Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Alexandra Stan prezintă noul concept de concert - VIDEO

Alexandra Stan a lansat un material video în care prezintă noul său concept de concert și secvențe din show-ul susținut de Revelion la Sibiu.

Publicat

pe

Alexandra Stan în concert de Revelion la Sibiu 2014
Alexandra Stan în concert de Revelion la Sibiu 2014

În vara anului trecut Alexandra Stan era internată în spital din cauza agresiunilor fizice realizate de managerul său Marcel Prodan. Incidentul traumatizant i-a dat întreaga viață peste cap, dar artista a reușit să se recupereze și este nerăbdătoare să reînceapă concertele. Aceasta a gândit împreună cu echipa sa un nou concept de show, pe care l-a prezentat pentru prima dată în Noaptea de Revelion, la Sibiu. În materialul video intitulat "Highlights Ep1" sunt prezentate imagini din timpul repetițiilor, dar și din concert. De asemenea, în video, Alexandra Stan mărturisește că este fericită să revină pe scenă și că pregătește multe surprize pentru fani.

În plus, Alexandra Stan a început să lucreze la o serie de piese noi. Aceasta a petrecut o săptămână, în octombrie anul trecut, în tabăra Fonocamp din Azuga, unde a compus alături de artiști români și internaționali. Apoi, s-a dus în Los Angeles pentru o sesiune specială cu producători și compozitori de renume. Artista i-a cucerit pe americani, punând bazele unei colaborări inedite pentru lansarea unor hituri care să cucerească în 2014 topurile internaționale.

Ultima piesă lansată de Alexandra Stan este "Baby, It’s Ok", o colaborare cu trupa Follow Your Instinct, formată din doi artiști americani și unul german: Addis aka Raptile, Lionezz și Viper. Melodia a apărut în vara anului trecut și se bucură de un videoclip filmat în Marabella, Spania.

VIDEO: _HIGHLIGHTS [Alexandra Stan] EP.1

Comentează

Trending