Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Blazzaj serbează 15 ani de carieră în Club Control

După o călătorie de 15 ani şi un pic, Blazzaj aselenizează în Club Control din Bucureşti. Înarmați până peste dinți cu piese noi și vechi, soldații de funk strâng rândurile într-un concert aniversar, programat pe 16 ianuarie.

Publicat

pe

Blazzaj
Blazzaj │ FOTO: www.facebook.com

Călătoria funk a început în 1998, când un grup de muzicieni provenind din diferite genuri (de la jazz, la muzică clasică și până la hardcore) au inventat un dispozitiv complex, plin de dinamism și culoare, alimentat cu explozii de energie, scris în oglindă și citit Blazzaj.

Clădiri și mașini ce dansează, ghetouri de aur, orătănii personificate, sarcasm, umor și visare – se regăsesc toate în poveștile Blazzaj, o trupă în permanentă schimbare, ce aduce cu fiecare apariție prospețime și energie în peisaj. Membrii trupei, deși implicați de-a lungul timpului și în alte proiecte muzicale individuale, și-au conturat o amprenta muzicală bine definită în zona muzicală de Funk / Fusion / Nu-Jazz.

Echipajul și invitații de la concertul aniversar sunt: Vali Potra - tobe, Uțu Pascu - bass,Sergiu Cătană - percuție, Horea Crișovan - ghitară, Gabi Almași - electronice, ghitară, Petrică Ionuțescu - trompetă, clape Lucian Nagy - saxofon, instrumente de suflat K-lu - platane Octavian Horvath - voce Alexandrina - voce, pian Cristina Pădurariu - voce Mara - voce.

Concertul va avea loc în Control Club, Str. Constantin Mille, nr. 4, Bucuresti, joi, 16 ianuarie 2014, de la ora 21:00. Biletele vor fi disponibile la intrare și costă 35 lei.

De-a lungul celor 15 ani de activitate muzicală, Blazzaj au urcat pe scenă alături de: Al Di Meola, Dandy Warhols, Defunkt, Toy Dolls, Tuba Project, Trigon, Iordache and Friends, Acum, Kumm, Shukar Collective, Parov Stelar și mulți alții.

Blazzaj - La 15 Ani Lumină - Teaser - 16.01.2014

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 16 ianuarie 2014

Blazzaj

Loc
Club Control

Concerte & turnee

Luna Amară cântă la 3B Fest 2026 pe 20 iunie - Programul pe ore

Luna Amară lansează vinilul "Loc lipsă" în cadrul 3B FEST, festivalul de rock alternativ românesc construit de fani, pentru fani. Evenimentul are loc pe 20 iunie la Arenele Romane, 9 trupe urmând să urce pe scenă. Consultă programul 3B Fest.

Publicat

pe

Luna Amară
Luna Amară │ FOTO: Captură afiș

3B Fest 2026 marchează lansarea unui nou vinil Luna Amară. La 20 de ani de la apariția albumului "Loc lipsă", materialul va fi relansat. Alături de Luna Amară, pe scena Arenelor Romane vor urca și Implant pentru Refuz, Sarmalele Reci și Blazzaj, printre alții.

"Salut! Anul ăsta "Loc lipsă" împlinește 20 de ani și va primi o hăinuță nouă de vinil. Așa că, pe 20 iunie, la Arenele Romane, la 3B Fest ne vedem pentru această lansare împreună cu alte trupe prietene, precum Implant pentru Refuz, S.P.P., Blazzaj, D.E.N.I.S., Brainwasher și alții. Ne vedem acolo!", spune Răzvan Ristea, membru fondator și toboșar Luna Amară.

Programul 3B Fest 2026:

  • 15:00 - OPEN DOORS: Open Minds
  • 15:30 - Brainwasher / Invitat: nelegiuiri sonore
  • 16:15 - Dead Ceausescus / Invitați: Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Ina Shan
  • 17:00 - Blazzaj / Invitat: Omul Furnicar
  • 17:45 - Survolaj / Invitat: Anton Punk
  • 18:30 - Sarmalele Reci / Invitat: Mihai Iordache
  • 19:15 - D.E.N.I.S. / Invitat: artiști în civil
  • 20:00 - Implant pentru Refuz / Invitat: Laura Brat
  • 21:30 - Luna Amara (Lansare vinil) / Invitați: Adrian Despot, Răzvan Godspeed, Răzvan Ristea, Mihai Iordache
  • 23:00 - S.P.P. (After party) / Invitat: Entități neidentificate
  • 01:00 - CLOSE DOORS

Prețurile biletelor la 3B Fest:

  • Acces General - Presale (Include acces în zona General și în zona standing din fața scenei. Locurile pe scaun sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii. Nu include sectoarele Premium) - 100,00 lei
  • Acces General - 3B Pack (Pachetul include acces în zona General și în zona standing din fața scenei. Locurile pe scaun sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii. Nu include sectoarele Premium) - 80,00 lei
  • Acces General - 3B Student Pass (Valabil doar pentru studenți, pe baza legitimației/carnetului de student + act de identitate prezentate la intrare. Include acces în zona General și în zona standing din fața scenei. Locurile pe scaun sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii. Nu include sectoarele Premium) - 80,00 lei
  • Acces Premium - Early Bird (Include acces în sectoarele Premium, precum și acces în zonele General/standing. Locurile sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii.) - 120,00 lei
Citește în continuare

Trending