Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Amy Lee lansează albumul "Aftermath" - TEASER

"Muzica nouă" pe care o promitea Amy Lee fanilor săi în urmă cu ceva timp nu făcea referire la un nou album Evanescence, ci la primul său proiect solo, "Aftermath". Discul include 10 piese compuse special pentru coloana sonoră a filmului "War Story".

Publicat

pe

Amy Lee (Evanescence)
Amy Lee (Evanescence) │ FOTO: www.hd2wallpapers.com

"Muzică nouă, pe piață în curând. Asta este tot ce pot spune acum, țineți-vă ochii larg deschiși", anunța cu ceva timp în urmă Amy Lee, mulți crezând că artista vorbește despre lansarea unor noi compoziții Evanescence. Se pare, însă, că Amy se referea de fapt la primul său album înregistrat fără colegii de trupă.

Noul disc al lui Amy Lee se numește "Aftermath" și include 10 compoziții interpretate alături de Dave Eggar și Malika Zarra. Piesele vor fi incluse pe coloana sonoră a filmului "War Story", ce spune povestea unui fotograf reținut în Libia. Pelicula este regizată de Mark Jackson, avându-i în distribuție pe Ben Kingsley și Catherine Keener. "War Story" a avut premiera în cinematografele din SUA pe 3o iulie 2014.

Amy Lee - "Aftermath" - Tracklist

  1. "Push The Button"
  2. "White Out" (featuring Dave Eggar)
  3. "Remember to Breathe" (featuring Dave Eggar)
  4. "Dark Water" (featuring Malika Zarra)
  5. "Between Worlds" (featuring Dave Eggar)
  6. "Drifter" (featuring Dave Eggar)
  7. "Can't Stop What's Coming" (featuring Dave Eggar)
  8. "Voice In My Head" (featuring Dave Eggar)
  9. "Lockdown" (featuring Dave Eggar)
  10. "After" (featuring Dave Eggar)

Albumul "Aftermath" va fi lansat pe piață pe 25 august 2014, sub egida casei de discuri 110 Records, Inc. Până la lansarea sa oficială, fanii sunt invitați să asculte un teaser al discului.

Amy Lee - "Aftermath" (Teaser)

Recent, Amy Lee a născut primul său copil.  Noul membru al familiei Hartzler a venit pe lume pe 28 iulie, la scurtă vreme de la naștere Amy Lee postând pe Facebook o poză cu bebelușul, însoțită de un mesaj încărcat de emoție.

"Puiul nostru, Jack Lion Hartzler, este aici. Abia acum înțeleg profunzimile inimii mele", a declarat Amy Lee.

Trending