Urmărește-ne în Social Media

Lansări de carte

Billy Idol își lansează autobiografia în octombrie

Billy Idol își va lansa pe 7 octombrie cartea autobiografică ”Dancing with myself”. Până la apariția cărții Billy Idol va susține 2 concerte în România, pe 29 iunie, la Arenele Romane din București iar a doua zi, 30 iunie, va concerta pe stadionul Cluj Arena.

Publicat

pe

Billy Idol

În prefața autobiografiei, Billy Idol, a scris:

”Am venit la New York în primăvara lui 1981, cu chitara mea Country Gentleman într-o mână, o valiză în alta, cu jacheta mea roz în stilul lui Elvis din anii '50 în portbagaj, și cu restul lucrurilor în spate. Cu siguranță acest oraș, cu zgârie-norii săi până la stratul de ozon, atingând înălțimi până atunci necunoscute, ar fi putut saluta încă un străin într-o țară străină, încă un explorator acționând fără teamă, față în față cu viitorul său extrem de nesigur. Cerurile au luminat venirea mea în America în acea primă noapte cu stele căzătoare și cu un efect de halo ciudat, care ar fi putut fi omul din Lună râzand de îndrăzneala mea.

Aprope 33 de ani mai târziu, am venit la tine din nou, cu o poveste de spus. M-ai știut ca Billy Idol, rebelul care aduce iadul pe pâmânt, care și-a trăit viața din plin, uneori mai mult decât viața i-a permis. Dar eu sunt, de asemenea, William Albert Michael Broad, un copil al clasei muncitoare din suburbiile Londrei: un visător cu nasul întotdeauna într-o carte, blestemat cu sentimente prea multe, vise prea mari și tristeți prea adânci. Viața mi-a dat o cheie de aur atunci când m-am îndrăgostit de rock'n'roll (o datorez muzicii din sângele irlandez al mamei mele) și o lume cu totul nouă s-a deschis pentru mine. Cu această lume a venit fiecare ocazie și fiecare ispită de sub soare, și totodată, exces non-stop. Sunt iremediabil împărțit între întuneric și bine, sunt rebel și sfânt, maniac sexual și călugăr, poet și preot, demagog și populist. Pe hârtie, pun totul jos, fiecare bucățică  de inimă”.

Billy Idol - "Speed"

Billy Idol nu mai are nevoie de nicio prezentare. De la pionier al punkului la superstar international, acesta a creat o nisa de neegalat in muzica mainstream si a ramas un brand de peste trei decenii. Punk-rockerul original si-a catigat hotarat respectul fanilor pentru ca a gasit, cu mult timp in urma, o modalitate de a introduce aroganta atitudine punk in popul si rockul mainstream, sculptand piese ce s-au transformat in evergreenuri.

Membru al trupei Bromley Contingent, fan al Sex Pistols, Billy Idol a fost vocalul popularei trupe britanice de punk Generatia X, din 1976 pana la destramarea trupei, in 1981. Apoi a decis sa isi incerce norocul in America. In acest moment, Idol s-a cuplat cu geniul chitarii Steve Stevens, un parteneriat muzical important. De aici incolo, Billy a turnat hit dupa hit, printre care “Rebel Yell”, “White Wedding”, “Dancing With Myself”, “Flesh For Fantasy”, “Hot In the City”, “Eyes Without A Face”, “Cradle of Love” si multe altele.

Trending