Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

O nouă piesă Johnny Cash dezvăluită - "She Used to Love Me a Lot" - AUDIO

Pe data de 25 martie 2014 va fi lansat albumul "Out Among the Stars" care include 12 piese Johnny Cash, necunoscute până acum. Primul single de pe acest disc mult aşteptat este intitulat "She Used to Love Me a Lot".

Publicat

pe

Johnny Cash
Johnny Cash

Aceste melodii au fost înregistrate în studioul Columbia Studios din Nashville în anul 1981, dar şi în studioul 1111 Sound trei ani mai târziu. Piesele au fost alese şi remasterizate de către fiul artistului, John Carter Cash, care a ţinut astfel să aducă un nou omagiu memoriei tatălui său.

"She Used to Love Me a Lot" îmbină cu succes genurile care l-au consacrat pe Johnny Cash (country, folk) cu maniera de producţie modernă. Piesa este un cover după David Allan Coe, de factură melancolică, în care regăsim aceeaşi voce de bariton gravă inconfundabilă a lui Cash şi o semnătură a lui Marty Stuart la mandolină.

Iubesc mult această piesă. Gravitatea care se regăseşte în aceasta îmi aduce aminte de lucrurile cu adevărat serioase pe care tata le-a înfăptuit mai târziu în viaţă. Chiar cred că este una din cele mai frumoase creaţii nedescoperite de publicul larg. - John Carter Cash

"Out Among the Stars" a fost produs de către Billy Sherrill, interpretul susţinând câteva duete sau fiind acompaniat de către cu soţia June Carter Cash, Waylon Jennings, Marty Stuart, Jerry Kennedy, Pete Drake, Hargus Robbins şi Henry Strzelecki.

Johnny Cash rămâne unul dintre cei mai influenţi muzicieni din secolul trecut. Prima piesă devenită hit , "I Walk the Line“, a fost interpretată ca fiind un jurământ de loialitate către soţia sa, dar, pentru el, a detinut un dublu înţeles. Acestuia i s-a părut un mod foarte bun de a-L insera pe Dumnezeu în muzica sa, după ce producătorul Sam Phillips i-a spus că nu este interesat de înregistrări duhovniceşti. El îşi începea întotdeauna concertele cu celebra introducere: "Hello, I’m Johnny Cash!“

De-a lungul carierei sale de aproape 50 de ani, Cash a vândut peste 90 de milioane de albume, fiind considerat unanim o valoare inestimabilă în peisajul artistic.

Tracklist "Out Among the Stars":

1. Out Among The Stars
2. Baby Ride Easy – duet cu June Carter Cash
3. She Used To Love Me A Lot
4. After All
5. I’m Movin’ On – duet cu Waylon Jennings
6. If I Told You Who It Was
7. Call Your Mother (piesă scrisă de Johnny Cash)
8. I Drove Her Out Of My Mind
9. Tennessee
10. Rock and Roll Shoes
11. Don’t You Think It’s Come Our Time – duet cu June Carter Cash
12. I Came To Believe (piesă scrisă de Johnny Cash)

JOHNNY CASH -  "She Used to Love Me a Lot" AUDIO

Comentează

Trending