Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Iuliana Pușchilă a lansat primul single oficial, "Angel" - AUDIO

Iuliana Pușchilă, finalista primului sezon Vocea României, a lansat primul single oficial. Piesa se numește "Angel" și poate fi ascultată în articol.

Publicat

pe

Iuliana Pușchilă a lansat ”Angel”

După o perioadă destul de îndelungată de timp în care nu s-a mai auzit nimic de Iuliana Pușchilă, tânăra artistă a revenit cu primul său single oficial, "Angel". Piesa a fost interpretată în premieră în cadrul emisiunii "Neatza cu Razvan și Dani".

Iuliana Pușchilă este una dintre finalistele lui Horia Brenciu din cadrul show-ului Vocea României. Într-un interviu acordat ziarului Ziua Constanța, artista a povestit despre schimbările din viața sa după participarea la această emisiune-concurs.

"De când am participat la Vocea României, am demonstrat că am o șansă să fac o cariera din asta (muzică). (...) A doua zi am plecat acasă. Am dormit, aveam tone de mesaje și erau multe încurajări și felicitări. M-am bucurat foarte mult că pentru unii oameni eu am fost câștigătoarea și acei oameni mă susțin și acum. Mă pot considera vocea feminină a României, dar acest titlul era cu două tăișuri. Pe de o parte mi-aș fi început prea brusc concertele și era un dezavantaj pentru educația mea. Așa pot lucra pe ambele fronturi. Oamenii mă admiră mai mult acum și sunt mândri de mine. Ei știau că eu cânt, dar faptul că am fost la televizor atât timp a crescut cota de popularitate."

Despre Horia Brenciu, artista are numai cuvinte de laudă, mărturisind că a apreciat sfaturile primite.

"Am învățat să iubesc scena, multe trucuri în situații de criză pe scena din care să ieșim onorabil. Horia este un suflet mare, ne trata pe toți din echipă în mod egal, nu a făcut nicio diferență între noi."

Iuliana Pușchilă a colaborat în octombrie 2012 cu Cătălin Josan pentru piesa "Floorplay". Melodia "Angel" este însă primul single oficial al artistei.

Iuliana Pușchilă - "Angel" (live la Neatza cu Razvan și Dani)

Comentează

Trending