Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Tori Amos a lansat o piesă nouă, "Trouble's Lament" - AUDIO

Tori Amos a dezvăluit primul single de pe noul album "Unrepentant Geraldines". "Trouble's Lament" este o piesă cu un sound întunecat, ce îmbină mai multe stiluri muzicale: americana, folk, flamenco, pop. Partea instrumentală a melodiei amintește de muzica compusă de Neko Case, Patty Griffin, Fleetwood Mac.

Publicat

pe

Tori Amos │ FOTO: www.facebook.com

"Satan knows how danger makes you feel", cântă cu apăsare Tori Amos, vocea sa urcând cu ușurință treptele notelor muzicale. "Trouble's Lament", noul single de pe albumul "Unrepentant Geraldines", a fost compus de artista în vârstă de 50 de ani resimțind influențele zonei sudice a Statelor Unite.

"Crescând în Carolina de Nord, partea de sud a țării m-a acompaniat mereu peste tot în lume. Nu-mi pot scoate asta din ADN. Nu știu dacă e ceva care s-a transmis genetic, pentru că mama are rădăcini în Eastern Cherokee. Aș putea spune, deci, că am asta în sânge. E ca și acum ai asculta pământul vorbindu-ți. Oriunde m-aș afla, pot să aud chemarea sudului. Chiar îmi place ideea că Trouble era o femeie tânără...O văd în călătoriile mele adeseori. E posibil să o fi știut cu mulți ani înainte, când aveam în jur de 20 de ani."

"Trouble's Lament" este extrasă de pe albumul "Unrepentant Geraldines", cel de-al 14-lea disc din cariera lui Tori Amos. Materialul va fi lansat pe piață în mai 2014.

Tracklist "Unrepentant Geraldines" - Tori Amos

  1. "America"
  2. "Trouble's Lament"
  3. "Wild Way"
  4. "Wedding Day"
  5. "Weatherman"
  6. "16 Shades of Blue"
  7. "Maids of Elfen-Mere"
  8. "Promise"
  9. "Giant's Rolling Pin"
  10. "Selkie"
  11. "Unrepentant Geraldines"
  12. "Oysters"
  13. "Rose Dover"
  14. "Invisible Boy"

Tori Amos - "Trouble's Lament"

Cu 8 nominalizari la premiile Grammy, Tori Amos este una dintre cele mai talentate artiste de pe scena internațională, stilul sau fiind greu de încadrat într-un singur gen muzical. Piano rock, alternative rock, art pop, art rock, electronic, clasic, baroque pop sunt doar cateva dintre elementele care definesc identitatea sa artistica nascuta dintr-o colaborare fireasca intre pregatirea riguroasa in muzica clasica (vocea ei atinge registrul de mezzo soprana) si spirit inovator (ea fiind unul dintre putinii artisti de rock alternativ care au folosit pianul ca instrument principal). Interpreta, compozitoare si producatoare, Tori Amos este un muzician complet si complex care, conform revistei Rolling Stone, se inscrie printre primii 5 cei mai buni artisti live ai lumii, avand nu mai putin de 13 turnee internationale si peste 1.000 de concerte sustinute de-a lungul carierei.

Tori Amos va concerta pe 19 iunie la Arenele Romane din București, evenimentul fiind inclus în turneul de promovare a noului album, "Unrepentant Geraldines".

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 19 iunie 2014

Tori Amos

Loc
Arenele Romane

Trending