Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Lorde a ales "Ribs" ca nou single de promovare - AUDIO

Lorde continuă promovarea albumului "Pure Heroine" prin noul single "Ribs". Piesa produsă de Joel Little este de-al 4-lea extras de pe discul de debut al tinerei artiste. Melodia poate fi ascultată în articol.

Publicat

pe

Lorde
Lorde

Lorde, artista de 17 ani din Noua Zeelandă care a plecat de la Gala Premiilor Grammy 2014 cu două trofee, pregătește noi suprize pentru fanii săi. "Ribs" este noul single ales pentru promovarea discului de debut. Piesa a fost oferită gratuit pe iTunes în săptămâna lansării albumului "Pure Heroine", fiind interpretată live și în cadrul emisiunii lui David Letterman. Momentan, "Ribs" este confirmat ca nou single oficial pentru Australia și Noua Zeelandă, în perioada următoare urmând a fi anunțat dacă va fi promovat și la nivel internațional.

Ella Maria Lani Yelich-O'Connor sau Lorde, așa cum i se spune în media, este o tânără adolescentă din Devonport care a reușit să semneze un contract cu Universal când avea doar 13 ani.  Nu a știut de la bun început că vrea să facă muzică, însă întotdeauna a fost atrasă de artă. Pe EP-ul de debut "The Love Club", lansat în martie 2013, s-a aflat single-ul devenit hit în 11 țări - "Royals". Piesa a staționat pe prima poziție 9 săptămâni la rând în Billboard Hot 100, primind anul acesta 2 Premii Grammy în categoriile Best Pop Solo Performance și Song of the Year.

Reușind să se facă remarcată în muzică atât de timpuriu, Lorde a devenit un exemplu pentru cei care vor să se afirme în această industrie. Editorii Rolling Stone au exploatat acest subiect, întrebând-o pe tânăra artistă ce sfaturi ar oferi celor aflați la început de drum.

"Sfatul meu pentru tinerii artiști care-și doresc cu adevărat să facă muzică și să fie în această industrie este să-și petreacă cea mai mare parte a timpului făcând asta. Compuneți atât de multă muzică încât să ajungeți să nu mai aveți prieteni. Descoperiți ce vă place cu adevărat, pentru că dacă ceea ce faceți e cool, restul va veni de la sine. Dacă e suficient de bun, suficient de cool, suficient de plin de emoție, atunci publicul va asculta și oamenii vor ajunge să iubească ceea ce faci. Cam asta e tot."

Mai multe detalii despre viața și începutul de carieră al tinerei Lorde puteți afla din articolul de la JOINewArtist.

Lorde - "Ribs" (Live la David Letterman)

Trending