Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Bilete reduse cu 25% pentru concertul Corului Madrigal - "Lumina Învierii"

Luna sărbătorii Pascale aduce o afertă specială pentru cei care încă nu au intrat în posesia unui bilet pentru concertul „Lumina Învierii,” pe care Corul Naţional de Cameră Madrigal îl va susţine pe 13 aprilie la Ateneul Român. Află mai multe detalii despre promoție.

Publicat

pe

Corul Madrigal │ FOTO: midasmedia.ro

Începând de pe 4 aprilie până în ziua concertului (13 aprilie), preţul biletelor pentru evenimentul Corul Madrigal - "Lumina Învierii" va fi redus cu 25%. Astfel, biletele din categoria VIP vor costa 150 lei (în loc de 200 lei), iar biletele din categoria 1 vor putea fi cumpărate în schimbul sumei de 100 lei (în loc de 150).

În anul 2014, Paştele este sărbătorit în acelaşi timp, atât de credincioşii de rit catolic cât şi de cei de rit ortodox, ceea ce prilejuieşte bucuria unui program muzical în două părţi, cuprinzând integralitatea repertoriului creştin. Partea I a concertului va fi un emoţionant Requiem, cu spectaculoase secvenţe solistice, iar partea a doua va cuprinde lucrări cu un profund conţinut spiritual din repertoriul bizantin, clasic şi contemporan românesc.

Concertul ”Lumina Învierii“ se va desfăşura sub bagheta dirijorului Voicu Popescu şi va însemna o nouă materializare a valorilor care întruchipează de jumătate de veac performanţa şi spiritul inovator ce a menţinut Madrigalul în elita formaţiilor artistice româneşti. Înălţătorul moment al Învierii Domnului va fi celebrat pe scena Ateneului Român, de către Corul Naţional de Cameră Madrigal chiar în Duminica Floriilor.

Corul Naţional de Cameră Madrigal, simbol al măiestriei interpretative corale, a luat fiinţă în 1963, iar timp de 47 de ani activitatea sa a fost sinonimă cu numele dirijorului Marin Constantin, fondatorul corului. În decursul unei jumătăţi de veac, cu peste 4100 de concerte susţinute pe cele mai mari scene din ţară şi străinătate, Madrigalul a adus aproape de sufletul publicului mai mult de 1000 de capodopere aparţinând tuturor epocilor creatoare ale istoriei muzicii româneşti şi universale. Anul trecut, Corul Naţional de Cameră Madrigal a aniversat 50 de ani de activitate.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte duminică, 13 aprilie 2014

Madrigal

Loc
Ateneul Român
Comentează

Trending