Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Paco de Lucia, chitaristul de muzică flamenco, s-a stins din viață

Paco de Lucia, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți și compozitori de muzică flamenco, a încetat din viață la vârsta de 66 de ani. Acesta se afla în vancață, pe o plaja din Andaluzia, Mexic, iar cauza decesului pare să fie o criză cardiacă.

Publicat

pe

Paco De Lucia

Născut pe 21 decembrie 1947, chitaristul Paco de Lucia a devenit rapid cunoscut pe plan mondial, datorită combinării stilul flamenco tradiţional cu jazz-ul, acesta inspirându-se din diverse culturi muzicale. Avea un stil inovator, o tehnică desăvârșită și era capabil să execute partitura muzicală foarte rapid și fluent. Originar din Spania, Paco de Lucia a colaborat pe numeroase albume cu solistul El Camaron de la Isla, dar și cu pianistul american de jazz Chick Corea și chitariștii John McLaughlin, Larry Coryell și Chick Corea.

Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără "Rio Ancho", "Entre dos aguas", "La Barrosa", "Impetu", "Cepa Andaluza" şi "Gloria al Nino Ricardo". În 1983 a apărut în filmul lui Carlos Saura intitulat "Carmen", pentru care a fost nominalizat la premiul BAFTA, la categoria "cea mai bună coloană sonoră".

În 2004, a fost recompensat cu premiul Prinţul Asturiei pentru Artă iar, în 2010, a primit titlul onorific de doctor din partea Berklee College of Music din Boston. Din același an Paco de Lucia şi-a redus numărul concertelor, a renunţat la turnee şi susţinea doar câteva show-uri pe an. Un an mai târziu artistul a fost nominalizat la premiile Latin Grammy la categoria "producătorul anului", pentru albumul "La Tana's Tu, Ven a Mi".

Paco de Lucia - Live at the Montreux Jazz Festival 2012

Comentează

Trending