Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Aloe Blacc a lansat un videoclip inspirațional - "The Man"

Aloe Blacc, artistul care cucerea în 2010 topurile din UK cu piesa "I Need a Dollar", a revenit cu un videoclip nou. Piesa promovată se numește "The Man" și este inclusă pe albumul "Lift Your Spirit" și pe EP-ul "Wake Me Up".

Publicat

pe

Aloe Blacc - "The Man" (secvență videoclip)
Aloe Blacc - "The Man" (secvență videoclip)

După succesul înregistrat cu piesa "Wake Me Up", lansată împreună cu AviciiAloe Blacc își canalizează din nou energia către compoziții muzicale de impact. "The Man" este o piesă lansată anul acesta sub egida Interscope Records, fiind compusă de Egbert Dawkins III, Elton John, Bernie Taupin, Sam Barsh, Daniel Seeff și Khalil Abdul Rahman. Single-ul a debutat pe locul 13 în topul american Billboard Hot 100 și pe poziția a 12-a în clasamentul australian.

"The Man" include în secțiunea de refren un fragment muzical din hitul "Your Song", lansat de Elton John în 1970. Piesa s-a vândut deja în peste un milion de copii în Statele Unite, remixul realizat de rapper-ul Kid Ink contribuind și el la promovarea melodiei. Inclus inițial pe EP-ul "Wake Me Up", single-ul "The Man" figurează și în tracklistul noului album Aloe Blacc, "Lift Your Spirit". Discul va fi lansat pe 11 martie, putând fi precomandat de pe iTunes la prețul de de 6.99 euro.

Tracklist "Lift Your Spirit" - Aloe Blacc:

  1. "Wake Me Up"
  2. "The Man"
  3. "Soldier In the City"
  4. "Love Is the Answer"
  5. "Here Today"
  6. "Wanna Be With You"
  7. "Lift Your Spirit"
  8. "Red Velvet Seat"
  9. "Can You Do This"
  10. "Ticking Bomb"
  11. "Eyes of a Child"

În videoclipul ce promovează piesa "The Man", Aloe Blacc este surprins protestând pe străzi și cântând într-un club de muzică jazz. Clipul este regizat de Mathew Cullen, care a lucrat, de asemenea, cu Adele, Jay Z, Katy Perry, Taylor Swift, Pink și Black Eyed Peas.

Aloe Blacc - "The Man" (Videoclip)

Trending