Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

Twin Peaks și nebănuitele influențe garage și dream pop - VIDEO

Într-un univers necunoscut majorității, Twin Peaks este descris prin influențe garage, rock'n'roll și dream pop. David Lynch nu are însă nimic de-a face cu asta. Vorbim acum despre un grup de adolescenți din Chicago, care a intrat în radarul mai multor publicații britanice și americane. Nu știm dacă numele trupei a fost cel care a agățat atenția presei (în cazul nostru recunoaștem că așa a fost), însă băieții au reușit să infirme așteptările fără a dezamăgi. Mulți critici îi numesc "the next big thing", în vreme ce membrii formației nu se jenează în a recunoaște că nu văzuseră serialul atunci când au ales acest nume emblematic.

Publicat

pe

Twin Peaks
Twin Peaks │ FOTO: Pooneh Ghana (NME)

Căutau un nume cool și așa au ajuns la Twin Peaks. Nu știau de emblematicul serial sau dacă știau, era din frânturi de amintiri și discuții în familie. Chiar dacă unii s-au revoltat, acuzându-i de indolență pe cei 4 tineri din Chicago, alegerea s-a dovedit a fi în cele din urmă una inspirată. Lumea a început să vorbească despre un altfel de Twin Peaks, transferul de popularitate lucrând în favoarea trupei, deși sound-ul băieților nu are nicio legătură cu muzica lui David Lynch.

La 19 ani, Cadien Lake James (voce), Clay Frankel (chitară), Jack Dolan (bas) și Connor Brodner (tobe) au intrat deja în atenția unor publicații precum NME, The Guardian și Under The Radar Magazine. Schimbarea numelui formației din Friend în Twin Peaks a fost, probabil, primul pas important în promovarea muzicii lor. Din curiozitate, mulți au început să le asculte piesele. A urmat apoi partea cea mai importantă: au reușit să nu se facă de râs și să țină piept acestui nume cu greutate, chiar dacă unii aveau poate alte așteptări.

Albumul de debut, "Sunken", a fost lansat inițial pe cont propriu, fiind apoi relansat după semnarea contractului cu Autumn Tone Records. Cele 8 piese incluse pe acest disc au fost înregistrate într-o săptămână, în subsolul casei vocalistului, Cadien, pentru a-și putea vinde muzica în concertele pe care le aveau deja programate.

"Cântam deja de ceva vreme piesele de pe album și în cea de-a doua jumătate a ultimului an de liceu aveam programat un turneu în West Coast. Ne-am dat seama atunci că nu aveam ce să vindem. Nu aveam decât câteva înregistrări, niște demo-uri neprelucrate. Ne-am hotărât atunci că înregistrăm setlistul. Am coborât în pivniță cu o săptămână înainte de turneu și am înregistrat albumul. Am pus piesele cap la cap ca într-un puzzle, lucrând pe bucățele, așa cum îmi place mie", a povestit Cadien Lake James pentru The Current.

Twin Peaks - "Stand in the Sand"

"Stand in the Sand" și "Irene" sunt piesele care au ieșit în evidență cel mai mult, atrăgând comparații cu trupe precum Teenage Fanclub și Big Star. Influențele din muzica băieților vin însă din zona unor nume legendare precum The Beatles, Led Zeppelin, David Bowie, Queen, The Rolling Stones, la acestea adăugându-se, desigur, trupele noului val.

Aerul dream pop ce se îmbină cu rock'n'roll-ul a ridicat sprâncenele jurnaliștilor de la Under The Radar Magazine, care au pus punctul pe i în ce privește muzica Twin Peaks. Deși se află la vârsta la care majoritatea trupelor merg pe un sound zgomotos, cei 4 adolescenți reușesc să încoporeze în piesele lor o oarecare stare de visare.

"Există, cu siguranță, un vibe al muzicii noului val ce se încadrează într-un sound atmosferic, eteric sau dream pop, cum vrei să-i spui. Noi facem cumva conexiunea dintre The Rolling Stones și Beach House. Nu cred că o facem conștient, însă ascultăm atât de multe genuri și formații încât deși încercăm să cântăm rock'n'roll, alunecăm și în alte zone muzicale", a explicat vocalistul Twin Peaks.

Cei drept, exact partea de dream pop îi separă oarecum de restul tinerelor trupe rock. Oricât de "fredonabilă" ar fi "Stand in the Sand", tot "Irene" are parcă amprenta unui altfel de sound. Compusă de Cadien Lake James, piesa este inspirată de hitul "Crying" al lui Roy Orbison, un alt nume cu greutate de adăugat în lista influențelor.

În perioada următoare, băieții vor concerte pe continentul american, încercând să-și facă muzica auzită cât mai departe. Noul lor album se numește "Wild Onion" și a primit deja review-uri încurajatoare.

Twin Peaks - "Irene"

Comentează

Trending