiții, adăugându-și astfel în palmares medalii precum: medalia de aur la Naționalele din Italia în 2010, cea de bronz la Cupa Rostelecom din 2011, medalia de bronz la Europenele din 2013, dar și premiul Grand Prix în 2013, în Canada.

Partenerul actual al Stefaniei Berton, Rockne Brubaker, este un patinator de origine americană ce a început să cunoască succesul încă de la frageda vârstă de 5 ani când și-a început cariera în sportul pe gheață, moștenind secretele patinajului de la familia sa. Cu o siguranță nemaiîntâlnită în executie și o viteză și o forță incredibile, faimosul patinator a cucerit 6 medalii de aur Junior Grand Prix. Alături de McLaughlin, una dintre fostele sale partenere, a fost medaliat de 9 ori în cadrul Junior Grand Prix și de trei ori cu aur în cadrul U.S. Championships, reușind să se claseze de-a lungul carierei sale de 13 ori pe prima treaptă a podiumului.

Aduși împreună de numeroasele competiții la care au participat, Stefania Berton și Rockne Brubaker au ales de curând să formeze o pereche atât pe gheață, cât și în viața personală, iar cei doi vor sosi pe 7 octombrie și la București.

Biletele pentru spectacolul Kings On Ice Olympic Gala din data de 7 octombrie sunt disponibile la prețuri cuprinse între 120 si 400 lei. Biletele deja achiziționate pentru spectacolul ce ar fi trebuit să aibă loc pe data de 5 aprilie 2014 rămân valabile pentru data de 7 octombrie.

VIDEO Trailer Kings On Ice 2014

Trending