Cele mai așteptate concerte în România și recomandăriCele mai importante concerte în Romania în 2020 Paul McCartneyFiul lui John Lennon l-a intervievat pe Paul McCartney pentru prima oară Magia Untold și Neversea ajunge la Timișoara, va fi creat un nou festival Smiley joacă rolul principal în filmul "Odată pentru totdeauna" Chitariști veniți la Sibiu Guitar Meeting 2020Peste 300 de chitariști au cântat la Sibiu Guitar Meeting 2020 - VIDEO Shakira și Jennifer Lopez la Super Bowl 2020 (Screenshot)Emmy 2020: Show-ul de la Super Bowl, pe lista câștigătorilor Damian Drăghici la Masked Singer România 2020 - captură ecranMasked Singer 2020: Damian Drăghici a fost Vampirul ce a interpretat piesa "Vals"

Robin Williams, omagiat de Paramore prin piesa "Last Hope" - VIDEO

Robin Williams, îndrăgitul actor de comedie ce și-a dedicat o mare parte a vieții publicului său, este omagiat după moarte de către cei care l-au iubit și i-au admirat activitatea. Paramore se înscrie alături de multe alte nume din industria muzicală în rândul artiștilor care au transmis un gând celui care ne-a făcut să zâmbim ani la rând prin filmele sale. Trupa i-a dedicat actorului piesa "Last Hope", solista Hayley Williams rezumând în câteva cuvinte semnificația acestei melodii.

Paramore / Robin Williams

A trecut o săptămână de la aflarea dramaticului anunț privind moartea lui Robin Williams. Vestea ajunsă în media pe 11 august a lăsat răni adânci în inimile apropiaților și fanilor actorului, stârnind în continuare reacții.

Aflați în Denver pentru a concerta, membrii trupei Paramore au folosit prilejul pentru a-i dedica lui Robin Williams o piesă-simbol pentru formație: "Last Hope". Melodia a fost compusă într-un moment de cumpănă, în care viitorul trupei era pus sub semnul întrebării.

"Realizez acum cât de triști am fost la un moment dat și cum ne simțeam în acea perioadă în care nu mai eram mulțumiți, împliniți de activitatea noastră.  Eram speriați și depresivi. Apoi a apărut piesa aceasta și un fel de lumină ne-a deschis din nou orizontul și a fost incredibil să realizăm că facem parte din ceva - noi trei suntem parte a unui întreg. Aș vrea să știți, înainte de a pleca acasă în seara asta, că și voi, venind aici pentru a asculta trupele favorite, compunând chiar voi piese, citind cărți, scriind poezii, sunteți părtași la ceva mai mare decât noi toți, care va continua să existe multă vreme după ce nu veți mai fi în viață. Faceți parte din ceva semnificativ. Amintiți-vă asta. Piesa următoare îi este dedicată lui Robin Williams." - solista Paramore, Hayley Williams

Robin Williams s-a sinucis pe data de 11 august 2014. Actorul avea 63 de ani și suferea de Parkinson și depresie.

Paramore - "Last Hope"

Citește mai multe despre Paramore
Raluca Chirilă este Editor la InfoMusic.ro.
Citește și alte articole ale autorului.
CLOSE
CLOSE
Citește articolul precedent:
Street Heroes la Arenele Romane, cultura urbană într-o ediție aniversară

Pe 23 august se deschid porțile Arenelor Romane pentru a primi crema culturii urbane underground și pentru a sărbători a...

Închide