Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Pharrell, Muse, Lorde și Bastille pe scenă la Coachella 2014 - VIDEO

Coachella Festival 2014 a debutat în weekendul 11 - 13 aprilie cu un line-up covârșitor, de peste 150 de artiști în doar 3 zile de concert. Pe scena Empire Polo Club din California au urcat nume sonore precum Pharrell Williams, Muse, Lorde, Outkast, Queens of the Stone Age, Arcade Fire, Beck, Bastille. Urmărește concerte integrale și prestații live din cadrul primelor 3 zile de festival.

Publicat

pe

Pharrell Williams pe scenă la Coachella 2014 │ FOTO: Bethany Mollenkof / Los Angeles Times

Cu o tradiție începută în 1999, Coachella Valley Festival of Music and Arts, sau pe scurt Coachella, a ajuns ca în 2010 să strângă în jur de 75.000 de oameni într-o singură zi de festival, respectiv 225.000 de persoane pe weekend. În 2013 a fost declarat cel mai profitabil festival din istoria unor astfel de evenimente, generând încasări de 67 de milioane de dolari conform Billboard Boxscore.

Nu e de mirare, astfel, că ediția din 2014 a mers chiar și mai departe, cu un line-up aproape interminabil. Peste 150 de artiști au urcat pe scenă în primul weekend, aici incluzând atât aparițiile anunțate, cât și cele neașteptate. Headlineri au fost Muse, Arcade Fire și recent reuniții Outkast.

Pharrell Williams, unul dintre cei mai în vogă producători ai momentului, nu putea lipsi nici el din line-up-ul Coachella 2014. După 11 ani de pauză de la ultima sa prestație în cadrul acestui festival, artistul care a făcut din fericire un hit cu al său "Happy", a revenit în fața miilor de spectatori acompaniat de invitați surpriză: Snoop Dogg, Nelly, P Diddy, Gwen Stefani, Busta Rhymes, Tyler, The Creator și Diplo.

Prezența lui Gwen Stefani la festival a fost privită cu mult interes de către presă, mulți concluzionând că artista și-a anunțat astfel revenirea. Conform speculțiilor, aceasta pregătește un nou album solo.

Dintre numele sonore care au urcat pe scenă îi menționăm pe Queens of the Stone Age, Beck, Bastille, Lana Del Rey, Lorde, Ellie Goulding, Disclosure, Empire of The Sun, Skrillex. În  weekendul 11 - 13 aprilie a concertat de asemenea și Justin Bieber, a cărui prezență nu fusese anunțată. Coachella Festival 2014 va continua în weekendul 18 - 20 aprilie cu un line-up la fel de generos.

Line-up Coachella 2014

Vineri, 11 și 18 Aprilie 

  • Outkast, the Knife, the Replacements, Broken Bells, Zedd, Girl Talk, Ellie Goulding, Chromeo, Haim, Neko Case, AFI, Martin Garrix, Bonobo, Bryan Ferry, the Glitch Mob, the Afghan Whigs, the Cult, Bastille, Flume, Aloe Blacc, Jagwar Ma, A$AP Ferg, Grouplove, Woodkid, Carnage, Shlohmo, Gareth Emery, Michael Brun, MS MR, Kate Nash, Hot Since 82, Damian Lazarus, GOAT, Nina Kraviz, Anthony Green, Duke Dumont, the Jon Spencer Blues Explosion, Solomun, ZZ Ward, Anti-Flag, Caravan Palace, Flatbush Zombies, Deorro, Waxahatchee, Title Fight, Davide Squillace, DJ Falcon, Dum Dum Girls, Austra, Tom Odell, Dixon, Wye Oak, Crosses, Mako, the Preatures, the Bots, Gabba Gabba Heys

Sâmbătă, 12 și 19 Aprilie 

  • Muse, Queens of the Stone Age, Skrillex, Pharrell Williams, Lorde, Foster the People, Pet Shop Boys, MGMT, Empire of the Sun, Fatboy Slim, Nas, Kid Cudi, the Head and the Heart, Sleigh Bells, Cage the Elephant, City and Colour, Chvrches, Dillon Francis, Capital Cities, the Naked and Famous, Temples, Mogwai, Warpaint, Solange, Washed Out, Future Islands, Ty Segall, DARKSIDE, Banks, Tiga, Bombay Bicycle Club, Holy Ghost!, Netsky, RL Grime, Galantis, Foxygen, White Lies, Graveyard, the Internet, Laura Mvula, the Dismemberment Plan, Headhunterz, Blood Orange, GTA, TJR, Cajmere, Guy Gerber, Nicole Moudaber, MAKJ, Bear Hands, the Magician, Young & Sick, Unlocking the Truth, Saints of Valory, Carbon Airways, UZ, Syd Arthur, Bicep, Drowners

Duminică, 13 și 20 Aprilie 

  • Arcade Fire, Beck, Calvin Harris, Neutral Milk Hotel, Disclosure, Lana Del Rey, Motörhead, Alesso, Duck Sauce, Little Dragon, Beady Eye, Flosstradamus, the Toy Dolls, the 1975, Adventure Club, Big Gigantic, Chance the Rapper, Laurent Garnier, Krewella, Rudimental, STRFKR, Fishbone, Trombone Shorty, AlunaGeorge, Art Department, Flight Facilities, Frank Turner, John Newman, Maceo Plex, Superchunk, Bombino, Daughter, Bad Manners, Surfer Blood, Lee Burridge, Poolside, Classixx, Showtek, James Vincent McMorrow, Bo Ningen, Aeroplane, Ratking, Jhené Aiko, J. Roddy Walston and the Business, Factory Floor, Preservation Hall Jazz Band, Anna Lunoe, the Martinez Brothers, Scuba, John Beaver

Pharrell Williams - Coachella 2014 (concert integral)

Muse - Coachella 2014 (concert integral)

Outkast - Coachella 2014 (concert integral)

Lorde - Coachella 2014 (concert integral)

Ellie Goulding - Coachella 2014 (concert integral)

Queens of the Stone Age - Coachella 2014 (concert integral)

Bastille - Pompeii - Coachella 2014

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Muse a lansat albumul "The Wow! Signal", ce conține o colaborare cu Ellie Goulding

Muse a lansat noul album de studio, "The Wow! Signal", un material inspirat de celebrul semnal radio detectat în spațiu în 1977. Printre piesele incluse în tracklist se numără și "Hush", o colaborare cu Ellie Goulding, însoțită de un videoclip cu puternice influențe cosmice, care completează universul conceptual al discului.

Publicat

pe

Artwork Muse & Ellie Goulding
Artwork Muse & Ellie Goulding │ FOTO: Muse www.facebook.com

"Hush" marchează prima colaborare dintre Muse și Ellie Goulding, reunind stilul rock alternativ caracteristic trupei britanice cu vocea sensibilă și amprenta electronică cu care Goulding și-a obișnuit fanii. Mesajul cântecului vorbește despre nevoia de refugiu, introspecție și apropiere umană într-o lume tot mai zgomotoasă și agitată.

Videoclipul pentru "Hush" explorează atât tematica melodiei, cât și direcția vizuală a întregului album. Acesta prezintă un astronaut care plutește singur în spațiu, fiind atras, la un moment dat, într-un fenomen asemănător unei găuri negre. Imaginile completează perfect tematica cosmică a materialului discografic și explorează ideea necunoscutului, a izolării și a călătoriei către alte dimensiuni, atât fizice, cât și emoționale.

Matt Bellamy despre colaborarea cu Ellie Goulding: "A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural"

Colaborarea cu Ellie Goulding s-a născut dintr-o coincidență neașteptată. Artista se afla în același studio de înregistrări cu Muse, lucrând într-o altă încăpere, iar întâlnirea a avut loc chiar înainte ca membrii formației să încheie sesiunea din acea seară. Matt Bellamy a povestit pentru Rolling Stone Italia cum a luat naștere duetul:

"O cunosc pe Ellie de ani de zile, ne-am întâlnit de multe ori și am spus în repetate rânduri că ar trebui să facem ceva împreună. Din pură coincidență, a apărut la studio foarte târziu, pe la ora 23:00, chiar când noi eram pe punctul de a pleca. A intrat și ne-a întrebat dacă poate asculta la ce lucrăm. I-am pus piesa și i-a plăcut. Așa s-a născut ideea unui duet. A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural."

Apetitul trupei Muse pentru colaborări cu alți artiști a fost deschis de muzicianul și producătorul Dan Lancaster. El s-a alăturat grupului ca membru live în 2022, iar relația s-a consolidat în timpul turneelor, când Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard au descoperit că Lancaster nu este doar un instrumentist valoros, ci și un producător cu o viziune creativă aparte.

Provenit din zona muzicii metal, Dan Lancaster și-a dorit să contribuie la un proiect care să depășească simplul rol de muzician de turneu. În același timp, membrii Muse au început să exploreze ideea unor colaborări externe, atât cu autori, cât și cu alți artiști, o premieră pentru dinamica tradițională a trupei.

"The Wow! Signal", inspirat de unul dintre cele mai mari mistere ale astronomiei

Noul album Muse își ia numele de la celebrul "Wow! Signal", o anomalie radio detectată în 1977 de astronomul Jerry R. Ehman, în timpul unui proiect de căutare a inteligenței extraterestre. Semnalul, care a durat 72 de secunde și provenea din direcția constelației Săgetător, a fost atât de neobișnuit încât cercetătorul a încercuit secvența "6EQUJ5" pe imprimarea datelor și a notat, în margine, cuvântul "WOW!". Originea exactă a fenomenului rămâne necunoscută și astăzi.

TRACKLIST Muse - "The Wow! Signal":

  1. The Dark Forest
  2. Nightshift Superstar
  3. Shimmering Scars
  4. Cryogen
  5. Be With You
  6. Hexagons
  7. The Sickness in You & I
  8. Unravelling
  9. Hush
  10. Space Debris
Citește în continuare

Concerte & turnee

Muse revine în Europa cu turneul "The Wow! Signal"; în ce orașe va concerta trupa

Muse revine pe marile scene din Europa și Marea Britanie cu turneul "The Wow! Signal", programat între noiembrie și decembrie 2026. Descoperă primele orașe incluse în itinerariul trupei.

Publicat

pe

Muse
Muse │ FOTO: Tim Saccenti www.facebook.com

Muse pregătește pentru sfârșitul acestui an câteva show-uri de neratat, ce promovează noul album de studio, "The Wow! Signal". Turneul va începe în Manchester, unde Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard vor susține două concerte la Co-op Live, pe 12 și 13 noiembrie. Seria continuă cu două show-uri consecutive la The O2 din Londra, pe 15 și 16 noiembrie.

Marea Britanie a fost locul unde Muse nu doar că a susținut primul concert din acest an, dar a și prezentat în premieră piesele "Cryogen" și "Be With You", extrase de pe discul "The Wow! Signal". Evenimentul a avut loc Brixton Academy din Londra pe 3 aprilie.

Revenind la turneu, după opririle din Marea Britanie, Muse va ajunge în mai multe orașe europene, printre care Berlin, Milano, Düsseldorf, Paris, Amsterdam, Montpellier și Zurich.

"The Wow! Signal" este cel de-al zecea album de studio din cariera trupei britanice și va fi lansat integral pe 26 iunie. Tematica discului a fost inspirată de o observație spațială celebră înregistrată în 1977, când un astronom a detectat o explozie radio puternică de 72 de secunde provenind din constelația Săgetător. Bănuind că ar putea proveni dintr-o sursă extraterestră, astronomul a încercuit secvența "6EQUJ5" și a scris "WOW!" lângă ea.

Cum poți cumpăra bilete la concertele Muse din cadrul turneului "The Wow! Signal"

Biletele vor fi puse în vânzare generală vineri, 19 iunie, de la ora 10:00 (ora locală). Fanii vor putea accesa și o etapă de pre-sale începând de miercuri, 17 iunie, prin înscriere pe site-ul oficial al trupei. De asemenea, cei care achiziționează o copie a albumului "The Wow! Signal" intră automat în etapa de pre-sale, având șanse mai mari să obțină bilete la concertele din turneu.

Datele turneului "The Wow! Signal":

  • 12 noiembrie - Co-op Live, Manchester, Marea Britanie
  • 13 noiembrie - Co-op Live, Manchester, Marea Britanie
  • 15 noiembrie - The O2, Londra, Marea Britanie
  • 16 noiembrie - The O2, Londra, Marea Britanie
  • 18 noiembrie - Uber Arena, Berlin, Germania
  • 20 noiembrie - Unipol Dome, Milano, Italia
  • 21 noiembrie - Unipol Dome, Milano, Italia
  • 24 noiembrie - PSD Bank Dome, Düsseldorf, Germania
  • 25 noimebrie - PSD Bank Dome, Düsseldorf, Germania
  • 27 noiembrie - La Défense Arena, Paris, Franța
  • 29 noiembrie - Ziggo Dome, Amsterdam, Olanda
  • 30 noiembrie - Ziggo Dome, Amsterdam, Olanda
  • 3 decembrie - Sud de France Arena, Montpellier, Franța
  • 4 decembrie - Sud de France Arena, Montpellier, Franța
  • 7 decembrie - AG Hallenstadion, Zurich, Elveția
  • 8 decembrie - AG Hallenstadion, Zurich, Elveția
Citește în continuare

Muzică nouă

Muse cântă despre "Nightshift Superstar", o prezență hipnotizantă pe ringul de dans - VIDEO

Dinamică și surprinzător de dansantă, "Nightshift Superstar" continuă explorarea sonorităților futuriste care definesc noua eră Muse. Este disponibilă în articol alături de un videoclip gândit ca un scurtmetraj SF.

Publicat

pe

Videoclip Muse - Nightshift Superstar
Videoclip Muse - Nightshift Superstar │ FOTO: captură YouTube

Cu influențe disco, accente electronice și un groove imposibil de ignorat, piesa "Nightshift Superstar" este construită în jurul unei linii de bass omniprezente, care pare să ghideze fiecare pas al ascultătorului. Falsetto-ul lui Matt Bellamy adaugă o notă familiară, iar atmosfera este completată de intervenția neașteptată a unui cor de copii.

"Nightshift Superstar" marchează cel de-al cincea single lansat de pe viitorul album al trupei, "The Wow! Signal", consolidându-i direcția "robotică" și science-fiction. Din fragmentele muzicale dezvăluite până acum, noul disc Muse insistă pe o estetică electronică și te duce cu gândul la perioada "Simulation Theory", unul dintre cele mai electronice și conceptuale materiale din discografia Muse.

Videoclipul oficial pentru "Nightshift Superstar" a fost realizat de regizorul de origine georgiană Lado Kvataniya. Povestea vizuală începe cu un personaj feminin, jucat de Grace Heart, care este "posedat" de energia personajului interpretat de Matt Bellamy. Devine astfel "Nightshift Superstar", capabilă să-i hipnotizeze și să-i controleze pe cei din jurul său prin mișcări de dans.

"The Wow! Signal" este cel de-al zecea album de studio din cariera trupei britanice și va fi lansat integral pe 26 iunie. Tematica discului a fost inspirată de o observație spațială celebră înregistrată în 1977, când un astronom a detectat o explozie radio puternică de 72 de secunde provenind din constelația Săgetător. Bănuind că ar putea proveni dintr-o sursă extraterestră, astronomul a încercuit secvența "6EQUJ5" și a scris "WOW!" lângă ea.

VIDEO: Muse - Nightshift Superstar

Tracklist Muse - "The Wow! Signal":

  1. The Dark Forest
  2. Nightshift Superstar
  3. Shimmering Scars
  4. Cryogen
  5. Be With You
  6. Hexagons
  7. The Sickness In You & I
  8. Unravelling
  9. Hush
  10. Space Debris
Citește în continuare

Trending