Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

B’ESTFEST Summer Camp 2014 a fost ANULAT

Ediția B’ESTFEST Summer Camp programată pentru vara acestui an nu va mai avea loc, principalele motive din spatele deciziei fiind legate de greutățile întâmpinate de organizatori în contractarea artiștilor. Aceasta ar fi fost a opta ediție a festivalului, ce urma să aibă loc în perioada 31 iulie - 2 august, pe domeniul Palatului Mogoșoaia de lângă București.

Publicat

pe

B'estfest 2014 la Palatul Mogoșoaia

Lipsa de sincronizare la nivel de routing cu mai mulți artiști relevanți pentru piața din România, vizați pentru B’ESTFEST Summer Camp, a stat la baza deciziei de a anula ediția din acest an a festivalului.

"Întotdeauna line-up-ul unui festival este foarte greu de realizat din pricina numărului foarte mare de artiști al căror program trebuie să se sincronizeze. Din păcate, până în momentul de față nu am reușit să securizăm headlinerii pe care ni i-am fi dorit pentru ediția 2014, iar nerespectarea standardelor cu care B’ESTFEST și-a obișnuit fanii de-a lungul timpului nu a fost și nu este nici în momentul de față o opțiune. De aceea am ales, cu părere de rău, să anulăm ediția 2014" a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic.

B’ESTFEST Summer Camp s-a născut în 2007 și a trecut prin mai multe schimbări de-a lungul timpului, reușind în cei șapte ani de existență să devină cel mai mare festival din România recunoscut și recomandat la nivel internațional. Publicații precum The Times sau The Guardian l-au inclus în topul celor mai bune 20 de festivaluri europene, fiind nominalizat în repetate rânduri la premiile industriei de profil: UK Festival Awards și European Festival Awards. Considerat un adevărat obiectiv turistic estival, B’ESTFEST a reușit să aduca în România câteva zeci de mii de turiști străini de-a lungul anilor, devenind una dintre destinațiile preferate de așa numitii “festival goers” datorită programului și a facilităților oferite: muzica live pe mai multe scene, nenumărate extra-activități, camping, iarbă verde și prețuri reduse.

Concertul The Cat Empire nu va fi anulat

Anul acesta, B’ESTFEST Summer Camp urma să se desfășoare pentru prima dată pe domeniul Palatului Mogoșoaia, în perioada 31 iulie, 1, 2 august. Concertul trupei The Cat Empire nu va fi anulat, acesta urmând a se desfășura la aceeași dată, însă într-o altă locație ce va fi confirmată în perioada următoare.

Fanii festivalului care și-au achiziționat deja bilet pentru ediția B’ESTFEST a acestui an, au la dispoziție două opțiuni: răscumpărarea contravalorii acestuia sau preschimbarea lui într-un alt bilet pentru oricare dintre celelalte evenimente Emagic confirmate până în prezent, respectiv Peter Gabriel (8 mai, Romexpo), Tori Amos (19 iunie, Arenele Romane) și The Cat Empire (31 iulie). Pentru ambele opțiuni este necesară contactarea echipei www.Myticket.ro.

Trending