Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Amy Lee vorbește despre un nou album Evanescence - AUDIO

Amy Lee a dezvăluit într-un interviu acordat recent că are multe piese și idei pentru următorul album Evanescence. Conform solistei, cel de-al patrulea disc s-ar putea materializa în curând, câtă vreme haosul din viața publică va putea fi ținut deoparte.

Publicat

pe

Amy Lee (Evanescence)
Amy Lee (Evanescence) │ FOTO: www.hd2wallpapers.com

După o pauză de 3 ani de la apariția pe piață a albumului "Evanescence", Amy Lee oferă primele detalii privind următorul disc al trupei. Informațiile au fost dezvăluite în cadrul unui interviu acordat postului de radio WMMR și vin pe fondul discuțiilor privind viitorul formației. După veștile privind procesul intentat fostei case de discuri, mulți dintre fani au început să se îngrijoreze de faptul că activitatea trupei ar putea fi amânată și mai mult.

Conform ultimelor apariții din presa internațională, Amy Lee a dat în judecată Wind-up Records. Solista Evanescence cere prin intermediul procesului intentat achitarea sumei de 1.5 milioane de dolari, bani datorați trupei pe baza drepturilor de autor. Fosta casă de discuri este de asemenea acuzată de o proastă promovare a albumului lansat în 2011.

În ciuda acestui "haos mediatic", Amy Lee se gândește deja la următoarele compoziții ale trupei.

"Încă am foarte multe piese și idei pentru proiecte pe care nu le-am dezvăluit încă. Eu încă cred în ele, așa încât este foarte posibil să aveți ocazia de a asculta piese noi"

Evanescence are în discografie 3 albume: "Fallen" (2003), "The Open Door" (2006) și "Evanescence" (2011). Discul de debut s-a vândut în peste 17 milioane de exemplare în întreaga lume, aducând formației 7 nominalizări la premiile Grammy, două dintre ele frunctificându-se cu trofee.

Trupa a concertat în premieră în România în iulie 2012, în cadrul festivalului Rock The City. Citește impresii de la concert și vezi galeria de fotografii.

Amy Lee vorbește despre un nou album Evanescence

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Albume noi

Evanescence anunţă albumul "Sanctuary" şi lansează primul single, "Who Will You Follow"

Trupa Evanescence deschide oficial un nou capitol discografic și anunță albumul „Sanctuary”, programat pentru lansare pe 5 iunie 2026. Vestea a venit odată cu debutul single-ului „Who Will You Follow”, publicat pe 10 aprilie. Piesa marchează un preview asupra direcției sonore a materialului și vine după o perioadă intensă pentru formație, dominată de colaborări și lansări punctuale în 2025.

Publicat

pe

Videoclip Evanescene - Afterlife
Videoclip Evanescene - Afterlife │ FOTO: captură YouTube

„Who Will You Follow” este rezultatul colaborării cu producătorii Zakk Cervini și Jordan Fish, nume asociate în ultimii ani cu zona modernă a rockului alternativ și metalului. Din punct de vedere sonor, piesa combină sunetul clasic Evanescence — pianul melancolic și vocea expresivă a lui Amy Lee, cu o producție mai agresivă, dominată de riff-uri dense și accente electronice. Track-ul Evanescence evoluează rapid dintr-o introducere minimalistă într-un wall of sound apăsător, sugerând o orientare mai heavy decât în materialele recente ale trupei.

Single-ul anunță albumul „Sanctuary”, un proiect la care s-a lucrat mai bine de trei ani. Pe lângă Cervini și Fish, materialul include contribuții de producție din partea lui Nick Raskulinecz, cunoscut pentru colaborările cu trupe precum Korn, Foo Fighters sau Rush. Albumul va fi disponibil în multiple formate — digital, CD standard și deluxe, box set — iar ediția pe vinil dublu este programată pentru lansare pe 4 septembrie.

Într-un mesaj transmis odată cu anunțul, Amy Lee descrie „Sanctuary” ca pe un proiect profund personal, realizat într-o perioadă marcată de incertitudine și presiune. Artista subliniază că albumul a funcționat ca un mecanism de procesare emoțională și ca o încercare de a transmite speranță prin muzică, menționând că lansarea vine după o implicare intensă și constantă în procesul creativ.

Tracklist-ul confirmat include 12 piese, printre care „Afterlife”, single lansat anterior și integrat ulterior pe album. Acesta a avut un parcurs comercial puternic, ajungând pe primul loc în topurile rock din SUA și Canada. Materialul mai include titluri precum „Rapture”, „Self Destruct” sau piesa care dă numele albumului, „Sanctuary”.

Lansarea va fi urmată de un turneu mondial care începe pe 11 iunie 2026 și traversează America de Nord și Europa. În prima parte a turneului, Evanescence va fi însoțită de Spiritbox și Nova Twins, în timp ce pentru concertele din Europa line-up-ul o include pe Poppy. Pentru show-urile din Marea Britanie este confirmată și artista K.Flay, care a colaborat recent cu trupa.

Citește în continuare

Trending