Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

TIME-LAPSE VIDEO: 3 ani din viața unui adolescent pe muzica Queen

Un tânăr pasionat de muzica trupei Queen a cucerit online-ul cu un video time-lapse ce surprinde evoluția sa pe parcursul a 3 ani. Urmărește clipul care a strâns peste 2 milioane de vizualizări în primele 10 zile.

Publicat

pe

Matt Perren - Ziua 1, 1 ianuarie 2011
Matt Perren - Ziua 1, 1 ianuarie 2011

Timp de trei ani, tânărul Matt Perren a mimat în fiecare zi piesa "Don't Stop Me Now" de la Queen și s-a fotografiat, ca la final să realizeze un video folosind tehnica time-lapse. Obsesie sau geniu, cert este că materialul este interesant și distractiv, mai ales pentru că arată evoluția unui adolescent. Matt a început să se fotografieze pe 1 ianuarie 2011, când avea 15 ani și două luni și s-a oprit în ziua de 27 decembrie 2013, când avea 18 ani și 1 lună. Astfel, în video vedem 1092 de zile compresate în câteva minute. În plus, sunt surprinzătoare schimbările fizice care au loc în acea periodă de timp. Materialul a ajuns rapid viral, reușind să strângă în primele 10 zile peste 2 milioane de vizualizări.

Time-lapse-ul este o tehnică din ce în ce mai populară pentru realizarea videoclipurilor datorită efectelor inedite pe care le oferă. Un exemplu din această perioadă este clipul "Come of Age", lansat de trupa Foster The People. Melodia promovează noul album al formației intitulat "Supermodel".

TIME-LAPSE VIDEO: 3 ani din viața unui adolescent pe muzica Queen

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce muzică ascultă astronauții din misiunea Artemis II; Queen, David Bowie și Chappell Roan se află în playlist

NASA a dezvăluit playlistul oficial "Wake-Up Songs", dedicat echipajului misiunii Artemis II, oferind publicului o privire inedită asupra coloanei sonore care îi însoțește pe astronauți în timpul zborului. Tradiția, începută în urmă cu peste 50 de ani, presupune ca în fiecare zi a misiunii să fie redată o piesă special aleasă pentru a-i trezi pe membrii echipajului.

Publicat

pe

Echipajul Artemis II
Echipajul Artemis II │ FOTO: NASA www.facebook.com

Prima zi a fost marcată de "Sleepyhead" semnată de Young & Sick, iar printre hit-urile playlistului se numără "Pink Pony Club" de la Chappell Roan și "Under Pressure", colaborarea emblematică dintre Queen și David Bowie. Alte alegeri notabile includ "Tokyo Drifting" de la Glass Animals și Denzel Curry, dar și "Working Class Hero (Work)" interpretată de CeeLo Green.

Potrivit NASA, fiecare piesă a fost selectată cu grijă, reflectând gusturile și energia echipajului format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen. Playlistul a devenit astfel un soundtrack simbolic al misiunii, însoțind echipajul în timp ce parcurge vidul cosmic într-un moment istoric: primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Lista va fi completată cu noi piese până la finalul misiunii.

Misiunea Artemis II reprezintă un pas esențial în programul Artemis, pregătind terenul pentru revenirea oamenilor pe Lună. Lansată cu ajutorul sistemului Space Launch System (SLS), una dintre cele mai mari și mai puternice rachete construite vreodată, Artemis II are ca scop testarea sistemelor și a capabilităților de zbor cu echipaj uman în jurul satelitului natural al Pământului. Astfel, NASA își propune să deschidă o nouă eră a explorării spațiale, cu obiectivul final de a stabili o prezență sustenabilă pe Lună.

Playlist: Artemis II Wake-Up Songs

  • "Sleepyhead" - Young & Sick
  • "Green Light" - John Legend, Andre 3000
  • "In a Daydream" - Freddy Jones Band
  • "Pink Pny Club" - Chappell Roan
  • "Working Class Heroes (Work)" - CeeLo Green
  • "Good Morning" - Mandisa, TobyMac
  • "Tokyo Drifting" - Glass Animals, Denzel Curry
  • "Under Pressure" - Queen, David Bowie
Citește în continuare

Trending