Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică nouă

Pasărea Rock a lansat "Legenda" - AUDIO

Pasărea Rock a lansat o nouă piesă intitualtă "Legenda" iar pe 25 martie la Sala Palatului, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Vlady Cnejevici, Teo Boar, Cristi Gram și Josef Kappl vor prezenta acest nou proiect muzical într-un concert de amploare.

Publicat

pe

Pasarea Rock

După apariția videoclipului "Praznic năprasnic", Pasărea Rock a lansat o nouă piesă intitualtă "Legenda". Pe 25 martie la Sala Palatului, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Vlady Cnejevici, Teo Boar, Cristi Gram și Josef Kappl vor prezenta noul proiect muzical într-un concert de amploare. Invitatul special al evenimentului va fi Mani Neumann, supranumit "violonistul diavolului".

În concepția lui Ovidiu Lipan Țăndărică, "Pasărea Rock este o formație tânără. Vom încerca să dăm o tentă nouă, care chiar să surprindă. Suntem cu un pas în viitor". Josef Kappl a concluzionat:

"Am făcut imposibilul posibil într-un timp foarte scurt. Din luna iulie a anului trecut, când am pus bazele acestei trupe, avem piese noi, un videoclip, o premieră care va fi de senzație, părerea mea, deci un start care va fi ca o rachetă. Acest videoclip reprezintă foarte bine mesajul piesei. Noi continuăm în spiritul anilor ‘70, la un nivel muzical mult mai mare, și pentru asta sunt mândru. Nu gândim retrospectiv, ci am păstrat doar spiritul".

Repertoriul stabilit pentru spectacolul de la Sala Palatului include compoziţii de pe albumul Cantafabule - hituri din repertoriul lui Mircea Baniciu, piese reorchestrate, ce fac parte din prima operă rock simfonic românească, "Meșterul Manole", care a avut premiera mondială la finele lunii noiembrie 2013, la Timișoara. Acestora li se adaugă noi piese rock cu influenţe din folclorul universal, compuse special pentru acest proiect și care combină sunetul anilor ’70, cu soundul secolului 21, trecând prin filtrul personal al fiecăruia dintre cei trei muzicieni.

Piesa "Praznic năprasnic" este prima compoziție Pasărea Rock și a fost înregistrată în perioada 7-11 februarie 2014, la Virtual Art Studio din București. De mixajul și mastering-ul melodiei lui Josef Kappl, pe versurile lui Florin Dumitrescu, s-a ocupat Cristi Gram Studio.

Pasărea Rock - "Legenda"

Concerte & turnee

Gala Folk Bun 2025 propune un format de două spectacole consecutive, pe 20 și 21 decembrie

După succesul edițiilor anterioare, Gala Folk Bun revine în 2025 cu două spectacole consecutive: pe 20 și 21 decembrie la Palatul Național al Copiilor din București. Pe scenă vor urca nume consacrate ale muzicii folk din România.

Publicat

pe

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Gala Folk Bun 2025 promite două evenimente de neratat, prezentate de Cristi Dumitraşcu. Peste 20 de artiști vor urca pe scenă și vor interpreta cântece de iarnă și colinde folk. Sâmbătă și duminică, la Palatul Național al Copiilor din București, în fiecare zi de la 19, vor cânta nume precum: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Mircea Bodolan, Țapinarii, Alina Manole, Trupa cu valoare adăugată (TVA) cu proiectul concept "Sunt un frate tânăr", Ovidiu Mihăilescu, Cristi Dumitrașcu și Andreas Aron, Marius Matache, Cosmin Vaman, Daniel Iancu, Puiu Crețu, Romeo Mocanu, grupul “Comitetul de femei” compus din Dana Florian, Iulia Bădulescu și Elena Albu, grupurile Carmina și Friendship de la Palatul Național al Copiilor, conduse de profesoarele Ștefania Istrate și Claudia Păun Stoicescu, Andrei Arad, dar și alți invitați surpriză.

Program Gala Folk Bun 2025

Sâmbătă, 20 decembrie

  • Mircea Vintilă
  • Mircea Baniciu
  • Țapinarii
  • Cristi Dumitrașcu & Andreas Aron
  • Daniel Iancu
  • Cosmin Vaman
  • Ovidiu Mihăilescu
  • Friendship
  • Andrei Arad

Duminică, 21 decembrie

  • Ducu Bertzi
  • Mircea Bodolan
  • Alina Manole
  • Sunt un frate tânăr (TVA)
  • Puiu Crețu
  • Grupul Comitetul de femei, compus din Dana Florian, Iulia Bădulescu și Elena Albu
  • Marius Matache
  • Romeo Mocanu
  • Grupul Carmina (condus de profesoarele Ștefania Istrate și Claudia Păun Stoicescu)

Gala Folk Bun este unul dintre cele mai respectate evenimente dedicate muzicii folk din România. La fiecare ediție, pe scenă urcă artiști îndrăgiți, figuri esențiale ale folk-ului românesc și, din când în când, nume noi care promit să ducă tradiția mai departe.

Combinația de poezie, poveștile cântate, atmosfera încărcată de nostalgie, dar și colaborările neașteptate dintre generații și momentele tematice care celebrează folk-ul ca formă de artă vie atrag un public divers, de toate vârstele.

Cât costă biletele la Gala Film Bun 2025?

Bilete de acces sunt disponibile online, sub formă de abonament (180 lei - 120 lei) și bilete individuale (120 lei - 80 lei). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Info acces:

  • Accesul copiilor pana la 6 ani este gratuit, fără loc asigurat, doar însoțiti de cel puțin un părinte cu bilet valabil.
  • Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Ovidiu Lipan Țăndărică & Friends aduc "Visul Toboșarului" la Sala Palatului

Ovidiu Lipan Țăndărică revine la Sala Palatului pe 30 ianuarie 2026 cu un concert aniversar plin de emoție și energie. "Visul Toboșarului" va fi un eveniment inedit, care va reuni pe aceeași scenă artiști de excepție, prieteni și colaboratori dintr-o viață dedicată muzicii.

Publicat

pe

Ovidiu Lipan Țăndărică & Friends - Visul Toboșarului
Ovidiu Lipan Țăndărică & Friends - Visul Toboșarului │ FOTO: Captură afiș

Baterist şi compozitor, Ovidiu Lipan Țăndărică se numără printre cei mai apreciați artiști și promotori ai valorilor româneşti. Din copilărie a fost hotărât să-și urmeze pasiunea, netulburat de nimeni și nimic. "Pasionat de muzică nu mai vedeam nimic în jurul meu", spunea Ovidiu Lipan Țăndărică într-un interviu pentru TVR.

Pe 30 ianuarie 2026, muzicianul își duce mai departe pasiunea cu un spectacol inedit la Sala Palatului. "Visul Toboșarului" este un show grandios, ce îmbină rock-ul, ritmurile balcanice, sonoritățile simfonice și momentele de improvizație care definesc stilul inconfundabil al lui Țăndărică. Este un spectacol al bucuriei, al pasiunii și al puterii visului artistic.

"Sunt un mergător continuu și nu am avut liniște niciodată. Cu toate că mai stau, mă relaxez, nu pedalez în gol, las divinitatea să lucreze", declara toboșarul în emisiunea "Rețeaua de Idoli", de pe TVR 2.

Evenimentul de la Sala Palatului va reuni pe aceeași scenă artiști de excepție, prieteni și colaboratori ai lui Ovidiu Lipan Țăndărică.

Prețurile biletelor la concertul Ovidiu Lipan Țăndărică & Friends – Visul Toboșarului:

  • VIP (Early Bird) - 500,00 lei
  • Categoria I (Early Bird) - 250,00 lei
  • Categoria II (Early Bird) - 200,00 lei
  • Categoria III (Early Bird) - 150,00 lei
  • Categoria IV (Early Bird) - 100,00 lei
  • Categoria V (Early Bird) - 75,00 lei

De-a lungul carierei sale, Ovidiu Lipan Țăndărică a dus muzica sa în spectacole internaționale din Europa, America de Nord și America Latină și a colaborat cu Fanfara 10 prăjini, Gheorghe Zamfir și Grigore Leşe, dar şi cu mulţi alți artiști consacrați. În 2003, la împlinirea vârstei de 50 de ani, Ministerul Culturii i-a oferit artistului Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate, iar în 2007 a fost decorat cu Meritul Cultural în grad de Ofiţer. A fondat împreună cu Mircea Baniciu şi Josef Kappl Pasărea Rock, iar în concertele susţinute are propriul său "moment de exprimare" cu solo de tobe.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Oktoberfest Brașov 2025 începe joi, 18 septembrie; Vezi programul

Oktoberfest Brașov 2025 propune în perioada 18 septembrie - 5 octombrie o agendă plină de concerte. Zdob și Zdub, Mircea Baniciu, Compact, Direcția 5, Iris și Arsenium se numără printre artiștii care vor cânta în Parcul Tractorul. Deschiderea oficială are loc joi, 18 septembrie, și va fi marcată de o parada tradițională. Găsești programul complet în articol.

Publicat

pe

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

În 2025, Oktoberfest Brașov are programate concerte în fiecare zi a festivalului. De pe 18 septembrie și până pe 5 octombrie, în fiecare seară, artiști precum Zdob și Zdub, Cargo sau Proconsul vor urca pe scena amenajată în Parcul Tractorul din Brașov.

Bilete la Oktoberfest Brașov 2025:

Biletele pentru fiecare eveniment în parte pot fi achiziționate online, de pe site-ul oficial rezervari.oktoberfest.ro. Se poate achiziționa doar câte o masă întreagă, de 6 persoane. Copiii sub 14 ani nu se iau în calcul la numărul de persoane de la masă.

Programul zilei de deschidere - Joi, 18 septembrie

  • 17:45 – Începe parada tradițională (Hotel Aro Palace - Str. Turnului nr. 5)
  • 18:30 – Sosirea cortegiului la Oktoberfest
  • 19:00 – Ceremonia inaugurală și deschiderea oficială a festivalului

Informații utile pentru public:

  • Acces public: Str. Turnului nr. 5 – zona festivalului.
  • Recomandări de trafic: Organizatorii atenționeză cu  publicul că vor exista posibile restricții temporare pe durata paradei și recomandă folosirea transportului public sau rutele ocolitoare.
  • Program zilnic pentru vizitatori: 12:00 – 23:00.

Programul concertelor Oktoberfest Brașov 2025:

  • Joi, 18 septembrie:
    • Concert Zdob și Zdub în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 18:00
  • Vineri, 19 septembrie:
    • Concert Cargo în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 18:00
  • Sâmbătă, 20 septembrie:
    • Concert Bere Gratis și Trupa Coco în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Duminică, 21 septembrie:
    • Concert Proconsul în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Luni, 22 septembrie:
    • Concert Gabi & Remus - Transilvania Band în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Marți, 23 septembrie:
    • Concert Iris în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Miercuri, 24 septembrie:
    • Concert Story Tellers Orchestra în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Joi, 25 septembrie:
    • Concert Generic în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Vineri, 26 septembrie:
    • Concert Arsenium (ex O-ZONE) în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Sâmbătă, 27 septembrie:
    • Concert Spitalul de Urgență în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Duminică, 28 septembrie:
    • Concert Azur în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Luni, 29 septembrie:
    • Seară Grecească - Metagitzi Band în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Marți, 30 septembrie:
    • Concert Diana Matei & Taraf Cleante în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Miercuri, 1 octombrie:
    • Concert Cuibul în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Joi, 2 octombrie:
    • Concert Compact în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Vineri, 3 octombrie:
    • Concert LA în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Sâmbătă, 4 octombrie:
    • Concert Direcția 5 în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
  • Duminică, 5 octombrie:
    • Concert Mircea Baniciu în Parcul Tractorul, acces începând cu ora 17:00
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending