Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

Indila, misterul rezonanțelor orientale și pariziene într-un ultim dans - VIDEO

Indila s-a născut pentru a face muzică, orice alt aspect din viața sa trecând în plan secund. Deși a cucerit o lume întreagă cu al său ultim dans ("Derniere Danse" ), tânăra artistă refuză să-și expună viața privată, vorbind mereu doar despre muzica sa. Misterul ce o învăluie pare să o pună și mai mult în lumina reflectoarelor, cu fiecare întrebare fără răspuns publicul fiind nevoit a se întoarce la piesele sale, "compuse într-un mod neînțeles încă".

Publicat

pe

Indila
Indila │ FOTO: www.facebook.com

Indila nu are vârstă. S-a născut odată cu muzica sa și acesta este singurul lucru care contează pentru ea, orice alte informații privind viața sa personală trecând într-un con de umbră. În puținele interviuri pe care le-a acordat, artista a dezvăluit doar că are origini algeriene si indiene, astfel putând fi explicate rezonanțele orientale prezente în piesele sale.

Numele său real este Adila Sedraia, jurnaliștii francezi numind-o "artista fără trecut". Primul său album, "Mini world", a fost lansat pe 24 februarie, înregistrând vânzări de peste 40.000 de exemplare în doar prima săptămână.

"M-am născut cu acest album, nu am existat înainte. Cel mai important lucru nu este viața mea, ci povestea pe care vreau să o spun publicului", a declarat Indila pentru jurnaliștii nerăbdători să afle cine este de fapt tânăra artistă.

Videoclipul primului său single, "Derniere Danse", a devenit viral, strângând peste 33 de milioane de vizualizări în doar 3 luni de la lansare. Piesa "strânge parcă toată durerea şi eliberarea unui suflet de artist", susțin fanii Indilei, care au oferit diverse interpretări versurilor scrise de artista cu o vârstă cuprinsă între 25 și 30 de ani (conform speculațiilor).

Indila - "Dernière Danse"

Într-o scurtă prezentare a discului "Mini world", Indila justifică alegerea titlului prin nevoia sa de a împărtăși lumii universul său creativ.

"Cu toții împărțim această imensitate. E aceeași planetă în principiu, dar eu vreau să vă împărtășesc mini-lumea mea. Ea este construită din amintiri, călătorii, speranțe, iubire. Este într-adevăr un album ce descrie lumea pe care am creat-o pentru voi."

Deși mulți au aflat de Indila după lansarea single-ului de debut, "Derniere Danse", cariera muzicală a artistei a început de fapt în 2010. În primii ani, artista nu a lansat însă compoziții solo, ci s-a axat pe colaborări. A lucrat, astfel, cu rapperi cunoscuți din Franța, precum Soprano, Rohff sau Youssoupha, compunând piese alături de M. Pokora, Admiral T, DJ Abdel şi Axel Tony.

Ultimul single extras de pe albumul "Mini world" urmează același parcurs ca și piesa lansată anterior. Într-o lună, "Tourner Dans Le Vide" a reușit să strângă pe YouTube peste 7 milioane de vizualizări, publicul Indilei devenind tot mai numeros de la o zi la alta. Ne lăsăm cuceriți, așadar, de "o artistă fără trecut", dar cu un viitor despre care se va vorbi, cu siguranță, tot mai mult.

Indila - "Tourner Dans Le Vide"

Comentează

Trending