Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Eurovision 2014: Finaliștii Selecției Naționale se întâlnesc cu publicul în mall

Pe 22 şi 23 februarie cei 12 artişti calificaţi în finala Selecţiei Naţionale se întâlnesc cu publicului la Baneasa Shopping City.

Publicat

pe

Eurovision 2014 va avea loc în Copenhaga, Danemarca
Eurovision 2014 va avea loc în Copenhaga, Danemarca

"Dacă doriţi să aflaţi ce fac cei 12 finalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision înainte de show-ul din 1 martie, vă aşteptăm sâmbătă şi duminică (22-23 februarie) la o întâlnire ca între prieteni, în cadrul căreia veţi putea asculta toate piesele calificate şi veţi afla chiar de la artişti răspunsuri la toate întrebările pe care le aveţi în legătură cu participarea lor. Veţi putea face fotografii cu favoriţii voştri şi veţi avea şansa să arătaţi prietenilor că puteţi fi chiar voi înşivă staruri la Eurovision" - TVR

Cele două evenimente au loc la Baneasa Shopping City, în foaierul Grand Cinema & More, între orele 15.00 – 17.00. Pentru ca toţi artiştii să aibă timpul necesar pentru discuţii şi fotografii, şase dintre ei vă aşteaptă sâmbătă, pe 22 februarie, iar ceilalţi şase, duminică, pe 23 februarie. Gazda celor două evenimente este Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision 2014, la Copenhaga, Danemarca.

Cei 12 finaliști cu care vă puteți întâlni în weekend sunt Ştefan Stan și Teddy K, Naomy, Bere Gratis, Silvia Dumitrescu, Marcel Crăciunescu, Anca Florescu, Vizi Imre, Renée Santana și Mike Diamondz, Paula şi Ovi, Mirela Vaida Boureanu, The dAdA şi The Zuralia Orchestra.

Melodiile finaliste au fost alese din 150 de piese validate. Pentru a ne reprezenta pe 10 mai în finala concursului de la Copenhaga, reprezentantul României va trebui să câștige Selecția Națională și cea de-a doua semifinală Eurovision, ce va avea loc pe 8 mai.

Comentează

Trending