Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

Sam Smith, vocea unei noi generații de muzicieni - VIDEO

Cu Whitney Houston drept "profesor", Sam Smith și-a conturat o viziune diferită asupra industriei muzicale. Chiar dacă nu a întâlnit-o niciodată, vocea lui Sam a bătătorit culoarele muzicii soul de pe albumele celei mai premiate femei din muzică. Cu un ambitus ca al său, puternicele balade ale lui Whitney erau executate cu precizie încă de la vârsta de 8 ani. Mult mai matur decât îl arată vârsta, la cei 22 de ani, Sam este convins că vocea este instrumentul care îi suflă aer în pânze, un instrument neglijat, în opinia sa, în industria muzicală actuală.

Publicat

pe

Sam Smith
Sam Smith

Evoluția lui Sam Smith în muzică a luat prin suprindere întreaga industrie. A ajuns la urechile publicului prin colaborări, însă nu de tipul celor specifice industriei pop. Când Sam Smith a compus cu cei de la Disclosure single-ul "Latch", nu a fost o implicare platonică, același lucru fiind valabil și în cazul hitului "La La La", atribuit în mare parte lui Naughty Boy. Presiunea din partea presei nu a întârziat însă să apară.

"Acestea nu sunt piesele altcuiva", a explicat Sam Smith. ""Latch" îmi aparține mie la fel de mult cât le aparține și celor de la Disclosure, iar "La La La" este piesa mea în aceeași măsură în care este și piesa lui Naughty Boy. Este o colaborare, dar una dintre persoane o promovează pe cealaltă pentru că se află în poziția de a o face. Aceste colaborări nu mă determină în niciun fel să fiu stresat pentru că am încredere în mine."

Răspunsul a fost susținut apoi prin argumente. La doar 21 de ani, Sam Smith a fost numit BBC Sound of 2014 înainte de a lansa un album de debut. La momentul respectiv, tânărul artist avea pe piață doar EP-ul "Nirvana", denumit de Zane Lowe de la BBC "hottest record in the world". A urmat apoi premiul Brits Critic's Choice, o reconfirmare a talentului său.

Povestea lui Sam Smith nu începe, însă, de la episodul Disclosure și Naughty Boy. Sam asculta muzică jazz și soul cu mult înainte de a afla ce înseamnă muzica house. La vârsta de 8 ani, când era doar un puști din Cambridgeshire (Anglia), interpreta fără dificultăți balada "My Love Is Your Love" a lui Whitney Houston, urmând apoi lecții de canto cu un profesor de muzică jazz.

"Nu am ascultat niciodată muzică house înainte să îi cunosc pe cei de la Disclosure. Lumea din jurul meu îmi tot spunea de muzică house iar eu nu știam despre ce se vorbește. Am ascultat de mic jazz, soul și pop, muzică ce pune accentul pe voce, versuri și prestații de amploare."

Până să semneze cu casa de discuri Capitol Records a schimbat 6 manageri, fiecare promițându-i că "de mâine" va ajunge în topuri. Nu și-a pierdut însă încrederea. După ani de cântat la petreceri și în corul bisericii, Sam Smith s-a mutat la 18 ani în Londra, astfel începând cariera sa în muzică.

Sam Smith - "Money On My Mind"

Influențele muzicii soul cu care a crescut sunt adânc înrădăcinate în muzica pe care Sam Smith o compune. Fie că vorbim despre influențe pop sau electro, Smith își păstrează acea iluzie a bucuriei în fiecare piesă pe care o compune, oricât de tristă ar fi. Același efect îl avea și Whitney Houston, o caracteristică comună a artiștilor cu un background gospel.

"Vreau să fac muzică așa cum nu se mai face acum. Sunt extrem de pasionat de ideea amplificării vocii în muzică. Cred cu adevărat că există un fel de snobism în această industrie: oamenii au impresia că atunci când cânți la un instrument ești un muzician și un compozitor mai bun. Ceea ce încerc să fac cu albumul meu este să arăt că vocea mea este cea care dă tonul. Vocea este instrumentul meu. Este greu totuși - văd mereu artiști în jurul meu care au 200 de fani așteptându-i afară la hotel și au concerte programate, dar ei nu pot cânta", a declarat Sam Smith într-un interviu acordat The Fader.

Sam Smith crede că balansul dintre faimă și calitatea muzicii produse s-a pierdut pe drum, în industria actuală fiind foarte puțin artiști care compun muzică fără vârstă.

"Fac parte din acea generație MTV căreia nu îi pasă neapărat de ceea ce poartă un artist când merge la studio. Mi-aș dori să existe o balanță între artiști care pot face o mie de fete să țipe și acei artiști care pot compune muzică ce trece testul timpului. Mulți dintre cei faimoși acum vor rezista trecerii timpului ca persoane publice, dar muzica lor va fi uitată. Dacă nu avem muzică care să reziste peste ani, atunci ce va asculta puștiul dintr-un sat retras de la țară atunci când va avea nevoie de inspirație?"

Atenționat de jurnaliști că faima îți reconfigurează prioritățile, Sam Smith este onest în privința vârstei pe care o are, conștientizând că încă mai are multe de învățat despre această industrie.

"Nu știu dacă sunt pregătit pentru faimă. Nu știu și nici nu încerc să pretind că știu. Nu știu încă cine sunt. Tu știai cine ești la 22 de ani? Încă încerc să-mi dau seama ce fel de artist vreau să fiu. Știu doar că vreau să cânt, iar asta mă face să mă simt bine."

Sam Smith a lansat pe 26 mai albumul de debut "In the Lonely Hour". Discul, ce a fost apreciat de către critici, este dedicat celor care nu au iubit niciodată. Ascultăm de pe acest material "Leave Your Lover", o piesă reprezentativă pentru direcția albumului.

Sam Smith - "Leave Your Lover"

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Sam Smith lansează albumul "Hazel Eyes", prefațat de single-ul "My Guy" - VIDEO

Sam Smith revine cu cel de-al cincilea album de studio, "Hazel Eyes", ce va fi lansat integral pe 21 august prin Capitol Records. Materialul este promovat de "My Guy", o baladă sensibilă de dragoste. Mai multe detalii și videoclipul oficial al melodiei sunt disponibile în articol.

Publicat

pe

Sam Smith în videoclipul piesei "My Guy"
Sam Smith în videoclipul piesei "My Guy" │ FOTO: captură YouTube

Sam Smith a lucrat la cele 12 piese de pe album împreună cu producătorii Simon Aldred și David Odlum, colaborând în același timp cu nume precum Feist, Shahzad Ismaily și Rob Moose. O parte dintre înregistrări au avut loc la celebrul Electric Lady Studios din New York, oraș care a devenit între timp noua casă a artistului și principala sursă de inspirație pentru acest proiect.

Odată cu anunțul noului disc, Sam Smith a lansat și piesa "My Guy", însoțită de un videoclip oficial. Melodia, compusă împreună cu Feist și Shahzad Ismaily, pune în valoare vocea soul a artistului într-un aranjament minimalist și intim, iar videoclipul, regizat de Haya Waseem, potențează povestea versurilor. "My Guy" este o inițiere perfectă în atmosfera generală a albumului, descris drept o confesiune sinceră despre experiențele și transformările personale din ultimii ani.

Sam Smith despre albumului "Hazel Eyes": "Sunt atât de entuziasmat să vă ofer această colecție de cântece"

Sam Smith a apelat la platformele de socializare pentru a-le transmite fanilor un mesaj sincer despre noul capitol muzical:

"Sunt atât de entuziasmat să vă ofer această colecție de cântece. Este o relatare sinceră a vieții mele din ultimii ani și, în același timp, o evadare dulce pentru oricine are nevoie de ea. Cred mai mult ca niciodată că dragostea este un leac, muzica este un refugiu, iar sinceritatea este steaua mea călăuzitoare. Abia aștept să împărtășesc totul cu voi. Mulțumesc că ați rămas alături de mine în toți acești ani."

Câștigător al premiilor Grammy, Oscar și Globul de Aur, Sam Smith a cucerit publicul internațional prin hituri precum "Stay With Me", "Too Good at Goodbyes", "Unholy" sau tema filmului James Bond, "Writing's on the Wall". Cel mai recent album lansat de Sam Smith este "Gloria", ajuns la urechile ascultătorilor la începutul lui 2023. Materialul a fost descris nu doar ca o revelație creativă, ci și ca o revoluție personală pentru celebrul artist. Din punct de vedere liric, subiectele sunt variate, abordând teme precum sexualitatea, minciuna, pasiunea sau exprimarea de sine.

VIDEOCLIP Sam Smith - My Guy

TRACKLIST "Hazel Eyes":

  1. Everlasting Love
  2. Hazel Eyes
  3. Moondance (feat. Feist)
  4. My Guy
  5. When He's Gone
  6. Thief
  7. Love Is A Stillness
  8. Sugar Rush
  9. Oh Mother (feat. The TwoCity Chorus)
  10. Constant Companion
  11. Hold On
  12. To Be Free
Citește în continuare

Trending