Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concert Jethro Tull la București în iunie 2014

Trupa Jethro Tull revine vara aceasta în România pentru a-i fascina din nou pe fani cu amestecul lor de hard rock, sonorități folk și tente de blues. Concertul ce promovează noul album "Homo Erraticus" va avea loc pe 20 iunie la Sala Palatului din București și este organizat de Project Events.

Publicat

pe

Jethro Tull

Jethro Tull, trupa formată în anul 1967 în orasul Blackpool, Anglia, a fost un fenomen unic în istoria muzicii. Concepută ca o trupă de blues psihedelic, muzica Jethro Tull a fost întotdeauna un complex care cuprinde mai multe stiluri, inclusiv blues, jazz, folk, medieval, clasic, hard rock alături de influențe ale muzicii electronice. Muzica lor își are rădăcinile în blues-ul britanic al anilor '60 și este marcată de o tonalitate vocală ieșită din comun, căreia i-a fost adăugat sound-ul flautului. Inițial formația presta un blues rock experimentat, însă ulterior au inclus și elemente de rock clasic, folk, jazz sau art rock. Dintre formațiile contemporane cu ei, numai Yes au succese comparabile cu Jethro Tull, cei de la Yes având însă multe schimbări în componența formatiei și în stilul muzicii, în timp ce Jethro Tull a fost stabilă până în anii '90. În prezent trupa este formată din: Ian Anderson (flaut, voce, chitara acustica), Florian Opahle (chitara electrica), Scott Hammond (tobe), John O’Hara (keyboards), David Goodier (bass), la care se adaugă ajutorul lui Ryan O’Donnell, în domeniul vocal și teatral.

Ian Anderson, geniul din spatele legendei

Cunoscut ca omul care a introdus flautul în muzica rock, Ian Anderson este fără îndoială „creierul” din spatele a tot ce a creat Jethro Tull. Conduși de cântărețul, flautistul, chitaristul și compozitorul Ian Anderson, Jethro Tull și-a creat singură drumul în muzică, într-o mare măsură datorită lui Ian, revolutionând foarte mult limbajul muzical al epocii. De-a lungul lungii cariere, Ian Anderson și Jethro Tull au lansat 30 de albume, vânzând peste 60 de milioane de copii în întreaga lume.

Jethro Tull - "Locomotive Breath"

După 3000 de concerte în zeci de țări, Jethro Tull a rămas neschimbată, reusind să scrie istorie printr-o exprimare unică în peisajul muzical. Amestecul lor de hard rock, folk, blues și versuri profunde, dar și ironia ideilor și îmbinarea între vers și expresie muzicală le-a adus 11 discuri de aur și 4 de platina. „Aqualung”, „Thick as a Brick”, „Locomotive Breath”, „Too Old to Rock’n’Roll“, „Too Young to Die“ sunt doar câteva dintre piesele care au făcut istorie și pe care românii le vor putea asculta pe 20 iunie în capitală.

Pe lângă celebrele hituri ale trupei, show-ul „Jethro Tull's IAN ANDERSON plays the best of JETHRO TULL” va cuprinde „Homo Erraticus”, o călătorie epică în panteonul progressive rock - potrivit declarației lui Anderson. Spectacolul va fi ilustrat și completat de elemente video și teatrale, menite să „smulgă o lacrimă”, după cum spunea Ian Anderson.

Prețuri bilete la concertul Jethro Tull - București 2014:

Biletele pentru concertul Jethro Tull din 20 iunie 2014 sunt disponibile din data de 25 martie, având prețuri cuprinse între 50 și 250 de lei:

  • 250 lei (categoria VIP)
  • 200 lei (categoria 1)
  • 150 lei (categoria 2)
  • 100 lei (categoria 3)
  • 50 lei (categoria 4)

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 20 iunie 2014

Jethro Tull

Loc
Sala Palatului
Comentează

Trending