Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Richie Sambora (Bon Jovi) și Lady Gaga, posibilă colaborare

Richie Sambora, chitaristul trupei Bon Jovi, a dezvăluit într-un interviu că o colaborare cu Lady Gaga se află în discuții. Află detalii.

Publicat

pe

Richie Sambora și Lady Gaga, posibilă colaborare
Richie Sambora și Lady Gaga, posibilă colaborare

Richie Sambora a avut parte în acest an de o vacanță prelungită, chitaristul luând decizia de a renunța la turneul alături de trupa Bon Jovi pentru a-și petrece mai mult timp cu familia. Pe marginea acestui subiect s-au speculat diverse ipoteze, una dintre el făcând chiar trimitere la posibilitatea plecării definitive a chitaristului din formație. Zvonul nu s-a confirmat până în prezent, noile declarații din interviul acordat publicației Hollywood Reporter venind să susțină faptul că întoarcerea sa în trupă este, din perspectiva sa, o certitudine.

"Am fost multă vreme una dintre cele mai muncitoare trupe din lume. Și mă refer aici la muncă zilnică, 24 de ore/7 zile pe săptămână, un astfel de program împiedicându-te să mai ajungi acasă. Mi-a lipsit mult timpul alături de copilul meu. Și ajungi la un moment dat să realizezi <<Oh, Doamne, lucrurile astea sunt foarte importante>>", a reamintit Richie motivul vacanței sale departe de trupă, adăugând "Cred că întoarcerea în Bon Jovi e o certitudine. Ne-am înțeles bine vreme de 30 de ani, asta e o căsnicie solidă aș spune eu."

Timpul petrecut departe de formație i-a oferit chitaristului oportunitatea de a se îndrăgosti din nou de muzică, Richie Sambora părând interesat de reluarea unor proiecte solo. În interviu, chitaristul a făcut, de asemenea, un apropo către că o posibilă colaborare cu Lady Gaga.

"S-ar putea să compunem împreună ceva (referira la Lady Gaga)", a declarat Richie Sambora, fără a intra însă în detalii.

Recent, Billboard a dezvăluit topul celor mai profitabile turnee din 2013. Bon Jovi se află în fruntea clasamentului, cu un total brut de peste 200 de milioane de dolari. Vezi topul complet.

Richie Sambora - "Come Back as Me"

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică și film

Lady Gaga și Hans Zimmer, printre nominalizații la categoriile muzicale de la Premiile Emmy 2026

După anunțarea nominalizărilor generale la Premiile Emmy 2026, atenția se îndreaptă și către categoriile dedicate muzicii, unde regăsim artiști și compozitori consacrați, precum Lady Gaga și Hans Zimmer. Află cine sunt restul pretendenților la trofee.

Publicat

pe

Lady Gaga și Hans Zimmer
Lady Gaga și Hans Zimmer │ FOTO: captură YouTube

Academia de Televiziune din SUA a anunțat nominalizările pentru Premiile Emmy 2026, iar categoriile muzicale aduc în prim-plan nume importante din industria muzicală și de divertisment. Lady Gaga a primit o nominalizare la categoria "Cea mai bună muzică și cele mai bune versuri originale" pentru piesa "The Dead Dance", inclusă pe coloana sonoră a celui de-al doilea sezon al serialului "Wednesday", produs de Netflix.

Melodia a fost scrisă și produsă de Lady Gaga împreună cu colaboratorii Andrew Watt și Cirkut (Henry Russell Walter) și poate fi auzită în cel de-al șaptelea episod, în timpul Galei Venețiene, când personajele Enid (Emma Myers) și Agnes (Evie Templeton) interpretează un moment coregrafic. Tot în acest sezon, Lady Gaga are și o scurtă apariție actoricească, interpretând personajul Rosaline Rotwood, o fostă profesoara a Academiei Nevermore.

Cu această reușită, artista are acum în palmares un total de șase nominalizări la Premiile Emmy, la care se adaugă un Sports Emmy, câștigat în 2025 pentru interpretarea piesei "Hold My Hand" în cadrul show-ului de la Super Bowl.

La aceeași categorie este nominalizat și Trey Parker, co-creatorul serialului "South Park", pentru piesa "Christian Woman". Artistul a obținut în total trei nominalizări în acest an, fiind prezent și la categoriile "Cel mai bun program de animație" și "Cea mai bună interpretare vocală a unui personaj", pentru vocea lui Satan.

Un alt nume important pe lista nominalizaților este Hans Zimmer, care primește cea de-a opta nominalizare la Emmy pentru coloana sonoră a documentarului "Prehistoric Planet: Ice Age". Producția concurează la categoria "Cea mai bună coloană sonoră originală pentru un documentar, program non-ficțiune sau reality show". Deși este unul dintre cei mai apreciați compozitori de muzică de film din lume și are în palmares cinci premii Grammy și două Oscaruri, Hans Zimmer nu a câștigat până acum un Premiu Emmy.

Cea de-a 78-a ediție a Premiilor Emmy va avea loc pe 14 septembrie 2026, la Peacock Theater din Los Angeles. "The Pitt" este producția cu cele mai multe nominalizări (25), urmată de comedia "Hacks" (24), în timp ce HBO Max domină clasamentul platformelor și studiourilor. Nominalizările pe larg pot fi consultate aici.

Categorii muzicale la Premiile Emmy 2026

Cea mai bună muzică și cele mai bune versuri originale

  • "Raise Him Up" ("The Boys") - Christopher Lennertz & Daveed Diggs
  • "Miss Figuritas" ("Hacks") - Carlos Rafael Rivera & David Stal
  • "Need Someone" ("The Pitt") - Gavin Brivik & Andrew Bird
  • "Christian Woman" ("South Park") - Trey Parker
  • "The Devil You Know" ("Spider-Man Noir") - Warren Oak Felder, Sebastian Kole, Daniel Pemberton
  • "The Dead Dance" ("Wednesday") - Lady Gaga, Andrew Watt, Henry Walter Russell

Cea mai bună direcție muzicală

  • The Apple Music Super Bowl LX Halftime Show cu Bad Bunny
  • The Late Show With Stephen Colbert ("Series Finale")
  • The Oscars
  • Saturday Night Live (Host: Jack Black)
  • Wicked: One Wonderful Night

Cea mai bună supervizare muzicală

  • "The Boys" - "Blood and Bone"
  • "Hacks" - Finale"
  • "Nobody Wants This" - "When Noah Met Joanne"
  • "Pluribus" - "We Is Us"
  • "Stranger Things" - "Chapter Eight: The Rightside Up"
  • "Widow's Bay" - "Beach Reads"

Cea mai bună coloană sonoră originală pentru un serial

  • "A Knight of the Seven Kingdoms" - "In the Name of the Mother"
  • "Palm Royale" - "Maxine Drinks Martinis Now"
  • "Pluribus" - "We Is Us"
  • "Slow Horses" - "Missiles"
  • "Spider-Noir" - "Step Into My Office"
  • "Widow's Bay" - "Our History"

Cea mai bună coloană sonoră originală pentru o miniserie, serie antologică, film TV sau program special

  • "All Her Fault" - "Episode 7"
  • "The Beast in Me" - "The Beast and Me"
  • "Black Rabbit" - "Isle of Joy"
  • "In the Blink of an Eye"
  • "Washington Black" - "If You See My Mama, Whisper Her This…"

Cea mai bună coloană sonoră originală pentru un documentar, program non-ficțiune sau reality show

  • "High Horse: The Black Cowboy" - "F*ck Westerns", compozitor Raphael Saadiq
  • "John Candy: I Like Me", compozitor Tyler Strickland
  • "Kingdom" - "Episode 2", compozitor Segun Akinola
  • "Mel Brooks: The 99 Year Old Man!", compozitor Jeff Morrow
  • "Ocean With David Attenborough", compozitor Steven Price
  • "Prehistoric Planet: Ice Age" - "The Big Freeze", compozitori Kara Talve, Anže Rozman și Hans Zimmer

Cea mai bună temă muzicală originală de generic

  • "All Her Fault", compozitor Jeff Beal
  • "The Beast in Me", compozitor Sean Callery
  • "The 'Burbs", compozitor Michael Abels
  • "Murderbot", compozitor Amanda Jones
  • "Pluribus", compozitor Dave Porter
Citește în continuare

Muzică și film

"Diavolul se îmbracă de la Prada 2" intră pe Disney+

Disponibil în cinematografele din România de la 1 mai, pelicula "Diavolul se îmbracă de la Prada 2" ("The Devil Wears Prada 2") va ajunge și pe platformele de streaming. Începând din luna iulie, filmul devine disponibil pe Disney Plus.

Publicat

pe

Imagine din trailer-ul "The Devil Wears Prada 2"
Imagine din trailer-ul "The Devil Wears Prada 2" │ FOTO: Captură YouTube

Pe 29 iulie, "Diavolul se îmbracă de la Prada 2" ajunge pe Disney Plus. Povestea "The Devil Wears Prada 2" ne este prezentată prin ochii acelorași vizionari care au creat și prima peliculă, ajunsă peste ani un fenomen cultural. David Frankel a revenit în scaunul de regizor, iar Aline Brosh McKenna s-a întors și ea în rol de scenarist.

Ce se întâmplă în pelicula "Diavolul se îmbracă de la Prada 2"

La aproape 20 de ani de la legendarele lor roluri (Miranda, Andy, Emily și Nigel), Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt și Stanley Tucci se întorc pe elegantele străzi din New York și la rafinatul sediu al revistei Runway, în continuarea filmului-fenomen din 2006, care a definit o întreagă generație.

Andy Sachs este acum redactor-șef și își găsește fosta șefă de coșmar înfruntând-se cu un mediu mereu schimbător, care amenință imperiul revistei. Emily Blunt revine și ea în rolul lui Emily Charlton, evoluția acestui personaj având un rol cheie în continuarea poveștii.

Noua peliculă se concentrează pe declinul presei tipărite și pe felul în care echipa Runway luptă pentru supraviețuire, navigând printre tendințele mereu schimbătoare ale revistelor de modă. În acest proces de reinventare, Miranda, Nigel și Andy se văd nevoiți să colaboreze cu fosta lor asistentă, Emily Charlton (Emily Blunt), aflată acum într-o poziție de conducere.

VIDEO Trailer: "The Devil Wears Prada 2" ("Diavolul se îmbracă de la Prada 2")

Din distribuția "Diavolul se îmbracă de la Prada 2" fac parte și Justin Theroux, Pauline Chalamet, Lucy Liu, Mckenna McGraw, Tracie Thoms, Jonathan Bender, B. J. Novak și Lady Gaga.

Citește în continuare

Industria muzicala

Jon Bon Jovi s-a recuperat complet după operația la corzile vocale: "Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea"

Jon Bon Jovi se pregătește să revină în fața publicului odată cu turneul "Forever", marcând astfel finalul unei perioade dificile în care sănătatea i-a pus cariera muzicală sub semnul întrebării.

Publicat

pe

Jon Bon Jovi în interviul pentru People
Jon Bon Jovi în interviul pentru People │ FOTO: captură YouTube

Într-un interviu recent pentru publicația People, Bon Jovi a dezvăluit că, după încheierea turneului din 2022, a fost nevoit să treacă printr-o intervenție de medializare a corzilor vocale, menită să trateze deteriorarea uneia dintre corzi. Artistul a explicat că diagnosticul a fost neașteptat, mai ales pentru că nu considera că și-ar fi suprasolicitat vocea de-a lungul carierei.

"Nu am făcut nimic care să îmi afecteze corzile vocale și nu am avut excese. Sunt un vocalist antrenat și am tratat mereu această meserie cu seriozitate."

El a mărturisit că a fost surprins când medicii i-au explicat că una dintre corzile vocale era în proces de atrofie. Deși intervenția a fost reușită, recuperarea a durat mai mult decât anticipase. Timp de mai mulți ani, artistul a lucrat constant cu specialiști și și-a antrenat vocea pentru a se prezenta așa cum se cuvine pe scenă.

Jon Bon Jovi: "Mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert"

Muzicianul a detaliat procesul anevoios de recuperare:

"Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea și, deși procesul a fost lent, progresul a fost constant. [...] Au trecut patru ani de când am urcat ultima dată pe marile scene, dar mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert. La show-urile mele obișnuiesc să schimb destul de mult structura setlistului și a producției, iar noi am repetat suficient. În momentul de față, nu ne mai rămâne decât să așteptăm să urcăm pe scenă."

Jon Bon Jovi, despre colegii de trupă: "Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată"

Bon Jovi a subliniat și sprijinul primit din partea colegilor de trupă, despre care spune că au rămas alături de el în toată perioada de recuperare și nu au luat în calcul retragerea sau alte proiecte.

"[...] Am fost nevoit să trec printr-o nouă transformare profundă, să las în urmă o versiune a mea pentru a deveni un alt om. Și, pe măsură ce traversam această schimbare, mi-am dat seama că cei mai apropiați oameni din viața mea erau cei care se aflau alături de mine pe scenă.

Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată. Niciunul nu și-a căutat alt drum, nu s-a gândit să se retragă. Iar sacrificiile pe care fiecare dintre ei le-a făcut pentru a-mi fi alături în această perioadă înseamnă enorm pentru mine."

Turneul "Forever" celebrează albumul cu același nume, lansat de trupa Bon Jovi în vara lui 2024. Va debuta pe 7 iulie, cu o serie de nouă concerte la Madison Square Garden din New York, urmând apoi show-uri în Anglia și Irlanda. Artistul spune că revenirea nu înseamnă căutarea perfecțiunii, ci a unei conexiuni autentice cu publicul.

"Nu este vorba despre perfecțiune. Este vorba despre excelență. Există ceva aproape spiritual în legătura dintre trupă și public, iar asta este ceea ce am încercat să recâștig."

În același interviu, Bon Jovi a vorbit despre rolul de bunic, căsătoria de 37 de ani cu Dorothea și bucuriile simple ale vieții.

VIDEO: Interviu Jon Bon Jovi pentru People

Citește în continuare

Trending