Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Will Ferrell și Chad Smith (RHCP), duel la tobe - VIDEO

Deși aparent nu există nicio legătură între actorul Will Ferrell și toboșarul Chad Smith, publicul a identificat mereu trăsături fizice similare. De dragul glumei, actorul de comedie a dat nas comparațiilor, susținând în cadrul unui interviu că el este de fapt bateristul Red Hot Chili Peppers. De aici s-a ajuns la ideea unui duel la tobe. Întrecerea dintre cele doi a avut loc recent în emisiunea lui Jimmy Fallon, clipul putând fi urmărit în articol.

Publicat

pe

Chad Smith și Will Ferrell, duel în scop umanitar

Nu știm dacă totul a fost planificat sau lucrurile au evoluat treptat, însă Will Ferrell este oricând pregătit să-și asume o înfrângere de dragul unui context amuzant și a unei cauze nobile. Actorul de comedie cunoscut pentru rolurile din filmele "Anchorman: The Legend of Ron Burgundy" (2004), "Stranger Than Fiction" (2006) sau "The Other Guys" (2010) a pretins în cadrul unui interviu de tipul "Ask Me Anything" acordat Reddit că este Chad Smith, bateristul Red Hot Chili Peppers.

La aflarea veștii, toboșarul a venit cu o replică tăioasă, pe măsura îndrăznelii actorului:

"Experiența sa cu clopotul vacii este bine documentată, dar aptitudinile sale la tobe se bazează în mare parte pe filmul "Step Brothers"".

Cowbell Night cu Will Ferrell (SNL)

Răspunsul lui Will Ferrell nu a întârziat să apară, acesta provocându-l la un duel pe Chad Smith.

"Dacă putem strânge 300.000 de dolari pentru fundația Cancer For College, atunci te voi înfrunta în cel mai grozav duel tobe versus clopot pe care l-a văzut lumea până acum."

Provocarea a fost acceptată de toboșar, spre încântarea fundației. Drept urmare, cei doi și-au programat o întâlnire în emisiunea lui Jimmy Fallon. Duelul a avut loc în fața a milioane de telespectatori, care au savurat cu această ocazie un moment umoristic.

Will Ferrell VS. Chad Smith (Red Hot Chili Peppers) (Live la Jimmy Fallon)

Banii strânși de pe urma acestui duel vor fi direcționați către Cancer For College, ce a fost fondată în 1993 de către unul dintre prietenii lui Will Ferrell, Craig Pollard. Fundația oferă burse pentru înscrierea la facultate celor care au supreviețuit cancerului.

PUBLICITATE
Comentează

AGENDA DE CONCERTE

<< iun. 2021 >>
lmmjvsd
31 1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 1 2 3 4

Trending