Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

QUEEN pleacă în turneu cu Adam Lambert - VIDEO PROMO

Brian May, Roger Taylor și Adam Lambert vor pleca într-un turneu american în această vară. Primul concert QUEEN + Adam Lambert va avea loc pe 19 iunie la Chicago. Urmărește materialul video de prezentare.

Publicat

pe

Queen va pleca în turneu cu Adam Lambert
Queen va pleca în turneu cu Adam Lambert │ FOTO: www.facebook.com

Trupa QUEEN a dat publicității materialul video ce promovează turneul nord-american din această vară. Brian May și Roger Taylor au anunțat în cadrul unei conferințe de presă de la Madison Square Garden de pe 6 martie că vor susține 19 concerte alături de solistul vocal Adam Lambert"Let's ROCK those beautiful arenas JUST ONE MORE TIME!" a declarat Brian May.

"Respect profund fenomenul QUEEN", a spus Lambert. "Gândul că voi împărți scena cu ei pentru un turneu întreg în America de Nord este ireal de frumos. Sunt onorat să ofer tributul meu în memoria lui Freddie. Este eroul meu personal și sunt recunoscător că am șansa să interpretez o muzică atât de puternică pentru fanii unei trupe legendare. Știu că acest turneu va fi o referință importantă în cariera mea și că împreună cu Brian, Roger și restul formației vom face magie în seara concertului", a adăugat acesta.

Turneul este prezentat de Live Nation. Prezentarea de mai jos începe cu "We Will Rock You" (News of the World, 1977), piesă emblematică pe durata căreia se succed coperțile albumelor lansate de QUEEN. Ca o paranteză, chitaristul Brian May și toboșarul Roger Taylor au mai cântat celebrul imn rock cu Jessie J pe 12 august 2012, la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Londra. Urmăriți înregistrări live cu Adam Lambert alături de QUEEN în câteva concerte din 2012.

VIDEO PROMO: Turneu QUEEN + Adam Lambert

Adam Lambert a cântat prima dată cu cei doi membri QUEEN la American Idol în 2009, interpretând “We Are The Champions”. Au urmat o apariție la MTV European Music Awards (Irlanda, 2011) și concerte prin Rusia, Ucraina și Polonia, plus trei show-uri sold out în Londra la Hammersmith Apollo în 2012. "Merită provocarea și sunt sigur că Adam ar fi primit aprobarea din partea lui Freddie", spunea mai demult Brian May.

Adam Lambert (32 de ani) a devenit cunoscut întregii lumi în urma performanțelor vocale demonstrate în cel de-al 8-lea sezon American Idol. Fostul finalist (locul 2) a devenit mai faimos decât câștigătorul respectivei emisiuni. Lambert a debutat cu albumul "For Your Entertainment" în același an, 2009. Discul i-a adus o nominalizare la Premiile Grammy pentru Cea mai bună voce pop masculină. Următorul album, "Trespassing" din 2012, a intrat direct pe locul întâi în topul Billboard. În 2014, solistul pop-rock va lansa un nou material discografic.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce muzică ascultă astronauții din misiunea Artemis II; Queen, David Bowie și Chappell Roan se află în playlist

NASA a dezvăluit playlistul oficial "Wake-Up Songs", dedicat echipajului misiunii Artemis II, oferind publicului o privire inedită asupra coloanei sonore care îi însoțește pe astronauți în timpul zborului. Tradiția, începută în urmă cu peste 50 de ani, presupune ca în fiecare zi a misiunii să fie redată o piesă special aleasă pentru a-i trezi pe membrii echipajului.

Publicat

pe

Echipajul Artemis II
Echipajul Artemis II │ FOTO: NASA www.facebook.com

Prima zi a fost marcată de "Sleepyhead" semnată de Young & Sick, iar printre hit-urile playlistului se numără "Pink Pony Club" de la Chappell Roan și "Under Pressure", colaborarea emblematică dintre Queen și David Bowie. Alte alegeri notabile includ "Tokyo Drifting" de la Glass Animals și Denzel Curry, dar și "Working Class Hero (Work)" interpretată de CeeLo Green.

Potrivit NASA, fiecare piesă a fost selectată cu grijă, reflectând gusturile și energia echipajului format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen. Playlistul a devenit astfel un soundtrack simbolic al misiunii, însoțind echipajul în timp ce parcurge vidul cosmic într-un moment istoric: primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Lista va fi completată cu noi piese până la finalul misiunii.

Misiunea Artemis II reprezintă un pas esențial în programul Artemis, pregătind terenul pentru revenirea oamenilor pe Lună. Lansată cu ajutorul sistemului Space Launch System (SLS), una dintre cele mai mari și mai puternice rachete construite vreodată, Artemis II are ca scop testarea sistemelor și a capabilităților de zbor cu echipaj uman în jurul satelitului natural al Pământului. Astfel, NASA își propune să deschidă o nouă eră a explorării spațiale, cu obiectivul final de a stabili o prezență sustenabilă pe Lună.

Playlist: Artemis II Wake-Up Songs

  • "Sleepyhead" - Young & Sick
  • "Green Light" - John Legend, Andre 3000
  • "In a Daydream" - Freddy Jones Band
  • "Pink Pny Club" - Chappell Roan
  • "Working Class Heroes (Work)" - CeeLo Green
  • "Good Morning" - Mandisa, TobyMac
  • "Tokyo Drifting" - Glass Animals, Denzel Curry
  • "Under Pressure" - Queen, David Bowie
Citește în continuare

Trending