Cele mai așteptate concerte în România și recomandăriCele mai importante concerte în Romania în 2019 Afiș Zilele Bucureștiului 2019INFO CONCERT:
Zilele Bucureștiului 2019: Schiller, Waldeck
INFO CONCERT:
Apocalyptica
INFO CONCERT:
Gala Folk "Om bun" 2019
INFO CONCERT:
Mariza
INFO CONCERT:
Evanescence
INFO CONCERT:
Deep Purple

Concert Bob Dylan la București pe 25 iunie 2014

Bob Dylan revine în România pe 25 iunie, pentru un concert ce va avea loc la Sala Palatului din București. Acesta este al doilea concert al artistului în ţara noastră și primul spectacol pe care îl va susţine pe scena Sălii Palatului.
Bob Dylan

Bob Dylan

Fără nicio îndoială, Bob Dylan este unul dintre cele mai influente personalități ale secolului 20, fiind un simbol al inovaţiei în muzică și cultură, primul artist care a îmbinat muzica populară cu ambițiile intelectuale. Cel dintâi bard rock 'n' roll, influența lui Dylan a format o întreagă generație și a dat un nou sens muzicii folk şi rock . Dylan a câștigat nenumărate distincţii de-a lungul vastei sale cariere, inclusiv 11 premii Grammy, un premiu Oscar şi un Glob de Aur. A fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame, în anul 2000 a primit Polar Music Prize, iar în 2012 președintele american Barack Obama i-a decernat Medalia Prezidenţială pentru Libertate (Presidential Medal of Freedom).

Actualul turneu mondial, numit şi "Never Ending Tour" îl aduce pe artist şi în România, pentru un show live de excepţie, alături de trupa sa, în data de 25 iunie, la Sala Palatului din București. Înainte de a ajunge în țara noastră, Dylan va avea concerte în Japonia, Irlanda, Slovacia, Austria, Germania, Danemarca, Norvegia, Suedia și Finlanda.

Biletele pentru concertul Bob Dylan de la București vor fi puse în vânzare pe data de 5 martie, de la ora 10.00, prin reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro. Concertul este organizat de Marcel Avram şi East European Entertainment, în colaborare cu D&D East Entertainment.

Bob Dylan - "Blowing In The Wind" (Live, 1963)

Bob Dylan este un artist american, cântăreț, compozitor și scriitor, fiind una dintre cele mai influente figuri în muzica şi cultura populară de mai bine de cinci decenii. Cele mai celebre opere muzicale ale artistului datează din anii 1960, când Dylan a fost un militant activ pentru o serie de cauze sociale ale vremii. Anumite piese compuse de acesta, precum "Blowin ' in the Wind" sau "The Times They Are a-Changin'", au devenit adevărate imnuri pentru mişcarea de susţinere a drepturilor civile din SUA și a manifestanţilor împotriva războiului. De asemenea, single-ul "Like a Rolling Stone" a schimbat radical parametrii de compoziţie a muzicii populare, în 1965, şi a devenit una dintre cele mai cunoscute piese ale tuturor timpurilor.

Versurile lui Dylan includ o varietate de influențe politice, sociale, filosofice și literare. Cariera sa se întinde pe o perioadă de peste cincizeci de ani, explorând, de-a lungul timpului, nenumărate abordări muzicale - de la folk, blues sau country la gospel, rock and roll şi rockabilly până la muzică folk irlandeă şi scoţiană, îmbrățișând chiar şi genurile jazz și swing. Dylan cântă la chitară, claviaturi și muzicuță, fiind susţinut de o suită de diverşi muzicieni de excepţie, alături de care se află în turneu încă de la sfârșitul anilor 1980.

Începând cu anul 1994, Dylan a publicat trei cărți de desene și picturi, iar operele sale au fost expuse în majoritatea galeriilor de artă importante.Biograful Howard Sounes îl plaseză pe Bob Dylan printre cei mai importanţi artişti ai tuturor timpurilor: "Există giganţi ai artei, care ating sublimul - Mozart, Picasso, Frank Lloyd Wright, Shakespeare, Dickens. Locul lui Dylan este alături de acești artiști."

Revista Rolling Stone l-a clasat pe Bob Dylan pe locul al doilea în lista celor mai mari 100 de artişti, realizată în anul 2011 şi pe locul şapte în clasamentul celor 100 cei mai importanţi muzicieni, alcătuit în 2008.

Bob Dylan - "Pretty Saro" (Videoclip, 2013)

Obține informații suplimentare despre eveniment:

Citește mai multe despre Bob Dylan
RECOMANDARE:Cumpără un disc cu Bob Dylan, reducere de până la 20%

Reduceri de pret la colectia de muzica BOB DYLAN!

Raluca Chirilă este Editor la InfoMusic.ro.
Citește și alte articole ale autorului.
CLOSE
CLOSE
Citește articolul precedent:
Voltaj a lansat videoclipul "Meci de box"

Voltaj a lansat un nou videoclip, intitulat "Meci de box", care poate fi urmărit mai jos. Piesa dă titlul concertului...

Închide