Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Baniciu, Kappl și Lipan prezintă proiectul Pasărea Rock la Sala Palatului

Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Ovidiu Lipan Ţăndărică prezintă proiectul muzical Pasărea Rock într-un concert de amploare ce va avea loc la Sala Palatului pe 25 martie. Invitatul special al evenimentului va fi Mani Neumann, supranumit "violonistul diavolului".

Publicat

pe

Pasărea Rock
Pasărea Rock

Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Ovidiu Lipan Ţăndărică sunt muzicieni prodigioşi care, ajunşi la vârsta maturităţii artistice, aleg cu înţelepciune să nu se rupă de trecut, ci să căute în experienţa comună a tinereţii, puterea şi forţa de a duce mai departe o poveste care a făcut legendă. Anul acesta, Baniciu, Kappl şi Lipan prezintă Pasărea Rock, cel mai nou proiect muzical al celor trei. Deşi s-au mai întâlnit pe aceeaşi scenă în 2013 la diverse festivaluri sau evenimente muzicale, Baniciu, Kappl & Lipan vor susţine concertul de "investire" a trupei Pasărea Rock în data de 25 martie 2014, la Sala Palatului, începând cu ora 19:00. Spectacolul care va dura mai mult de două ore, va fi unul complet: lumini, sunet, scenografie şi costume deosebite, și va aduce în fața publicului și invitați speciali.

Cele câteva apariţii ca "supergrup" au fost atât de bine primite de public, încât experienţa de a cânta în această formulă a devenit certitudine. În 2013, Baniciu, Kappl & Lipan au deschis concertul Deep Puple (Cluj-Napoca), au participat la Festivalul Folk You!, edițiile Vama Veche și București, la spectacolul „Centenar Maria Tănase” din Bucureşti şi au susţinut un concert la Târgu Mureş.

Mircea Baniciu este vocea inconfundabilă a Cantafabulelor, Josef Kappl este unul dintre compozitorii de geniu a celui mai titrat album rock românesc al tuturor timpurilor, iar Ovidiu Lipan Ţăndărică spiritul viu şi energia unui proiect foarte nou şi vechi deopotrivă. Fiecare dintre cei trei a dezvoltat ample proiecte individuale, însă involuntar şi irezistibil se simt atraşi de formula care i-a consacrat. Proiectul este întregit de Vlady Cnejevici – clape, Teo Boar – chitară electrică, Marius Bațu – chitară acustică și backing vocal.

Invitat special: Mani Neumann, supranumit "violonistul diavolului", va condimenta spectacolul cu intervenţiile sale diabolice.

Repertoriul stabilit pentru spectacolul de la Sala Palatului include compoziţii de pe albumul Cantafabule; hituri din repertoriul lui Mircea Baniciu; piese reorchestrate, ce fac parte din prima operă rock simfonic românească, Meșterul Manole, care a avut premiera mondială la finele lunii noiembrie 2013, la Timișoara. Acestora li se adaugă noi piese rock cu influenţe din folclorul universal, compuse special pentru acest proiect și care combină sunetul anilor ’70, cu soundul secolului 21, trecând prin filtrul personal al fiecăruia dintre cei trei muzicieni.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte marți, 25 martie 2014

Baniciu, Kappl & Lipan

Loc
Sala Palatului
PUBLICITATE
Comentează

Emisiuni radio-tv

Revelion 2021 la televizor: alături de ce programe putem sărbători noaptea dintre ani

Revelionul este una dintre cele mai îndrăgite petreceri, fiind sărbătorită în fiecare an în cele mai variate moduri. Restaurante, cluburi, cabane montane sau locuri exotice sunt doar câteva dintre locurile în care oamenii întâmpină trecerea în noul an.

Publicat

pe

Dan Negru - "Revelionul Starurilor 2021"
Dan Negru - "Revelionul Starurilor 2021" │ FOTO: Antena 1

Pandemia de coronavirus ce a luat cu asalt întreaga lume a făcut ca și Revelionul să devină mai dificil de sărbătorit. Numeroasele restricții și îmbolnăviri i-au făcut pe oameni să fie mai precauți, iar posturile de televiziune sar în ajutorul acestora. Asta înseamnă ca anul acesta vom avea un Revelion încărcat de programe speciale, ce pot fi vizionate din confortul casei, alături de un pahar de șampanie.

PRO TV, Antena 1, Kanal D, Prima TV, Național TV, TVR 1 și TVR 2 sunt printre canalele de televiziune ce au programat o serie de filme și producții. Fie că vorbim despre emisiuni antrenante, concerte sau lungmetraje, fiecare telespectator care a decis să rămână acasă de Revelion va găsi, cu siguranță, ceva la care să se uite.

Program TV de Revelion:

PRO TV

Ultima noaptea din 2020 începe la PRO TV cu un episod special din show-ul "Las Fierbinți", de la 20:30. Urmează apoi comedia "A doua șansă", ce o are în rol principal pe Jennifer Lopez. Filmul începe la ora 21:30 și spune povestea Mayei Vargas, o femeie ambițioasă de 40 de ani, care este blocată într-un loc de muncă prost plătit, luptându-se cu frustrările visurilor neîmplinite.

La ora 23:30, UNTOLD dă start petrecerii cu show-ul special "ONE DAY-ÎNCEPUTUL". Emisiunea este prezentată de Pavel Bartoș și promite să le aducă telespectatorilor o mulțime de momente de neuitat. Smiley, Inna, Irina Rimes, Horia Brenciu și Grasu XXL vor avea interpretări special pregătite pentru cei aflați în fața televizoarelor în noaptea dintre ani, iar la miezul nopții, telespectatorii vor avea parte de un spectacol de artificii impresionant transmis de pe stadionul Cluj-Arena, casa UNTOLD.

RECOMANDARE: UNTOLD pregătește un show special de Revelion, ce va fi transmis la PRO TV

La ora 2:00 începe filmul "Proiectul X", urmat de o altă peliculă, ce îl are în rol principal pe Matthew McConaughey. Este vorba de "Goana după bani", ce va avea loc la ora 3:30.

Antena 1

Antena 1 a pregătit două show-uri speciale de Revelion. Este vorba de "Show și-așa" și "Revelionul Starurilor 2021". La ora 20:00 începe "Show și-așa", prezentat de Mirela Vaida, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. Spectacolul include momente muzicale și umoristice. Vedetele din platou se vor împărți în două tabere conduse de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu și se vor întrece în diferite probe. Printre invitații speciali ai emisiunii se numără Mioara Velicu, Niculina Stoican, Jean de la Craiova, Cornelia și Lupu Rednic, Grigore Gherman, Andreea Bănică, Marcel Pavel, Monica Anghel, Tavi Clonda, AMI, Diana Matei, Irina Loghin, Mirabela Dauer, Pindu, Paula Chirilă, Doru Pârcălabu, Silviu Petcu, Valentina Fătu şi Vasile Muraru.

Dan Negru a devenit, de-a lungul anilor, o emblemă în ceea ce privește emisiunile de Revelion. Prezența sa pe ecran, în noaptea dintre ani, nu putea să lipsească, astfel că prezentatorul invită publicul la "Revelionul Starurilor 2021". Show-ul e difuzat între orele 22:00 și 3:30 dimineața și promite muzică pentru toate gusturile, măști spectaculoase în spatele cărora se ascund celebrități din diverse domenii și multă voie bună. Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu, Elena Merişoreanu, Nea Marin, Maria Buză, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Dan Bittman, Adriana Trandafir, Romică Ţociu, Vlăduţa Lupău, Nicolai Tand, Cătălin Crişan, Mihai Trăistariu, Ana Baniciu, Raluka, Dorian Popa, Connect-R și Giani Chiriţă sunt doar o parte dintre vedetele care vor urca pe scena spectacolului găzduit de Dan Negru.

Kanal D

De la ora 20:00 până la ora 2:00, Kanal D aduce în casele românilor show-ul "Hai noroc, România!". Prezentat de Bursucu si de Ana-Maria Barnoschi, "Hai noroc, România!" este show-ul dintre ani cu muzică live, momente inedite, dans, bucurie și Roata Norocului.

Pepe, Theo Rose, Jean de la Craiova, Jador, Mitoșeru, Emy Alupei, Gabriel Costin, Andrei Ciobanu, Ionuț Rusu și actorii din serialul de comedie "Moldovenii", Radu Țibulcă, Petronel Gongeanu și Andreea Lodbă, sunt câteva dintre vedetele care vor fi alături de telespectatori.

Prima TV

Pentru noaptea dintre ani, postul de televiziune a pregătit două filme de acțiune. La ora 22:00 începe pelicula "15 minute", în care un detectiv de la omucideri și șeful unui departament de pompieri fac echipă în încercarea de a opri un cuplu de criminali. Robert De Niro și Edward Burns joacă în rolurile principale.

După trecerea în noul an, de la 0:30, va fi difuzat filmul "Zi de instrucție", ce îi are în rolurile principale pe Denzel Washington, care a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa, respectiv Ethan Hawke, care a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Național TV

De la ora 20:00, Național TV va difuza filmul "Ultimul soldat". Un soldat interpretat de Jackie Chan răpește un tânăr general al unui popor inamic (Lee-Hom Wang) ca apoi să-l târască într-o lungă și aventuroasă călătorie cu scopul de a colecta, într-un final, recompensa.

Programul continuă de la 22:00 cu "Start Revelion", un show prezentat de Diana Matei și Jean de la Craiova. Printre invitații speciali se numără Mioara Velicu, Theo Rose, Anna Lesko, Anda Adam, Claudia Pavel, Minodora și Emy Alupei, Nicu Paleru, Niculina Stoican, Cornel Borza, Ștefania Cleante și Relativ Kalo, Elena Radu și lăutarul Fane Dumitrache.

TVR 1

Noaptea de Revelion debutează cu finala emisiunii "Vedeta Populară". Alături de Iuliana Tudor, cinci tinere își vor disputa Trofeul Vedeta Populară și Marele premiu de 100.000 de lei în Marea Finală, pe 31 decembrie, de la ora 20.40.

De la 23:00, TVR propune un "Revelion la mine acas'", o petrecere organizată în curtea casei lui Mugur Mihăescu, la care vor participa Radu Pietreanu, Dan Bittman și alți actori sau cântăreți, precum și un trupă formată din două gemene talentate. Scris și regizat de Mugur Mihăiescu, programul "Revelion la mine acas'" vine cu "un divertisment care, în condițiile pe care toți le traversăm, să ofere privitorilor sentimentul că toți suntem la fel de afectați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, indiferent de statutul de <<vedetă>> sau cel de simplu spectator", a explicat gazda emisiunii.

De la ora 0:50 urmează "Revelion de tot râsul". Marius Gheorghiu, Magda Chihaia, Cristi Poe, Cristina Strecopitov și Vlad Gălățianu sunt protagoniştii unui show incendiar de comedie care va prezenta perspectiva românească asupra trecerii dintre ani prin momente spumoase de stand-up comedy, parodie muzicală, poezie comică sau magie.

Ce-ar fi noaptea de Revelion fără muzică de petrecere? De la ora 2:08 sunt difuzate cântece de petrecere, în emisiunea "Noaptea asta, nimeni să nu doarmă!". Şlagăre de ieri şi de azi vor fi interpretate de Constantin Lătăreţu, Mioara Velicu, Ion Ghiţulescu, Alexandru Mica, Gheorghe Gheorghe, Cristina Turcu Preda, Corina Dragomir, Valentin Grigorescu, Claudia Torop, Lucica Păltineanu, Nicolae Datcu, Andra Matei, Daniel Trifu şi Gheorghiţa Nicolae. Solişti instrumentişti: Georgiana Pană (nai), Theodor Pană (vioară), Marian Pană (vioară), Petrică Pană (vioară), George Udilă (clarinet), Nelu Radu (ţambal).

TVR 2

Programul de Revelion al postului TVR 2 promite două spectacole speciale. De la ora 20:00, are loc "#Împreună de Revelion" - Gala Telerevelioanelor". Telespectatorii se vor întâlni cu marii actori Florin Piersic, Ion Dichiseanu și Horațiu Mălăele, alături de gazdele Corina Dănilă şi Dragoş Huluba, dar și de actorii Bogdan Mălăele, Marius Rizea, Mirela Zeţa și Silviu Debu într-o serie de momente umoristice.

La ora 23:30 începe "FUEGOVELION - DIN COLECȚIA DE ANUL NOU!", un program cu vedete, muzică bună, atmosferă de sărbătoare și cadouri speciale. Într-o noapte memorabilă, alături de Paul Surugiu vor urca pe scenă Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Ionuț și Doinița Dolănescu, Lora, alături de care Fuego va lansa un super-duet, Elena Gheorghe, Irina Loghin, Mirabela Dauer, Sofia Vicoveanca, Anna Lesko, Anastasia Lazariuc, Paul Ananie, Andreea Haisan, Oana Tomoioagă, Gabriel Dumitru, Alexandru Brădățăn, Marcel Pavel, Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Gabriel Dorobanțu, Raoul, Laura Lavric, Alesis, Simona Florescu, Petre Geambașu și Doina Spătaru.

De la ora 4:25 publicul este invitat la Petrecerea Clejanilor, alături de lăutari îndrăgiţi. Melodiile nemuritoare ale lui Gică Petrescu, reunite sub titlul "Ia, mai toarnă un păhărel", de la ora 5:15, vor completa dimineața primei zile a anului 2021, la TVR 2.

Citește în continuare

Muzică nouă

Adi Despot "livrează" rock "Peste tot", alături de Killa Fonic, Adi de la Vâlcea și Țăndărică - VIDEO

Unde e Adrian Despot, e rock. Că-i vorba de o piesă Vița de Vie, sau de o colaborare neașteptată cu Killa Fonic, Adi de la Vâlcea și Țăndărică, totul se transformă într-un prilej de dat din cap, în care "discoteca e prea mică". Amprenta Despot se simte chiar și într-o reclamă la Tazz by eMAG, menită să se audă "Peste tot".

Publicat

pe

Peste Tot - O livrare Tazz by eMAG - Adrian Despot feat. Killa Fonic, Adi de la Valcea, Tandarica
Peste Tot - O livrare Tazz by eMAG - Adrian Despot feat. Killa Fonic, Adi de la Valcea, Tandarica │ FOTO: Captură YouTube

Cine se întreabă cum se descurcă artiștii în pandemie, ar putea să arunce o privire la noul spot publicitar realizat pentru Tazz by eMAG. "Capul răutăților" în această reclamă este Adi Despot, care i-a adus pe calea muzicii rock până și pe rebelul trapului românesc, respectiv pe Killa Fonic, dar și pe Adi de Vâlcea, adesea recunoscut drept interpret de manele, în ciuda abilităților sale de a aborda blues, jazz și chiar și heavy metal.

"M-au rugat băieții de la Tazz să fac să treacă timpul și mai repede, până vine comanda. Am făcut ce știu eu mai bine", spune Adi Despot în debutul spotului intitulat "Peste tot".

Publicul asistă apoi la o desfășurare de forțe fără precedent, ce se mai agață fugar de un Run DMC & Aerosmith meets Rage Against The Machine meets AB4 cu VERDIKT. Totul e adus, însă, în 2020, cu o producție impecabilă, ce nu-ți permite să separi actorii acestui mash-up artistic. Pare că toți sunt din povestea lui Despot, cel puțin până la solo-ul de chitară al lui Adi de la Vâlcea, care cu siguranță i-a surprins, dacă nu chiar i-a uimit, pe cei mai mulți dintre ascultători. Manelele pentru care Adi este cunoscut nu au nicio legătură cu ceea ce reușește el să facă pe această piesă. Cât despre Ovidiu Lipan Țăndărică, omul care aduce tobele e încă o dată la înălțime, imprimându-și stilul așa cum numai el știe să o facă.

Piesa "Peste tot" este compusă de Adrian Despot, la text acesta colaborând cu Killa Fonic. Melodia este produsă de Adi și Valentin Suciu, fiind înregistrată și mixată la studioul trupei Vița de Vie. Din trupă fac parte și Andreea Zerstorer (chitară) , Ana Wolf (bas, clape), Cristian Lăbuș (trombon bass) și Marcel Pascu (Saxofon bariton).

VIDEO: "Peste tot", Adrian Despot Killa Fonic, Adi de la Vâlcea și Țăndărică

Citește în continuare

AGENDA DE CONCERTE

<< mai 2021 >>
lmmjvsd
26 27 28 29 30 1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 1 2 3 4 5 6

Trending

CLOSE
CLOSE