Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Brian May (Queen) a scăpat de cancer

După numeroase analize, doctorii i-au confirmat lui Brian May că nu suferă de cancer. Din cauza durerilor de spate, chitaristul trupei Queen a trecut printr-o serie de teste medicale, în urma cărora i-au fost descoperite mai multe anomalii la nivelul oaselor.

Publicat

pe

Brian May
Brian May │ FOTO: www.facebook.com

Brian May a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă fiind suspectat că ar fi bolnav de cancer. Din fericire, medicii l-au anunțat că în urma biopsiei la prostată nu au fost găsite celule canceroase. Artistul le-a mulțumit fanilor pentru sprijinul arătat, fiind impresionat de mesajele primite.

Am primit un telefon de la specialistul meu care mi-a zis: Am vești bune: au venit rezultatele biopsiei la prostată care spun că nu au fost găsite celule canceroase.

Deci, în ceea ce privește organul vital sunt - mulțumită lui Dumnezeu - în regulă. E mare ușurare. Am sărbătorit în studio cu o cană de ceai, a povestit Brian May.

În același timp, May a dezvăluit că lucrează cu Roger Taylor la o serie de înregistrări mai vechi cu Freddie Mercury.

Simt în oase magia Queen. E enervant că trebuie să fiu secretos, dar nu pot să spun mai multe, pentru moment. Ce pot să spun e că piesa pe care am redescoperit-o este cu noi toți - Freddie, John, Roger și eu. Este o melodie pe care nu am terminat-o niciodată și de care am uitat. M-am emoționat când am ascultat-o și cred că merită să fie auzită și de public. Cu siguranță acest an va fi unul interesant, a mai declarat Brian May.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce muzică ascultă astronauții din misiunea Artemis II; Queen, David Bowie și Chappell Roan se află în playlist

NASA a dezvăluit playlistul oficial "Wake-Up Songs", dedicat echipajului misiunii Artemis II, oferind publicului o privire inedită asupra coloanei sonore care îi însoțește pe astronauți în timpul zborului. Tradiția, începută în urmă cu peste 50 de ani, presupune ca în fiecare zi a misiunii să fie redată o piesă special aleasă pentru a-i trezi pe membrii echipajului.

Publicat

pe

Echipajul Artemis II
Echipajul Artemis II │ FOTO: NASA www.facebook.com

Prima zi a fost marcată de "Sleepyhead" semnată de Young & Sick, iar printre hit-urile playlistului se numără "Pink Pony Club" de la Chappell Roan și "Under Pressure", colaborarea emblematică dintre Queen și David Bowie. Alte alegeri notabile includ "Tokyo Drifting" de la Glass Animals și Denzel Curry, dar și "Working Class Hero (Work)" interpretată de CeeLo Green.

Potrivit NASA, fiecare piesă a fost selectată cu grijă, reflectând gusturile și energia echipajului format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen. Playlistul a devenit astfel un soundtrack simbolic al misiunii, însoțind echipajul în timp ce parcurge vidul cosmic într-un moment istoric: primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Lista va fi completată cu noi piese până la finalul misiunii.

Misiunea Artemis II reprezintă un pas esențial în programul Artemis, pregătind terenul pentru revenirea oamenilor pe Lună. Lansată cu ajutorul sistemului Space Launch System (SLS), una dintre cele mai mari și mai puternice rachete construite vreodată, Artemis II are ca scop testarea sistemelor și a capabilităților de zbor cu echipaj uman în jurul satelitului natural al Pământului. Astfel, NASA își propune să deschidă o nouă eră a explorării spațiale, cu obiectivul final de a stabili o prezență sustenabilă pe Lună.

Playlist: Artemis II Wake-Up Songs

  • "Sleepyhead" - Young & Sick
  • "Green Light" - John Legend, Andre 3000
  • "In a Daydream" - Freddy Jones Band
  • "Pink Pny Club" - Chappell Roan
  • "Working Class Heroes (Work)" - CeeLo Green
  • "Good Morning" - Mandisa, TobyMac
  • "Tokyo Drifting" - Glass Animals, Denzel Curry
  • "Under Pressure" - Queen, David Bowie
Citește în continuare

Trending