Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Jennifer Lopez, live la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale FIFA de pe 12 iunie

Jennifer Lopez va cânta live imnul Campionatului Mondial de Fotbal 2014 în cadrul ceremoniei de deschidere a Cupei FIFA de pe 12 iunie. Deși săptămâna trecută se zvonea în presă că artista nu va mai urca pe scena din Brazilia, reprezentanții cântăreței latino au infirmat aceste informații, asigurând publicul că Jennifer Lopez nu ar rata pentru nimic în lume acest eveniment. Piesa "We Are One (Ole Ola)" se va auzi, așadar, live pe Arena de Sao Paulo.

Publicat

pe

Jennifer Lopez

Ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal 2014 este unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului. Urmărit atât de către microbiști, cât și de către iubitorii de adrenalină și divertisment, Cupa Mondială FIFA este o rampă de promovare excelentă pentru artiști și entertaineri.

Jennifer Lopez, ce interpretează alături de Pitbull și Claudia Leitte imnul FIFA 2014 "We Are One (Ole Ola)", nu putea lipsi, așadar, de la un astfel de eveniment. Deși săptămâna trecută se zvonea că artista nu va mai cânta imnul la ceremonia de deschidere din Brazilia, informațiile au fost dezmințite ulterior.

"Jennifer Lopez și-a dorit dintotdeauna să participe la Ceremonia de deschidere World Cup. Noi ne ocupăm de ceva timp de program și logistică. Orice alte informații contrare apărute în presă au fost premature. Jennifer nu vrea să-și dezamăgească fanii și iubitorii acestui sport. Va fi acolo", au declarat reprezentanții lui Jennifer Lopez în revista People.

Jennifer Lopez interpretează pentru prima oară imnul oficial FIFA World Cup, artista fiind extrem de entuziasmată de acest proiect.

"Am crescut într-o casă în care fotbalul era iubit, astfel că sunt foarte încântată să cânt la Ceremonia de Deschidere a Campionatului Mondial alături de Pitbull și Claudia Leitte. Este o celebrare incredibilă a unității la nivel global, a competiției și a sportului." - Jennifer Lopez

"We Are One (Ole Ola)" este promovată printr-un videoclip ce împrumută din coloritul carnavalului de la Rio. Piesa este extrem de energică, în ton cu atmosfera evenimentului.

"We Are One (Ole Ola)" (Imnul Campionatului Mondial de Fotbal 2014) - VIDEOCLIP

Ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale FIFA Brazilia 2014 are loc pe 12 iunie şi va fi transmisă de TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro în direct de la ora 21.00.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Pitbull vrea să stabilească un record mondial la BST Hyde Park

Pitbull vrea să transforme un trend pornit probabil de la o glumă într-un record mondial. După mai multe concerte la care fanii i-au preluat stilul vestimentar, inclusiv chelia, rapper-ul vrea să facă din această mișcare ceva demn de Cartea Recordurilor. Tentativa e programată să aibă loc în iulie, la concertul său din cadrul festivalului BST Hyde Park.

Publicat

pe

Pitbull
Pitbull │ FOTO: Captură YouTube

În ultimii ani, fanii lui Pitbull au venit la show-urile rapperului îmbrăcați ca el, purtând măști de păr care imită calviția, ochelari tip aviator, costume negre și faimoasa sa barbă. Acum, artistul speră să transforme acest trend viral într-un record oficial. La concertul său din Hyde Park, care va avea loc pe 10 iulie, el va încerca să stabilească un record mondial Guinness pentru cea mai mare adunare de oameni care poartă peruci cu chelie.

Mesajul organizatorilor BST Hyde Park 2026

Organizatorii festivalului au confirmat tentativa anunțând pe Instagram: "Este oficial. Haideți să facem istorie." În continuarea postării, organizatorii detaliază care este obiectivul vizat.

"După ce ideea a fost susținută de Greg James pe BBC Radio 1 suntem într-o misiune pentru a obține un titlu GUINNESS WORLD RECORDS pentru cea mai mare adunare de oameni care poartă peruci cu chelie, iar Pitbull are nevoie de VOI acolo, în Hyde Park din Londra, vineri, 10 iulie. Hai să ne distrăm cu adevărat bine! (trimitere la hitul lui Pitbull, "Let's Have a Real Good Time")"

Organizatorii au oferit informații suplimentare pe site-ul BST.

"Cerem ca toți participanții să poarte peruci cu chelie fixate ferm pe cap, cu părul ascuns în față și în partea de sus (părul poate atârna la spate)."

Când a apărut trendul costumării în Pitbull

Trendul purtării perucilor cu chelie a început să câștige popularitate în jurul anului 2021, fanii deghizându-se regulat în Pitbull la concerte și petreceri costumate.

Într-o discuție cu BBC, Pitbull se declara impresionat de fenomen.

"De fiecare dată când sunt la un spectacol, le spun să știe că atunci când își pun o perucă cu chelie trebuie să fie pregătiți să se distreze la maxim - se simte mai profund decât atunci când le ofer doar muzica. Este trofeul suprem să poți urca pe scenă și să vezi toată munca grea pe care ai depus-o."

Citește în continuare

Trending