Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concertul Delilah de la București se reprogramează pe 21 martie

Programat inițial pe 15 februarie, cel de-al doilea eveniment Deck Sounds, ce o are ca headliner pe Delilah, se mută pe data de 21 martie.

Publicat

pe

Delilah
Delilah

Din cauza unor schimbări neprevăzute apărute în programul artistei, concertul Delilah de la Bucuresti se mută pe data de 21 martie, acesta urmând să se desfășoare în Atelierul de Producție. Biletele vor putea fi achiziționate începând de mâine, 7 februarie, la prețul de 50 de lei.

Paloma Ayana Stoecker a devenit cunoscută pe scena muzicală din Londra sub pseudonimul Delilah, împrumutat de la bunica sa. Cântăreața s-a născut la Paris, dar la o vârstă fragedă s-a mutat împreună cu mama ei în Londra, după despărțirea părinților. A studiat în Anglia, încercându-și talentul în muzică. Cunoscând industria prin activitatea tatălui ei care promova trupe britanice, Paloma a trimis un demo casei de discuri Island Records. A captat atenția producătorilor și la doar 17 ani a semnat primul contract cu Atlantic Records.

În 2011, ea a colaborat cu Chase & Status pentru piesa "Time", lansându-și prima piesă proprie odată cu împlinirea vârstei de 21 de ani. Single-ul de debut s-a numit "Go", fiind inclus în albumul lansat în 2012. Discul "From the Roots Up" conține 12 trackuri și se bucură în continuare de o campanie de promovare prin concerte în cluburi sau festivaluri.

Noua platformă de muzică live Deck Sounds, prezentată de Becks, a demarat pe 25 ianuarie 2014 cu un concert Elliphant. Înainte de eveniment, artista suedeză ne-a povestit câte ceva despre succesul în muzică, dezvoltarea personală și relația sa cu natura. Puteți urmări video-interviul InfoMusic cu Elliphant într-un articol anterior.

Videoclip: Delilah - "Inside My Love"

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 21 martie 2014

Delilah

Loc
Atelierul de Producție

Trending