Andreea Bănică a lansat alături de Shift videoclipul noului single "Rupem boxele". Ritmul energizant al piesei pune în mișcare o petrecere de proporții, în vreme ce Andreea Bănică atrage toate privirile prin ținute provocatoare.
Videoclipul "Rupem boxele", regizat de către Marius Olteanu, a fost filmat în fosta casa Big Brother și îi prezintă pe cei 2 artiști, Andreea Bănică și Shift, alături de personaje colorate și pline de energie. Ritmurile explozive ale piesei cuceresc pe oricine, inclusiv pompierul venit să răcorească atmosfera alăturându-se în cele din urmă petrecerii.
Andreea Bănică a ales pentru acest videoclip o ținută vestimentară inedită, din care nu lipsește o pereche de pantofi cu tocuri realizate din boxe. Pentru look-ul sexy din "Rupem boxele", artista a colaborat cu Maria Călinescu și Cristina Diaconu. Ținuta abordată se potrivește cu ritmurile antrenante ale single-ului compus de către Laurențiu Duță și Gabriel Huiban. Vocea caldă a Andreei completează partea de rap a lui Shift și îi conferă piesei un aspect urban.
Fie că este vorba despre hiturile “Love In Brasil”, “Samba”, “Could U” “În lipsa ta” sau despre concertele sale extravagante, Andreea Bănică oferă publicului prin fiecare nou single o altfel de experiență muzicală, ce implică multă muncă și atenție la detalii. În urmă cu câteva luni, Andreea a primit Discul de Aur pentru cele peste 15.000 de unități vândute în magazinul digital iTunes.
Shift a surprins publicul încă de la primele apariții pe scena muzicală românească, cu piese reușite și colaborări interesante. Recent, artistul a lansat un featuring cu Vizi Imre pentru piesa “După ani și ani”, colaborând de asemenea cu Marius Moga pentru hitul “Sus pe toc”.
VIDEO: Andreea Bănică a lansat "Marinero", piesa cu care a participat la Selecția Națională Eurovision 2026
Andreea Bănică le prezintă ascultătorilor varianta oficială a piesei "Marinero", lansată alături de un videoclip ce transformă o simplă partidă de bowling într-un adevărat show de atitudine și atracție. Ce a declarat artista despre această melodie, dar și detalii de la filmările clipului găsești în articol.
Andreea Bănică în videoclipul piesei "Marinero" │ FOTO: captură YouTube
O gașcă de băieți, o pistă de bowling și multă energie care crește de la un cadru la altul: aceasta este premisa videoclipului "Marinero". În centrul tuturor acestor secvențe dinamice, Andreea Bănică devine centrul atenției, hipnotizând atât cu prezența relaxată și seducătoare, cât și cu aruncările perfecte, ce trezesc entuziasm și uimire în jurul ei.
"Ideea clipului a venit de la Dan Petcan, cu care am mai lucrat și știam deja că o să iasă ceva fain. Conceptul cu bowling-ul mi s-a părut super fun și diferit, iar la filmări chiar ne-am distrat. Ăsta a fost, de fapt, și gândul de la început - să fie relaxat, să ne simțim bine și să nu complicăm lucrurile. Când ai echipa potrivită și vibe-ul bun, știi că totul o să iasă exact cum trebuie", a detaliat Andreea Bănică.
"Marinero" este un single optimist, cu un refren care rămâne întipărit în memorie încă de la prima ascultare. S-a numărat printre cele 100 de piese înscrise la Selecția Național Eurovision 2026. Audițiile s-au desfășurat în perioada 9-11 februarie, Andreea urcând pe scenă în cea de-a treia și ultimă rundă. Din păcate, artista nu s-a calificat pentru etapa următoare. Câștigătoare a fost Alexandra Căpitănescu, care va reprezenta România la Viena, pe 14 mai.
Despre "Marinero", Andreea Bănică a declarat:
"<<Marinero>> a venit ca o propunere din partea echipei mele de la Cat Music și mi-a plăcut din prima. Piesa e scrisă de Thea Miculescu și Andrei Tostogan și are un vibe foarte fresh, care m-a prins imediat. Am zis <<de ce nu?>>, mai ales că de-a lungul timpului am lansat piese care au ajuns și în afara țării, așa că genul ăsta de sound îmi vine natural și mă reprezintă."
Andreea Bănică este una dintre cele mai cunoscute și longevive artiste din muzica pop românească, remarcându-se printr-o carieră construită constant încă de la începutul anilor 2000. A devenit cunoscută inițial ca membră a trupei Blondy, iar ulterior și-a consolidat statutul în industrie printr-o carieră solo de succes, încununată de hituri precum "De nebună", "Ce vrei de la mine" (feat. Balkan), "Linda", "Departamentul de relații" (feat. UDDI) și "Rain in July" (feat. Jorge). Mai mult, și-a surprins fanii cu piese și în limba spaniolă sau engleză, printre care "Samba" și "Love in Brasil", single-uri de succes care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube și care au fost difuzate în Turcia, Franța, Israel, Africa de Sud, Republica Cehă, Croația sau Canada.
Semifinalele pentru Selecția Națională Eurovision 2026 s-au încheiat; urmărește ultimii participanți
Suntem cu un pas mai aproape de aflarea reprezentantului României la Eurovision 2026 odată cu încheierea ultimei runde de audiții. Noi participanți au urcat pe scenă pe 11 februarie, iar tu poți urmări în articol momentele lor muzicale.
Participanții din a treia semifinală a Selecției Naționale Eurovision 2026 │ FOTO: Eurovision Romania
Cea de-a treia și ultimă semifinală a Selecției Naționale Eurovision a fost șansa decisivă a concurenților de a demonstra că merită un loc în finală. Emoțiile au fost mai intense ca niciodată, iar miza evidentă. Odată cu încheierea acestei runde, tabloul finalei este complet, iar cele mai apreciate zece piese sunt pregătite să intre în cursa pentru trofeu și pentru șansa de a reprezenta România pe scena internațională.
Semifinala a fost transmisă integral, în direct, pe platforma de streaming TVR+, tvrplus.ro, pe parcursul celor trei zile de audiții (9-11 februarie). Este arhivată tot pe aceeași platformă, iar piesele sunt postate pe pagina oficială de Youtube a TVR.
Joi, 12 februarie, în cadrul Telejurnalului de la ora 20.00, sunt anunțați finaliștii Selecției Naționale, în direct la TVR 1, TVR INFO și pe tvrplus.ro. Primele zece piese, conform punctajelor obținute la Atelier, vor concura în finală, de unde juriul va alege reprezentantul României la ESC 2026.
Ascultă piesele din a treia semifinală a Selecției Naționale Eurovision 2026
Anna Michael - Get nasty
Compozitori: Anamaria Mihali, Sorin Dumitru Roman
Textier: Anamaria Mihali
Antonio Pican - Humas
Compozitori: Ioan Antonio Pican, Costel Pavel Dominteanu, Cezar Alexandru Gună
Textieri: Ioan Antonio Pican, Costel Pavel Dominteanu, Cezar Alexandru Gună
Impact - Bengalo
Compozitori: Claudiu Rareș Timiș, Silvia Cristina Bălan, Marius Alexandru Mirică
Textieri: Claudiu Rareș Timiș, Silvia Cristina Bălan, Marius Alexandru Mirică
Paula Leahu - Warrior Pose
Compozitori: Robbe Ghysen, Paula Leahu, Shalini Kumar, Abigail Hercules
Textieri: Claudiu Rareș Timiș, Silvia Cristina Bălan, Marius Alexandru Mirică
wrs - All The Way
Compozitori: Andrei Ursu, Costel Domințeanu
Textier: Andrei Ursu
Adriana Moraru - Get Your Freak Out
Compozitor: Oana Adriana Moraru
Textier: Oana Adriana Moraru
Kadjavsi - Heavensground
Compozitor: Andrei Nikita Dembinski
Textier: Andrei Nikita Dembinski
The Twins - Think of you
Compozitori: Ylva Persson, Linda Persson, Eric McCallaghan
Textieri: Ylva Persson, Linda Persson
Patricia Thomits - Bonsoir Amore
Compozitor: Elvin Dandel
Textier: Elvin Dandel
Marcus - Self Control
Compozitori: Andrei Mihai, Marcus Mureșan, Lucian Naste, Dan Healy
Textieri: Dan Healy, Marcus Mureșan
Mara Berechet - Beyond the sun
Compozitori: Ionuț Adrian Radu, Virginia Maxim, David Andrei Burlacu, Ionuț Silivestru
Textieri: Ionuț Adrian Radu, Virginia Maxim, David Andrei Burlacu
Andreea Bănică - Marinero
Compozitor: Theea Eliza Ioana Miculescu
Textieri: Theea Eliza Ioana Miculescu, Andrei Tostogan
Alexandra Ungureanu - TikTok Tastic
Compozitori: Clive Lukeover, Andrew Edward William Gray
Eurovision 2026: 68 de piese au fost alese pentru semifinala Selecției Naționale
Dintr-un total de 100 de piese înscrise în competiție, 68 au trecut de prima etapă de selecție și merg mai departe în semifinala Selecției Naționale Eurovision 2026, programată să aibă loc în perioada 9-11 februarie. Află care sunt acestea.
68 de piese calificate în semifinala Selecției Naționale Eurovision 2026 │ FOTO: Eurovision Romania
68 de piese intră în Atelierul deschis Eurovision 2026 pentru a concura în semifinala Selecției Naționale 2026. Luni, 9 februarie, TVR va da startul etapei de audiții ale semifinaliștilor. Timp de trei zile, concurenții vor interpreta piesele, live, în fața juriului. Sesiunile Atelierului deschis Eurovision 2026 vor avea loc luni, de la ora 16.00 și vor continua marți și miercuri, de la ora 11.00.
Semifinala va fi transmisă integral, în direct, pe platforma de streaming TVR+, tvrplus.ro, pe parcursul celor trei zile de audiții (9-11 februarie), iar piesele vor fi postate pe pagina oficială de Youtube a TVR, www.youtube.com/TVRcanaluloficial.
Joi, 12 februarie, în cadrul Telejurnalului de la ora 20.00, vom afla finaliștii Selecției Naționale, în direct la TVR 1, TVR INFO și pe tvrplus.ro. Primele zece piese, conform punctajelor obținute la Atelier, vor concura în finală, de unde juriul va alege reprezentantul României la ESC 2026.
Cele 68 de piese care au ajuns în semifinala Selecției Naționale Eurovision 2026:
Sub sloganul "United by Music", competiția Eurovision 2026 va avea loc la Viena, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 34 de țări: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, San Marino, Serbia, Suedia, Elveția, Ucraina și Marea Britanie. Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentantul Austriei, JJ, cu piesa "Wasted Love".