Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Corul Madrigal se alătură trupei Taxi la Sala Palatului

Corul Madrigal va cânta alături de Taxi în cadrul concertului aniversar al trupei ce va avea loc la Sala Palatului pe 17 martie. Formația serbează anul acesta 15 ani de activitate.

Publicat

pe

Corul Madrigal │ FOTO: midasmedia.ro

Pentru că împlinește 15 ani, dar și pentru că are mereu idei năstrușnice, trupa Taxi pregătește un spectacol cum nu s-a mai văzut pentru data de 17 martie, când își serbează ziua la Sala Palatului împreună cu fanii.

Așa cum și-a obișnuit publicul, Taxi invită câțiva prieteni să i se alăture în spectacol, dar și artiști din diferite zone. Maia Morgenstern și Marius Florea Vizante au fost primele prezențe anunțate. Un alt oaspete de seamă va fi Corul Madrigal, care își confirmă prezența, urând trupei "La mulți ani!":

"Colaborarea cu trupa Taxi este pentru Corul Madrigal... o surpriză plăcută, provocatoare!

Madrigalul pune muzica pe suflet, trupa Taxi pune textele pe rană, nu ca să doară, ci ca să vindece. Dan Teodorescu ştie să pună inteligenţa în slujba umorului fin sau chiar sarcastic. Împreună cu trupa lui, reușeşte să ne poarte prin labirintul emoţiilor şi ideilor, ei fiind adevăraţi taximetrişti de serviciu ai sufletelor noastre.

La Mulţi Ani, Taxi!" (în numele Corului Madrigal doamna Maria Stoica, managerul Corului)"

În cadrul spectacolului, formația va interpreta hiturile binecunoscute, dar și piese de pe noul disc. Fondator, compozitor și textier al trupei Taxi, Dan Teodorescu și-a pus întreg sufletul în acest proiect. Având la activ peste o mie de concerte, o participare la Eurovision, șapte albume, numeroase videoclipuri, zeci de premii, Taxi revine la Sala Palatului pentru a-și spune povestea. O va face în stilul caracteristic, adică cu autoironie și umor.

Biletele pentru acest concert sunt disponibile în Rețeaua Eventim. Copiii sub 6 ani au acces gratuit, dacă părinții sunt dispuși să îi țină în brațe.

VIDEOCLIP: Taxi - "Două cuvinte"

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 30 ianuarie 2014

Taxi

Loc
The Tube
PUBLICITATE
Comentează

Concerte & turnee

VAMA, Irina Rimes, TAXI, Luna Amară cânta la festivalul caritabil "Livada cu stele" - PROGRAM

Prima ediție a festivalului caritabil "Livada cu stele" va avea loc în perioada 1-3 septembrie la Nucșoara, Argeș. "Livada cu stele" nu este doar un festival de muzică, ci și o platformă de solidaritate între artiști, public și comunitate. Profitul obținut din vânzarea biletelor va fi direcționat către construcția Grădiniței Casa Bună, un loc unde copiii defavorizați social din Ferentari, București, pot învăța și unde să își construiască drumul în viață.

Publicat

pe

Irina Rimes / Tudor Chirilă (VAMA)
Irina Rimes / Tudor Chirilă (VAMA) │ FOTO: capturi YouTube

Prin intermediul festivalului, oamenii pot descoperi magia satului Nucșoara în timp ce susțin cauza și se bucură de 3 zile de muzică. Artiști și trupe precum VAMA, Luna Amară, TAXI, Ada Milea, Mădălina Pavăl Orchestra, Luiza Zan, Dora Gaitanovici, Delta Pe Obraz, Cristina Lupu, EYEDROPS, Soul Serenade, Rockabella, Ana Coman, Leyah, Pixar Stelar, DJ Marinov, Stema, Blană Bombă s-au alăturat deja cauzei. Va fi un festival plin de muzică bună, pe lângă zecile de activități în aer liber, ateliere, dezbateri și momente speciale ce au fost pregătite pentru participanți.

"Noi, cei de la Casa Bună, ne luptăm pentru copiii chinuiți de sărăcie, de indiferența unor autorități sau de abuzurile din partea propriilor familii. Pentru ei visăm la tot felul de minunății, pentru ei ne străduim și facem lucrurile să se întâmple. Așa am ajuns, cu ajutorul oamenilor buni, să facem meditații constant cu sute de copii, să construim o cabană cu observator astronomic și să pregătim tabere pentru cei care altfel nu ar avea nicio șansă să iasă din ghetou. Acum visăm să facem un festival de muzică care să ne ajute să facem mai mult bine în jur", a declarat Valeriu Nicolae, Fondator Asociația Casa Bună.

Program "Livada cu stele":

Vineri, 1 septembrie

  • Stema
  • Ada Milea
  • Ana Coman
  • Taxi
  • Rockabella
  • Mădălina Pavăl Orchestra
  • Luna Amară

Sâmbătă, 2 septembrie

  • Soul Serenade
  • Leyah
  • Luiza Zan
  • Delta pe Obraz
  • Dora Gaitanovici
  • Vama
  • Dan Amariei DJ set

Duminică, 3 septembrie

  • Blană Bombă
  • Cristina Lupu
  • Eyedrops
  • EMAA
  • Irina Rimes
  • DJ Marinov
  • Pixar Stelar DJ Set

Alte activități din cadrul festivalului: ateliere creative și vocaționale pentru copii, ateliere meșteșuguri populare, experiențe culturale și gastronomice locale, tururi ghidate în natură (de observare a florei și faunei, a obiectivelor naturale din zonă etc.), plimbări cu bicicleta, cros copii și adulți, escaladă și multe alte activități sportive, observare astronomică, dezbateri.

Despre Casa Bună

Casa Bună este o asociație care își dorește să îndrume și să ajute cât mai mulți copii din mediile defavorizate. Totul a început cu dorința ca toți copiii să aibă acces la o educație completă, dar și de perfecționare. Cu ajutorul voluntarilor, au fost create programe precum Grădinița de Sâmbătă, Duminica la Casa Bună, Lecțiile Online sau Taberele Casa Bună.

Un alt obiectiv a fost să le ofere celor mici o viață sănătoasă, pentru că în mediile defavorizate vizitele regulate la medic și calitatea hranei au mult de suferit. Copiii beneficiază de controale medicale regulate, vizite stomatologice sau controale pediatrice, cu ajutorul Casa Bună, cu sprijinul Regina Maria.

În 2022, peste 400 de copii au primit sprijin educațional, medical, vocațional și pentru o viață decentă. Au fost alături de asociație 433 de voluntari, 3284 donatori individuali și 194 de companii. Cu ajutorul acestora, planurile s-au transformat în bucurii pentru peste 200 de familii din mai multe comunități din țară - din București (Ferentari și Jilava), Argeș (Nucșoara, Lerești, Câmpulung) și Brașov (Sânpetru).

Prețuri bilete festival "Livada cu stele" 2023

  • Biletele se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 100 de lei. De asemenea, sunt disponibile opțiuni de camping în zonă special amenajată. Pentru mai multe detalii despre bilete și camping, te invităm să accesezi agenda InfoMusic.
Citește în continuare

PROMO

Descoperă laptopul pentru creatori ASUS Zenbook Pro 14 OLED

Trending