Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Vunk și Andra - "Numai la doi" - VIDEOCLIP

Vunk și Andra au dezvăluit videoclipul noului single "Numai la doi". Urmărește-l în articol.

Publicat

pe

Vunk și Andra - "Numai la doi" (secvență videoclip)
Vunk și Andra - "Numai la doi" (secvență videoclip)

"Numai la doi" a fost cântată în premieră la Media Music Awards 2013. Single-ul este extras de pe albumul trupei Vunk - "Nu scapa nimeni", lansat în 2012. Videoclipul "Numai la doi" a fost dezvăluit pe 13 februarie, în emisunea lui Măruță.

Cu băieții de la VUNK mă întâlneam la toate evenimentele și era păcat să nu facem o piesă împreună. Așa s-a născut "Numai la doi", un single care mie îmi place foarte tare, a declarat Andra.

Filmările, în regia lui Florin Botea, au avut loc la Casa Vernescu din București, de machiaj s-au ocupat Alexandru Abagiu și Ioana Stratulat, responsabili cu coafurile au fost Sorin Stratulat si Adonis Enache, iar stylingul a fost asigurat de Cosmin Florea (Vunk) și Dana Budeanu (Andra).

Artiștii au fost foarte încântați de această nouă colaborare: "Deși am filmat peste 12 ore în acea zi, a fost foarte distractiv să facem asta împreună cu Andra. Nici nu știu când a trecut ziua și am ajuns la ultimul cadru", și-a amintit Cornel, liderul trupei Vunk.

 "M-am simțit foarte bine la filmări! Această colaborare a venit absolut firesc, eu și băieții de la Vunk ne vedem foarte des la diverse evenimente și concerte și, în plus, facem toți parte din familia MediaPro Music. Mai mult decât atât, sunt de părere că Vunk a făcut mereu alegeri înțelepte cu privire la melodiile lansate și la colaborările avute de-a lungul timpului, mă bucur că m-au invitat să cânt alături de ei", a spus și Andra.

Recent, videoclipurile lansate de Andra și Vunk"Inevitabil va fi bine" și "Așa, și?" au fost interzise la TV, de către CNA întrucât includ plasări de produse, iar fără a fi menționat acest lucru. Pentru a fi din nou difuzate, clipurile trebuie modificate astfel încât să fie în concordanță cu legea. După aflarea veștii, cei de la Vunk au dat o replică video și o declarație oficială în care susțin că interzicerea nu este o soluție și ar trebui găsite modalități prin care videoclipurile cu plasări de produse să poata fi difuzate și la televizor.

Vunk va susține pe 6 martie 2014 un nou concert la Hard Rock Cafe. Trupa va avea un show special cu proiecții, fum și multe lasere. Prețurile biletelor pentru acest concert sunt curpinse între 49 și 80 de lei.

Vunk feat Andra - "Numai la doi" (VIDEOCLIP)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 28 februarie 2014

Vunk

Loc
Oldies Pub

Muzică nouă

Premieră în universul VUNK: copiii artiștilor apar în videoclipul piesei "Nocturna"

VUNK a lansat "Nocturna", piesa care încheie povestea albumului "Suflet digital", varianta deluxe. Videoclipul muzical se remarcă drept unul dintre cele mai personale și emoționante din cariera trupei, deoarece îi aduce pentru prima dată în fața publicului pe copiii muzicienilor.

Publicat

pe

Trupa VUNK la filmările videoclipului "Nocturna"
Trupa VUNK la filmările videoclipului "Nocturna"

Noua creație VUNK vorbește despre felul în care oamenii își trăiesc viața, își construiesc amintirile și transmit mai departe valorile care îi definesc. Cu o durată de șase minute și jumătate, "Nocturna" se distanțează de tiparele actuale ale industriei muzicale și propune o experiență sonoră amplă, cu influențe din muzica clasică și rock-ul contemporan.

Compusă de Cornel Ilie, cu producție, mix și master semnate de Călin Grăjdan, piesa funcționează ca o veritabilă călătorie în timp, fiind legată de povestea albumului "Suflet digital", a cărui acțiune este plasată în anul 2088.

Pe lângă componenta muzicală, "Nocturna" vine și cu o abordare vizuală aparte. Videoclipul, realizat de NAEV Films, este filmat integral în format vertical, iar membrii formației îl descriu drept o posibilă premieră pentru industria muzicală românească. Cornel Ilie explică semnificația specială a proiectului:

"<<Nocturna>> noastră nu are tipare. Este un cântec neobișnuit de lung pentru aceste vremuri, șase minute și jumătate, este filmat pe verticală, probabil primul clip românesc așa. Este o trimitere și la genul clasic de scriere a muzicii la pian, nocturna, dar și spre rock.

Însă, cel mai important pentru noi este că în acest clip apar toți copiii noștri. Și am vrut neapărat să fac asta în acest cântec care vorbește despre anul 2088, ca atunci când ei vor prinde acea perioadă, peste 62 de ani, să se uite în urmă la lumea de azi și să le spună copiilor lor: <<Ei sunt bunicii voștri și au încercat, la vremea lor, să facă lumea mai frumoasă prin muzică>>."

"Nocturna" încheie oficial povestea albumului "Suflet digital" (ediția deluxe), lansat anul acesta și prezentat publicului printr-un spectacol complex la Sala Palatului, care a combinat muzica, dansul și actoria într-o viziune artistică plasată în anul 2088. Materialul a reprezentat una dintre cele mai ambițioase producții din cariera formației și a consolidat reputația VUNK ca trupă inovatoare în peisajul muzical românesc.

VIDEOCLIP: VUNK - Nocturna

De-a lungul celor peste 30 de ani de activitate, VUNK a realizat numeroase proiecte în premieră pentru industria locală, printre care primul videoclip 3D, primul concert multimedia, un afiș construit exclusiv din GIF-uri și primul videoclip transmis live pe Facebook. Formația a lansat hituri precum "Pleacă", "Vino, du-te", "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi", iar în 2018 a devenit primul artist român care a avut propriul documentar, "Jur să spun adevărul".

În ultimii ani, trupa a continuat să experimenteze și să își diversifice universul muzical, lansând piese precum "Te aștept", "Aleluia, mi-e bine!", "2 vulcani", "Parfum de îmbrățișare", "Scrisoare" și colaborarea cu Alexandra Ungureanu, "Dragostea cu mine".

Citește în continuare

Concerte & turnee

Andra aduce "Moștenirea" online: aftermovie-ul de la Cluj și concertul integral de la București, disponibile pe YouTube

După ce a emoționat mii de spectatori la Cluj și București, "Moștenirea" își continuă parcursul dincolo de scenă. Andra a lansat aftermovie-ul concertului susținut la Cluj și a făcut disponibilă pe YouTube înregistrarea integrală a show-ului de la București, oferindu-le fanilor ocazia de a retrăi unul dintre cele mai apreciate capitole ale proiectului "Tradițional".

Publicat

pe

Andra în concertul "Moștenirea"
Andra în concertul "Moștenirea" │ FOTO: captură YouTube

Parte a universului "Tradițional", "Moștenirea" este un spectacol construit ca un dialog între trecut și prezent, în care Andra reinterpretează cântece din folclorul românesc și le aduce într-o formă accesibilă publicului de astăzi, fără a pierde esența și emoția care le-au consacrat.

În primăvara acestui an, artista a revenit pe scenele din România și de peste hotare cu cea de-a treia parte a proiectului "Tradițional", cel mai personal capitol al unui concept care a redefinit felul în care folclorul românesc este prezentat publicului contemporan.

"Tradițional 3: Moștenirea" a fost gândit ca un concert-manifest care a mobilizat o forță creativă și tehnică de peste 250 de oameni și minți talentate, în fața și în spatele scenei. Alături de Orchestra Fraților Advahov și de invitații săi speciali, Andra și-a invitat ascultătorii într-un univers creat pentru a aduce un tribut celor care ne-au învățat să iubim cântecul tradițional românesc și care ni l-au lăsat moștenire din generație în generație.

După ce în urmă cu câteva săptămâni Andra a publicat aftermovie-ul concertului de la București, acum a venit timp ca publicul să descopere cum a fost atmosfera de la Cluj. Materialul video surprinde pregătirile intense dinaintea show-ului, testimoniale ale artiștilor invitați (Fuego, F. Charm, Niculina Stoican, Mioara Velicu), ale membrilor familiei artistei, dar și secvențe muzicale din timpul concertului. Și Andra a avut mai multe intervenții pe parcursul clipului, povestind despre dragostea pentru muzică sau semnificația sentimentală a concertului de la Cluj, de "acasă".

Andra: "Mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști"

"Mi-am dorit să mă cunoască lumea, să le cânt oamenilor, să mă iubească. Eu de mică ascultam muzică, plângeam când auzeam melodii, linii foarte duioase și mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști. E minunat să văd oameni în sală care plâng, care se emoționează: înseamnă că am reușit din punctul ăsta de vedere.

[...] La Cluj de fiecare dată e mai greu pentru că aici sunt oamenii care m-au crescut, casa părintească, fiecare emoție. Mă uit la părinții mei, văd cum trec anii peste ei și mă rog de multe ori în timp ce cânt: <<dă-le, Doamne, sănătate, să fie prezenți la toate concertele mele>>".

VIDEO: Aftermovie Andra - Moștenirea la Cluj-Napoca

Concertul "Moștenirea" de la Sala Palatului este disponibil integral pe YouTube

Cei care nu au putut fi prezenți la show-ul "Moștenirea" de la Sala Palatului au motive de bucurie. Andra a publicat online întregul concert, transmițând și un mesaj emoționant:

"Dragilor, sunt atât de fericită să vă dau o veste pe care știu că mulți dintre voi o așteptați cu nerăbdare. Concertul <<Tradițional 3: Moștenirea>> s-a lansat acum, în întregime, pe canalul meu de YouTube!  Am pus în fiecare cântec toată dragostea mea, gândindu-mă la ceea ce lăsăm mai departe, la această <<moștenire>> neprețuită care ne unește și ne definește ca neam. Vă pup și vă iubesc pe toți! Abia aștept să ducem mai departe această poveste frumoasă!"

Citește în continuare

Concerte & turnee

A apărut un nou "festival": Neversea Nights 2026 - Vezi programul

În perioada 4 iulie - 15 august, fiecare weekend aduce muzică live la Neversea Nights 2026. Artiști români îndrăgiți de public, precum Cargo, Vița de Vie, Mira, Vunk și Andrei Bănuță urcă pe scena de la Neversea Beach. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori.

Publicat

pe

Plaja Neversea Beach
Plaja Neversea Beach

Vara aceasta, scena de la Neversea Beach aduce pe nisip artiști populari, muzică live, apusuri spectaculoase și nopți care se trăiesc aproape de mare. Zdob și Zdub, Damian Brothers, Acoustic Boyz, Cargo, Florin Ristei, Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks, Lupii lui Calancea, VUNK, The Motans, Irina Rimes și mulți alții pregătesc un sezon complet de experiențe live.

Neversea Nights 2026 se desfășoară în perioada 4 iulie - 15 august, weekend de weekend publicul având ocazia de a asista la câte 2 sau 3 concerte live. Programul concertelor este disponibil mai jos.

Programul concertelor la Neversea Nights 2026:

  • Zdob și Zdub (Sâmbătă, 4 iulie)
  • Damian Brothers (Vineri, 10 iulie)
  • Acoustic Boyz (Sâmbătă, 11 iulie)
  • Cargo (Duminică, 12 iulie)
  • Florin Ristei (Vineri, 17 iulie)
  • Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks (Sâmbătă, 18 iulie)
  • Lupii lui Calancea (Vineri, 24 iulie)
  • Trupa lui Smoothie (Sâmbătă, 25 iulie)
  • Vița de Vie Acu2tic (Duminică, 26 iulie)
  • Mira (Vineri, 31 iulie)
  • Ștefan Știucă (Sâmbătă, 1 august)
  • Vunk (Duminică, 2 august)
  • Andrei Bănuță (Vineri, 7 august)
  • Mihai Mărgineanu (Duminică, 9 august)
  • The Motans (Vineri, 14 august)
  • Irina Rimes (Duminică, 15 august)

Transport gratuit la Neversea Beach

Organizatorii Neversea Nights pun la dispoziția publicului mijloace de transport gratuite:

"Ajungi în parcarea Modern, ne suni de la pick-up point, iar noi te aducem direct pe plajă cu mașinuțele Neversea Beach. Pick-up point: 0723 034 341."

Bilete la Neversea Nights 2026

  • Prețurile biletelor vor fi dezvăluite în curând. Biletele vor fi puse în vânzare online.

Neversea Kapital a fost reprogramat în 2027

Cea de-a doua ediție Kapital Festival, ce ar fi trebuit să aibă loc în perioada 3 - 5 iulie la Arena Națională, a fost anulată.  Potrivit organizatorilor, "din cauza unui cumul complex de factori externi, (festivalul) se reprogramează pentru 2027". Organizatorii promit că ediția din 2027va fi spectaculoasă și va continua povestea începută în 2025.

Kapital Festival a fost gândit ca primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în capitala României. La prima ediție, din lineup au făcut parte artiști renumiți ai genului EDM și tehno, precum Axwell, Paul Kalkbrenner, Alok, Salvatore Ganacci,

Citește în continuare

Trending