Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Courtney Love - "You Know My Name" - VIDEOCLIP

După 4 ani de absență muzicală, Courtney Love a revenit cu un nou single. "You Know My Name", este o piesă punk rock accentuată de riff-urile de chitară și ținută în frâu de un ritm pe alocuri pop.

Publicat

pe

Courtney Love
Courtney Love

Courtney Love și-a pregătit revenirea pe piața muzicală și a făcut-o cu tact. După diverse declarații în dreapta și-n stânga, în stilul ce o caracterizează, a îngropat securea războiului cu Dave Grohl și a lansat noul single după o pauză de 4 ani de la ultimul său album, "Nobody's Daughter".

Înainte de a dezvălui noul single "You Know My Name", care mai conține melodia "Wedding Day", aceasta a ținut să menționeze că noile compoziții se lasă aștepatate pentru că "publicul are așteptări ridicate" în ceea ce o privește.

"Stai si scrii, la fel cum și Queens Of The Stone se chinuie o lună, și pur și simplu nu se întâmplă, și nu se întâmplă - nu vreau să spun că cei de Queens Of The Stone Age au muzică aiurea, dar oamenii se așteapă la mai mult de la mine."

Într-o discuție recentă cu fanii săi, Courtney Love și-a exprimat dorința de a reasculta mai des chitara în piesele noilor trupe, explicând în ce măsură crede că tehnologia a influențat muzica și industria în ansamblu.

"Chiar sper ca sunetul chitării să se audă mai des în muzica rock, pentru că ar fi un lucru bun din perspectiva mea. Mie în mod cert mi-ar plăcea. Și n-ar fi rău ca femeile să se întoarcă din nou la pupitru - gândiți-vă la PJ Harvey și Shirley Manson, erau atât de multe nume odinioară încât chiar nu mai era nimic neobișnuit ca o tipă să cânte într-o trupă. Acum însă a devenit o chestie ciudată, a intrat pe un fel de nișă a pieței."

Courtney Love - "You Know My Name"

Trending