Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Mireille Mathieu, așteptată la București cu 67 de trandafiri albi și roșii

Înainte de concertul Mireille Mathieu de la București, organizatorii se asigură că șederea artistei franceze în România va fi cât mai plăcută. Astfel, pentru spectacolul de pe 24 martie 2014, ce va avea loc la Sala Palatului, condițiile impuse vor fi respectate cu multă atenție. Printre dorințele artistei se numără patul în stil franțuzesc și camera înfrumusețată cu 67 trandafiri proaspeți roșii și albi, schimbați în fiecare zi.

Publicat

pe

Mireille Mathieu │ FOTO: Stefan M. Prager

Cu charm-ul francez irezistibil, coafura clasică inconfundabilă și o vestimentație elegantă, Mireille Mathieu, o voce fermecătoare își va face apariția pe scena Sălii Palatului la finalul lunii martie. Deși va împlini în curând vârsta de 68 de ani, Mireille Mathieu impresionează audiența cu puterea și frumusețea vocii sale în concertele 100% live, sustinute timp de aproximativ 2 ore, în acompaniamentul orchestrei sale.

Organizatorii concertului de la Bucuresti pregătesc cu strictețe fiecare condiție impusă, fără a scăpa din vedere nici chiar cele mai mici detalii în ce privește cazarea, transportul sau meniul.

Hotel de 5 stele, mașină de lux și trandafiri pentru Mireille Mathieu

Pe toată perioada șederii la București, arista franceză va fi protejată de bodyguarzi și se va deplasa cu o mașină de lux, urmând să fie cazată în apartamentul prezidențial al unui hotel de 5 stele din centrul Bucureștiului. Gazda va trebui să îi pregătească patul în stil franțuzesc, fără pilotă și perne din fulgi de pene, si să îi înfrumusețeze camera cu 67 trandafiri proaspeți roșii și albi, schimbați în fiecare zi.

Cele trei mese principale ale zilei vor putea fi servite ”a la carte” în restaurantul hotelului, iar pentru ziua concertului artista a solicitat produse de patiserie frantuzești, fructe proaspete, băuturi răcoritoare, sucuri naturale, apă minerală, ceai și cafea. Cabina artistei va fi dotată cu o oglindă mare și lumini pentru machiaj, un suport mare pentru vestimentația scenică și o canapea cu doua fotolii din piele.

Mireille Mathieu, însoțită în turnee de mama sa în vârsta de 94 de ani

Mireille Mathieu și mama sa

Mireille Mathieu și mama sa

Un alt detaliu important, neștiut de către publicul larg, este că Mireille Mathieu este mereu însoțită în turnee de una dintre surorile ei și de mama sa, în vârstă de 94 de ani. Acestea vor beneficia de același confort și se vor ocupa îndeaproape de programul artistei.

Așadar, ziua de 24 martie va fi marcată de concertul unei "dive", în adevăratul sens al cuvântului. Cei care îndrăgesc muzica romantică au posibilitatea de a opta pentru biletele disponibile la diferite categorii de loc, respectiv: VIP: 500 Ron, categoria I: 390 Ron, categoria II: 290 Ron, categoria III: 250 Ron și categoria IV: 200 Ron.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte luni, 24 martie 2014

Mireille Mathieu

Loc
Sala Palatului
Comentează

Trending