Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

VIDEO: Poliția rusă a interpretat "Get Lucky" la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci

Corul Poliției din Rusia a realizat o interpretare inedită a hitului Daft Punk, "Get Lucky", la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci. Urmărește înregistrearea momentului pe InfoMusic.

Publicat

pe

Corul Poliției din Rusia au interpretat "Get Lucky" (Daft Punk) la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci
Corul Poliției din Rusia au interpretat "Get Lucky" (Daft Punk) la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci

Corul Poliției din Rusia a devenit celebru pentru coverul "Get Lucky" în noiembrie anul trecut, când înregistrarea cu interpretarea inedită a devenit viral. Acesta nu a lipsit de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, ce a avut loc pe 7 februarie. La eveniment au mai cântat celebrul duo t.A.T.u, al cărui hit din 2002 "All The Things She Said" a primit discul de aur. Yulia Volkova și Lena Katina au interpretat "Not Gonna Get Us", single lansat în 2003. Pe cele de la t.A.T.u am avut ocazia să le vedem live la Vocea României, în 2012, unde au cântat "All The Things She Said" și "All About Us".

Single-ul "Get Lucky" feat. Pharrell Williams a fost lansat de Daft Punk în aprilie 2013 și a promovat albumul "Random Access Memories". Melodia a fost compusă de francezi în colaborare cu Williams și Nile Rodgers. Piesa a devenit rapid un hit internațional, iar doar până în septembrie 2013 s-a vândut în peste 7,3 milioane de exemplare în întreaga lume. Melodia le-a adus în 2014 celor de la Daft Punk 2 Premii Grammy, la categoriile Piesa Anului și Cea Mai Bună Prestație A Unui Grup/Pop Duo.

Corul Poliției din Rusia - "Get Lucky" - Live JO Soci 2014

VIDEOCLIP: Corul Poliției din Rusia - "Get Lucky" (Daft Punk)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

Daft Punk marchează cinci ani de la despărțire cu un nou videoclip pentru "Human After All"

La cinci ani de la anunțul despărțirii, Daft Punk a revenit în atenția fanilor cu un nou videoclip pentru single-ul "Human After All", lansat inițial în 2005. Materialul video marchează momentul simbolic al împlinirii a jumătate de deceniu de la încheierea oficială a proiectului și oferă o privire nostalgică asupra universului vizual care a definit identitatea duo-ului francez.

Publicat

pe

Daft Punk în videoclip "Human After All"
Daft Punk în videoclip "Human After All" │ FOTO: captură YouTube

Noul clip pentru "Human After All" include imagini din filmul science-fiction Electroma, lansat în 2006, și îi surprinde pe cei doi membri conducând prin deșert, pentru ca ulterior să ajungă într-un oraș aparent liniștit. Pe măsură ce observă oameni socializând, cei doi descoperă un detaliu straniu: fiecare persoană poartă o cască, un simbol recognoscibil al esteticii Daft Punk.

Duo-ul, format din Thomas Bangalter și Guy-Manuel de Homem-Christo, și-a anunțat despărțirea în 2021, după o carieră de peste 28 de ani. În anii care au urmat, ambii artiști au vorbit despre necesitatea acestei decizii, Bangalter declarând că s-a simțit "ușurat" de modul în care proiectul s-a încheiat.

În toamna trecută, Daft Punk a colaborat cu jocul video Fortnite și a lansat o colecție de remixuri "Human After All" pe vinil, pentru a marca 20 de ani de la apariția albumului omonim.

Format la începutul anilor '90 la Paris, Daft Punk a devenit unul dintre cele mai influente proiecte din muzica electronică globală. Albume precum "Homework" (1997), "Discovery" (2001) și "Random Access Memories" (2013) au redefinit granițele dintre house, disco, funk și pop, iar identitatea lor vizuală (măștile robotice și aparițiile rare în spațiul public) a contribuit la mitologia din jurul lor. Cu hituri precum "Around the World", "One More Time" și "Get Lucky", Daft Punk a influențat generații întregi de artiști și a transformat muzica electronică într-un fenomen mainstream, păstrând în același timp un aer enigmatic și conceptual.

VIDEOCLIP: Daft Punk - Human After All

Citește în continuare

Trending