Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Acces concert Deep Purple - Parcarea Sălii Polivalente va fi închisă

Organizatorii concertului Deep Purple de la București au anunțat că parcarea Sălii Polivalente va fi indisponibilă. Spectatorilor li se recomandă utilizarea mijloacelor de transport în comun.

Publicat

pe

Deep Purple

Mult așteptatul concert al trupei britanice este aproape sold-out, fluxul mare de oameni estimat fiind motivul principal pentru care autoritățile recomandă închiderea parcării, pentru a folosi Calea Piscului exclusiv pentru acces pietonal. Calea Piscului (cu intrare din Bulevardul Tineretului) este una dintre principalele alei de acces și, totodată, singura posibilitate de intrare cu mașina pe platforma ce găzduiește parcarea Sălii Polivalente, de aceea prezența automobilelor poate deveni un pericol pentru spectatorii așteptați la eveniment. Organizatorii recomandă așadar utilizarea mijloacelor de transport în comun. Dacă utilizarea mașinii personale este imperativă, se poate folosi parcarea Palatului Copiilor, situată în imediata vecinătate a Sălii Polivalente, numărul de locuri disponibile fiind limitat.

Prezentat de Ciuc Premium, concertul Deep Purple va avea loc pe 20 februarie, la Sala Polivalentă. Accesul va fi permis începând cu ora 19:00, cu câteva minute înaintea orei 20:00 fiind programat să înceapă concertul trupei din deschidere, Grimus, urmat îndeaproape de show-ul Deep Purple.

Organizatorii recomandă spectatorilor să vină din timp, pentru a evita eventualele aglomerări la porțile de acces. De asemenea, nu este încurajată prezența copiilor la astfel de concerte din cauza sunetului extrem de puternic, însă dacă părinții aleg să vina alaturi de cei mici, aceștia vor avea acces în zona de concert doar în baza unui bilet valid, indiferent de vârstă.

Ultimele bilete mai pot fi achiziționate din reteaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, Libraria Mihai Eminescu și de la casa de bilete a Sălii Palatului, urmând ca, în limita disponibilității, acestea să poată fi cumpărate și de la intrarea în Sala Polivalentă, în seara evenimentului.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Afisul concertului Deep Purple - Sala Polivalenta - Bucuresti - 20 februarie 2014
Concerte joi, 20 februarie 2014

Deep Purple

Loc
Sala Polivalentă
Comentează

Muzică nouă

Dimmu Borgir a lansat un neaşteptat cover după Deep Purple

Dimmu Borgir a ajuns în acel punct al carierei în care găseşte loc pentru experimente. Astfel a decis să lanseze un album de coveruri, din cele mai neaşteptate. Nu se îndepărtează de rock totuşi şi ne oferă acum single-ul "Perfect Strangers", cover după Deep Purple.

Publicat

pe

Coperta album Dimmu Borgir Inspiratio Profanus
Coperta album Dimmu Borgir Inspiratio Profanus │ FOTO: Dimmu Borgir

Acesta este un single de pe albumul "Inspiratio Profanus", o colecţie de piese cover, care va sosi pe 8 decembrie prin Nuclear Blast Records. "Perfect Strangers" e surprinzător de fidelă originalului şi nu îşi asumă o abordare prea black, preferând latura heavy metal, cu elemente de power metal şi floricele progresive pe alocuri.

Sunt şi growl-uri specifice de extreme metal, dar nu aşa... extreme. Dimmu Borgir, sau mai bine zis Silenoz a discutat la un podcast de acum 3 ani faptul că s-a schimbat modul în care trupa pleacă în turneu. Acum artiştii au îmbătrânit, au copii şi nu mai e totul "plug and play". Acum e nevoie de mai multă planificare şi limitele de timp au fost setate la 2-3 săptămâni per turneu, pentru a livra calitatea dorită.

În special în America de Sud au dificultăţi de adaptare nordicii, din ce am înţeles, iar odată cu avansarea în vârstă creşte şi perioada de refacere după zboruri. Ultimul album de studio cu compoziţii originale lansat de Dimmu a fost "Eonian" în 2018. Ni s-a promis o versiune de Dimmu mai simplă şi mai golaşă pentru următorul LP, dar şi mai agresivă şi axată pe chitară. Ne întrebăm dacă asta înseamnă că dispar elementele simfonice.

În ultimii ani grupul, care îi are ca nucleu dur pe Shagrath, Silenoz şi Galder a participat la turnee în toată lumea, inclusiv festivaluri uriaşe că Wacken Open Air sau Hellfest.

Iată tracklist-ul albumului "Inspiratio Profanus":

01. Black Metal (VENOM)
02. Satan My Master (BATHORY)
03. Dead Men Don't Râpe (G.G.F.H.)
04. Nocturnal Fear (CELTIC FROST)
05. Burn In Hell (TWISTED SISTER)
06. Perfect Strangers (DEEP PURPLE)
07. Metal Heart (ACCEPT)
08. Nocturnal Fear (Celtically Processed) (CELTIC FROST)

Trupa o vedem în România la anul la Rockstadt Extreme Fest 2024.

Citește în continuare

Trending