Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă "Let it go" (Frozen) în variantă heavy metal - VIDEO VIRAL

Nu se întâmplă în fiecare zi ca o piesă compusă pentru un film Disney să ajungă pe mâinile unui chitarist iscusit, iubitor de heavy metal. Când se întâmplă, însă, astfel de rarități, rezultatul ajunge a fi unul viral. Eric, un împătimit al riff-urilor nervoase, a făcut ca hitul "Let it go" din filmul de animație "Frozen" să fie de nerecunoscut. Ascultă un cover care a strâns aproape 4 milioane de vizualizări.

Publicat

pe

”Let it go” (Frozen) în variantă heavy metal

Eric iubește provocările și le ia întotdeauna în serios. De când a început să posteze clipuri pe YouTube, nu a refuzat aproape nicio cerere din partea fanilor săi. Orice piesă, oricât de pop, hip-hop sau R&B ar fi, capătă prin intermediul său un ton rock agresiv. Acest maestru al cover-urilor heavy metal și-a pus amprenta și pe cel mai recent hit Disney, "Let it go". Soundtrack-ul din filmul de animație "Frozen", recompensat anul acesta cu un premiu Oscar, are acum o versiune ruptă parcă din filmul "The School of Rock", și nicidecum dintr-un film de animație.

"Bună tuturor,

Nu am mai primit atât de multe cereri pe mail pentru un cover din zilele de glorie ale piesei "Call Me Maybe". (...) Vă mulțumesc pentru tot. E foarte important pentru mine că mă susțineți. Vă mulțumesc pentru sugestii, mesaje, comentarii, donații. Nu m-aș putea descurca fără voi", a fost mesajul transmis de Eric odată cu postarea coverului.

Versiunea heavy metal a piesei "Let it go" a fost urcată pe internet la începutul lunii martie, strângând în aproximativ 2 luni aproape 4 milioane de vizualizări. Succesul clipului se datorează atât originalității interpretării, cât și popularității filmului și a melodiei originale. Piesa "Let it go", compusă de Kristen Anderson-Lopez și Robert Lopez și interpretată de actrița Idina Menzel, a staționat 12 săptămâni pe prima poziție în topul Billboard. Single-ul a fost certificat de 3 ori cu platină în Statele Unite pentru vânzări de peste 3 milioane de exemplare. De asemenea, videoclipul piesei, ce include secvențe din filmul "Frozen", a depășit deja 200 de milioane de vizualizări.

Let It Go (from Frozen) Meets Metal

Trending