Urmărește-ne în Social Media

Clipul zilei

VIDEOCLIP: Pharrell Williams - "Marilyn Monroe", un omagiu adus femeilor

Diferit înseamnă special, ne spune Pharrell Williams. Cel mai popular producător al momentului oferă un omagiu femeilor de pretutindeni prin videoclipul noului single "Marilyn Monroe". Piesa este compusă de Pharrell împreună cu Ann Marie Calhoun, aceasta fiind singura melodie de pe noul album "G I R L" pentru care artistul a apelat la colaborări pe partea de compoziție.

Publicat

pe

Pharrell Williams - ”Marilyn Monroe” (videoclip nou)
Pharrell Williams - ”Marilyn Monroe” (videoclip nou)

"That which makes you different, is what makes you special", ne spune Pharrell Williams în noul videoclip "Marilyn Monroe". După ce a făcut ca întreg globul să danseze pe ritmul hitului "Happy", artistul și-a oprit atenția supra celor mai importante persoane din viața sa: femeile. Noua piesă este cel de-al doilea extras de pe albumul "GIRL" și captează mesajul transmis prin intermediul acestui disc.

"Am denumit albumul GIRL cu majuscule pentru că atunci când privești acest nume arată puțin ciudat. Și arată așa pentru că societatea duce lipsă de echilibru", a declarat Pharrell Williams la BBC Radio 1, adăugând: "Femeile s-au purtat extraordinar cu mine de-a lungul întregii mele cariere, ajutându-ne pe mine și familia mea. Ele sunt pentru mine ca niște șefe. Așa încât am vrut să analizez asta pentru o secundă."

Albumul "GIRL" include 11 piese, dintre care 4 sunt colaborări cu Daft Punk, Miley Cyrus, Justin Timberlake și Alicia Keys. Considerând faptul că Pharrell Williams a acceptat propunerea Daft Punk de a colabora pentru hitul "Get Lucky", era de așteptat ca favoarea să fie întoarsă la momentul oportun. Previzibilă este și colaborarea cu Miley Cyrus, artista lucrând cu Pharrell pentru ultimul ei album, "Bangerz".

Tracklist "G I R L" - Pharrell Williams 

  1. "Marilyn Monroe"
  2. "Brand New" feat. Justin Timberlake
  3. "Hunter"
  4. "Gush"
  5. "Happy"
  6. "Come Get It" feat. Miley Cyrus
  7. "Dust of Wind" feat. Daft Punk
  8. "Lost Queen"
  9. "Freq"
  10. "I Know Who You Are" feat. Alicia Keys
  11. "It Girl"

În noul videoclip "Marilyn Monroe" apare și Kelly Osbourne, aceasta fiind cea de-a doua prezență a sa în clipurile lui Pharrell Williams. Fiica lui Ozzy apare dansând și în clipul "Happy".

Pharrell Williams - "Marilyn Monroe" - VIDEOCLIP

Comentează

Trending