Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noul single U2, "Invisible" - AUDIO

Single-ul "Invisible", dezvăluit de U2 în cadrul Super Bowl 2014 și oferit fanilor prin download gratuit, poate fi ascultat acum și pe YouTube. Piesa cu rol caritabil este în opinia lui Bono un preview al noului album, melodia fiind lansată cu scopul de a reaminti publicului că trupa încă mai există.

Publicat

pe

U2 │ FOTO: www.facebook.com

Noul single al trupei U2, ce a putut fi descărcat gratuit de pe iTunes pe parcursul întregii zile de 2 februarie, a ajuns și pe platforma YouTube. Piesa cu rol caritabil a avut parte de o expunere sporită, fiind promovată în cadrul finalei campionatului de fotbal american, Super Bowl 2014.

"Luăm toată energia și interesul care gravitează în jurul ideii de Super Bowl sau a activitatății trupei U2 și o investim în lupta împotriva virusului HIV / bolii SIDA", a declarat Bono, solistul U2.

"Invisible" vine în sprijinul campaniei desfășurate de RED, organizație înființată în 2006 de Bono împreună cu Bobby Shriver.  Cei doi au reuși de-a lungul timpului să convingă companii puternice să se implice în lupta împotriva virusului HIV. În total, au strâns fonduri de peste 240 de milioane de dolari din donații, de la nume precum Apple și Starbucks, și din evenimentele RED.

În ce privește partea de compoziție a piesei "Invisible", Bono spune că este doar un preview al noului album, trupa U2 pregătind și alte surprize pentru fani.

"Nu am dezvăluit încă single-ul de care suntem încântați acum și care va promova de fapt noul album. Piesa "Invisible" e doar un scurt teaser - pentru a le aminti oamenilor că încă existăm", a mai spus Bono.

U2 încă lucrează la noul album, pe care speră să-l finalizeze până în vară. Acesta va fi primul material de la "No Line On the Horizon" din 2009. Potrivit unei declarații a basistului formației, Adam Clayton, sound-ul discului va aduce aminte de cum suna trupa la început de carieră, dar și de maturitatea acumulată în cei peste 30 de ani de activitate muzicală. În același timp, zvonurile spun că Danger Mouse se ocupă de mixajul albumului și că tracklistul va include o colaborare cu solistul de la ColdplayChris Martin.

În noiembrie 2013, U2 a lansat prima piesă după o pauză de 3 ani. "Ordinary Love" a fost compusă pentru coloana sonoră a filmului biografic "Mandela: Long Walk To Freedom" și a adus formației Globul de Aur la categoria Cea Mai Bună Piesă Originală.

U2 - "Invisible" - AUDIO

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

U2 a lansat un album de Paște, "Easter Lily"

U2 a lansat vineri, 3 aprilie 2026, EP-ul „Easter Lily”, un material surpriză cu șase piese publicat chiar de Vinerea Mare. Este al doilea EP al trupei din acest an, după „Days of Ash”, apărut pe 18 februarie, de Miercurea Cenușii. Noul material merge într-o direcție mai intimă și mai reflexivă, cu teme precum prietenia, pierderea, speranța și ideea de reînnoire.

Publicat

pe

Coperta album U2 Easter Lily
Coperta album U2 Easter Lily │ FOTO: U2

EP-ul „Easter Lily” este o colecție separată de viitorul album de studio U2, la care sesiunile continuă. Bono spune că trupa lucrează în paralel la un disc „zgomotos, dezordonat” și „unreasonably colourful”, gândit pentru scenă, iar lansarea acestui EP nu schimbă calendarul acelui proiect.

Tracklist-ul include piesele „Song For Hal”, „In A Life”, „Scars”, „Resurrection Song”, „Easter Parade” și „COEXIST (I Will Bless The Lord At All Times?)”. Ultima aduce și o contribuție nouă din partea lui Brian Eno, prezentată oficial ca un soundscape. EP-ul este produs de Jacknife Lee și a fost publicat prin Island/Universal.

Din punct de vedere tematic, diferența față de „Days of Ash” este mare. Dacă EP-ul din februarie a mers spre reacții la conflicte globale, activism și tensiunea din spațiul public, „Easter Lily” pune accentul spre întrebări personale: cât de mult rezistă relațiile în vremuri tensionate, cât de importantă rămâne prietenia și dacă mai există sens în ritualuri, credință și ideea de comunitate. Bono leagă chiar titlul de albumul „Easter” al lui Patti Smith, lansat în 1978.

Piesa de deschidere, „Song For Hal”, este dedicată lui Hal Willner și este descrisă de trupă drept un „COVID-19 lockdown lament”. U2 precizează că Willner ar fi împlinit 70 de ani în lunea Paștelui și că a murit în urmă cu aproape șase ani. Tot oficial, „In A Life” este prezentată ca o piesă despre prietenie, „Scars” ca un cântec despre acceptare și încurajare, iar „COEXIST” ca un cântec de leagăn pentru părinții copiilor prinși în război.

Lansarea este însoțită și de o nouă ediție digitală a fanzinului „Propaganda”, la 40 de ani de la primul număr, apărut în februarie 1986. Ediția nouă are 52 de pagini și include texte de la toți cei patru membri U2, note semnate de The Edge, un material al lui Adam Clayton despre artă și recuperare, un dialog între Bono și călugărul franciscan Richard Rohr, fotografii realizate de Larry Mullen Jr., plus versuri și un interviu cu Jacknife Lee.

Citește în continuare

Albume noi

U2 lansează EP-ul „Days of Ash” și colaborează cu Ed Sheeran pe piesa „Yours Eternally”

U2 au surprins scena rock internațională cu lansarea neașteptată a EP-ului „Days of Ash”, un material cu mesaj politic și construit ca un răspuns direct la evenimentele actuale din jurul lumii. Cele șase piese au fost difuzate în premieră pe U2 X-Radio, iar trupa descrie acest EP drept o colecție „nerăbdătoare să fie lansată”.

Publicat

pe

Coperta EP 2 U2 Days of Ash
Coperta EP 2 U2 Days of Ash │ FOTO: U2

Noul EP are teme ce vorbesc despre libertate, violență și costul uman al conflictelor globale. Lansarea coincide simbolic cu Miercurea Cenușii, ziua în care multe comunități creștine marchează începutul Postului Mare, conferind titlului o dimensiune spirituală ce amplifică tonul meditativ al materialului.

„Days of Ash” include colaborări importante, iar piesa-final „Yours Eternally” aduce împreună vocile lui Bono, Ed Sheeran și Taras Topolia, solistul trupei Antytila și soldat în armata ucraineană. Melodia este concepută sub forma unei scrisori trimise de pe front, iar documentarul care o însoțește — regizat de cineastul ucrainean Ilya Mikhaylus — va fi lansat pe 24 februarie, la exact patru ani de la startul războiului din Ucraina. Sheeran și Topolia au colaborat anterior, iar întâlnirea lor cu membrii U2 a dus la construcția unui imn dedicat rezistenței și speranței.

EP-ul îmbină teme personale și politice, inspirate de victime reale ale abuzurilor și conflictelor. „American Obituary” se concentrează pe cazul lui Renee Good, ucisă de un agent ICE; „Song of the Future” omagiază memoria adolescentei iraniene Sarina Esmailzadeh; „One Life at a Time” este dedicată unui profesor palestinian ucis în Cisiordania; iar „Wildpeace” include lectura unui poem de Yehuda Amichai. U2 revin astfel la dimensiunea militantă care le-a definit identitatea în anii ’80, transformând fiecare piesă într-o observație despre fragilitatea umană și dreptul la demnitate.

Bono declară că aceste cântece „nu puteau aștepta”, iar The Edge vorbește despre o lume în care „granițele nu sunt șterse prin forță, iar cultura nu este redusă la tăcere prin frică”. Basistul Adam Clayton subliniază momentul necesar al lansării, iar toboșarul Larry Mullen Jr. consideră că piesele sunt la nivelul celor mai bune lucrări ale trupei. U2 confirmă și revenirea fanzinului „Propaganda”, publicat inițial în 1986, într-o ediție specială dedicată acestui EP, disponibilă fizic și digital.

„Days of Ash” pregătește terenul pentru noul album U2, programat pentru finalul lui 2026, dar funcționează și ca o declarație de poziție a unei trupe care își asumă din nou rolul de cronicar al tensiunilor globale. Într-o dimineață rece și într-o lume frământată, U2 aleg să răspundă prin muzică, solidaritate și un apel direct către cei care încă mai cred în puterea speranței.

Citește în continuare

Trending