Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Muzicienii aduc omagii lui Nelson Mandela

Liderul luptei împotriva regimului rasist, Nelson Mandela s-a stins din viață la 95 de ani pe 5 decembrie 2013. Acțiunile sale au schimbat lumea, devenind una dintre cele mai apreciate personalități din istorie. De-a lungul timpului, numeroși muzicieni și-au declarat admirația față de Mandela, căruia i-au compus și piese. La moartea lui artiștii i-au adus omagii pe canalele de social media.

Publicat

pe

Nelson Mandela
Nelson Mandela │ FOTO: mashable.com

În 1994, Nelson Mandela devenea primul președinte de culoare, după o luptă dură cu regimul din Africa de Sud. Acesta a petrecut 27 de ani de detenție ca prizonier politic, în perioada 1964-1990, iar din spatele gratiilor a devenit un simbol pentru poporul său. Cu toate că a fost persecutat, Mandela a învățat să-și înțeleagă adversarii, să-i ierte (prin intermediul poeziei) și chiar să lucreze apoi cu ei. Toate aceste lucruri i-au adus lui Mandela Premiul Nobel pentru Pace, în 1993. Activitatea sa politică s-a încheiat în 1999, iar din 2010 nu a mai avut nici o apariție publică. Nelson Mandela s-a stins din viață în casa sa din Johannesburg, iar întreaga familie i-a fost aproape.

Modul în care le-am afectat vieţile celorlalţi este ceea ce va hotărî importanţa vieţii pe care am trăit-o, este unul dintre citatele celebre date de Nelson Mandela.

Concerte și melodii dedicate lui Nelson Mandela

Idealurile sale și lupta pentru egalitate au inspirat muzicieni din întreaga lume. Cât a fost închis, pe lângă manifestări, au fost organizate și numeroase concerte. Un demers reprezentativ pentru eliberarea lui Mandela a avut loc în 1988. A fost un concert de mare anvergură, care a umplut stadionul Wembley din Londra, cu prilejul aniversării lui Mandela la 70 de ani. Scena a găzduit nume importante precum Stevie Wonder, Whitney Houston, Dire Straits, Eric Clapton și Sting. Concertele organizate în onoarea lui Nelson Mandela nu s-au oprit aici, cele mai cunoscute fiind susținute de U2 și Annie Lennox.

Dire Straits și Eric Clapton - Tribut Nelson Mandela (Live, Wembley, 1988)

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=nGsJmVm1mTI]

Numeroase piese au fost compuse pentru a-i lăuda curajul și dorința de a schimba lumea. De la melodii precum Eddy Grant - "Gimme Hope Jo'Anna"Bono și Joe Strummer - "46664", A.K.A. - "Free Nelson Mandela" la cântecul "Mandela Day", lansat de Simple Minds. În plus, în octombrie 2013 a fost prezentat în premieră filmul "Mandela: Long Walk To Freedom", în cadrul Festivalului de Film Mill Vallley din Statele Unite. Pelicula a fost realizată pe baza autobiografiei cu același nume a lui Nelson Mandela, publicate în 1994. Începând cu ianuarie 2014, acesta va ajunge și în cinematografele europene. În rolul principal joacă actorul Idris Elba, care s-a remarcat în filmul "Luther" și serialul "The Wire". Soundtrack-ul include și o piesă U2, prima lansată de trupă după 3 ani de pauză - "Ordinary Love".

Simple Minds - "Mandela Day"

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=xfk13uUuD8Q]

Mulți artiști și-au exprimat tristețea față de moartea lui Nelson Mandela și au adus un omagiu acestuia pe rețelele de socializare. Nume precum QueenGN'R, Dave Mustaine, SlashTom Morello sau Tommy Lee au publicat citate ale lui Mandela, fotografii cu acesta sau pur și simplu au scris R.IP. pe Facebook și Twitter. Peter Gabriel, pe care vom avea ocazia să-l vedem în concert anul viitor, chiar a înregistrat un video în care vorbește despre Nelson Mandela.

Reacțiile artiștilor după moartea lui Nelson Mandela

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=O5-kw5_Yzg0]

queen-nelson

billy-talent-nelson dave-mustaine-nelson guns-nelson tom-morello-nelson nikki-sixx-nelson theory-of-a-deadman-nelson tommy-lee-nelson godsmack-nelson scott-ian-nelson slash-nelson

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

U2 lansează "Street Of Dreams", prima piesă originală în nouă ani - VIDEO

U2 a lansat piesa "Street Of Dreams", ce anunță lansarea unui nou album de studio. Deși titlul discului și data lansării nu au fost încă dezvăluite, trupa a confirmat că materialul va apărea până la finalul anului și va reprezenta primul album cu compoziții noi după 2017, când a fost lansat "Songs of Experience". Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Bono (U2) în videoclipul piesei "Street Of Dreams"
Bono (U2) în videoclipul piesei "Street Of Dreams" │ FOTO: captură YouTube

"Street Of Dreams" este o piesă luminoasă și contemplativă, construită în jurul ideii de speranță și renaștere. Refrenul transformă metafora "Strada Visurilor" într-un loc al posibilităților, unde toate ușile sunt deschise, chiar și pentru cei care se simt pierduți sau încercați de viață. Majoritatea versurior sunt interpretate în limba engleză, cu câteva inserții în spaniolă, un omagiu adus orașului Mexico City, unde a fost filmat videoclipul muzical.

În materialul video, membrii U2 au fost surprinși interpretând melodia pe un autobuz școlar decorat de artistul mexican Chavis Mármol. În timpul filmărilor, desfășurate în apropierea Plaza Santo Domingo, o ploaie torențială a întrerupt alimentarea generatorului, iar o familie din zonă i-a invitat pe muzicieni să continue filmările de pe balconul locuinței sale.

Pe lângă lansarea propriu-zisă a melodiei, un alt aspect important pentru fanii trupei este revenirea lui Larry Mullen Jr. pe baricade. Toboșarul a lipsit o perioadă din activitatea trupei pentru a se recupera după o intervenție chirurgicală, fiind înlocuit în concerte de bateristul olandez Bram van den Berg.

Deși ultimul album cu piese originale datează din 2017, U2 a rămas activă în ultimii ani. Formația a lansat în 2023 "Songs of Surrender", un proiect care cuprinde 40 de reinterpretări ale unora dintre cele mai cunoscute melodii din repertoriu, a susținut rezidența de succes la Sphere Las Vegas, iar în 2026 a publicat două EP-uri conceptuale, "Days of Ash" și "Easter Lily". Membrii trupei au precizat însă că piesele de pe aceste materiale nu vor face parte din noul album.

Formată la Dublin în 1976, U2 este una dintre cele mai influente și longevive trupe din istoria rockului. Alcătuită din Bono, The Edge, Adam Clayton și Larry Mullen Jr., formația a vândut peste 170 de milioane de albume la nivel mondial și a câștigat 22 de premii Grammy, mai multe decât orice altă trupă din istorie. De-a lungul carierei, U2 a lansat albume emblematice precum "The Joshua Tree", "Achtung Baby" sau "All That You Can't Leave Behind", construindu-și reputația prin îmbinarea rockului cu teme sociale, spirituale și politice.

VIDEOCLIP: U2 - Street Of Dreams

Citește în continuare

Lifestyle

Ce muzică ascultă astronauții din misiunea Artemis II; Queen, David Bowie și Chappell Roan se află în playlist

NASA a dezvăluit playlistul oficial "Wake-Up Songs", dedicat echipajului misiunii Artemis II, oferind publicului o privire inedită asupra coloanei sonore care îi însoțește pe astronauți în timpul zborului. Tradiția, începută în urmă cu peste 50 de ani, presupune ca în fiecare zi a misiunii să fie redată o piesă special aleasă pentru a-i trezi pe membrii echipajului.

Publicat

pe

Echipajul Artemis II
Echipajul Artemis II │ FOTO: NASA www.facebook.com

Prima zi a fost marcată de "Sleepyhead" semnată de Young & Sick, iar printre hit-urile playlistului se numără "Pink Pony Club" de la Chappell Roan și "Under Pressure", colaborarea emblematică dintre Queen și David Bowie. Alte alegeri notabile includ "Tokyo Drifting" de la Glass Animals și Denzel Curry, dar și "Working Class Hero (Work)" interpretată de CeeLo Green.

Potrivit NASA, fiecare piesă a fost selectată cu grijă, reflectând gusturile și energia echipajului format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen. Playlistul a devenit astfel un soundtrack simbolic al misiunii, însoțind echipajul în timp ce parcurge vidul cosmic într-un moment istoric: primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Lista va fi completată cu noi piese până la finalul misiunii.

Misiunea Artemis II reprezintă un pas esențial în programul Artemis, pregătind terenul pentru revenirea oamenilor pe Lună. Lansată cu ajutorul sistemului Space Launch System (SLS), una dintre cele mai mari și mai puternice rachete construite vreodată, Artemis II are ca scop testarea sistemelor și a capabilităților de zbor cu echipaj uman în jurul satelitului natural al Pământului. Astfel, NASA își propune să deschidă o nouă eră a explorării spațiale, cu obiectivul final de a stabili o prezență sustenabilă pe Lună.

Playlist: Artemis II Wake-Up Songs

  • "Sleepyhead" - Young & Sick
  • "Green Light" - John Legend, Andre 3000
  • "In a Daydream" - Freddy Jones Band
  • "Pink Pny Club" - Chappell Roan
  • "Working Class Heroes (Work)" - CeeLo Green
  • "Good Morning" - Mandisa, TobyMac
  • "Tokyo Drifting" - Glass Animals, Denzel Curry
  • "Under Pressure" - Queen, David Bowie
Citește în continuare

Albume noi

U2 a lansat un album de Paște, "Easter Lily"

U2 a lansat vineri, 3 aprilie 2026, EP-ul „Easter Lily”, un material surpriză cu șase piese publicat chiar de Vinerea Mare. Este al doilea EP al trupei din acest an, după „Days of Ash”, apărut pe 18 februarie, de Miercurea Cenușii. Noul material merge într-o direcție mai intimă și mai reflexivă, cu teme precum prietenia, pierderea, speranța și ideea de reînnoire.

Publicat

pe

Coperta album U2 Easter Lily
Coperta album U2 Easter Lily │ FOTO: U2

EP-ul „Easter Lily” este o colecție separată de viitorul album de studio U2, la care sesiunile continuă. Bono spune că trupa lucrează în paralel la un disc „zgomotos, dezordonat” și „unreasonably colourful”, gândit pentru scenă, iar lansarea acestui EP nu schimbă calendarul acelui proiect.

Tracklist-ul include piesele „Song For Hal”, „In A Life”, „Scars”, „Resurrection Song”, „Easter Parade” și „COEXIST (I Will Bless The Lord At All Times?)”. Ultima aduce și o contribuție nouă din partea lui Brian Eno, prezentată oficial ca un soundscape. EP-ul este produs de Jacknife Lee și a fost publicat prin Island/Universal.

Din punct de vedere tematic, diferența față de „Days of Ash” este mare. Dacă EP-ul din februarie a mers spre reacții la conflicte globale, activism și tensiunea din spațiul public, „Easter Lily” pune accentul spre întrebări personale: cât de mult rezistă relațiile în vremuri tensionate, cât de importantă rămâne prietenia și dacă mai există sens în ritualuri, credință și ideea de comunitate. Bono leagă chiar titlul de albumul „Easter” al lui Patti Smith, lansat în 1978.

Piesa de deschidere, „Song For Hal”, este dedicată lui Hal Willner și este descrisă de trupă drept un „COVID-19 lockdown lament”. U2 precizează că Willner ar fi împlinit 70 de ani în lunea Paștelui și că a murit în urmă cu aproape șase ani. Tot oficial, „In A Life” este prezentată ca o piesă despre prietenie, „Scars” ca un cântec despre acceptare și încurajare, iar „COEXIST” ca un cântec de leagăn pentru părinții copiilor prinși în război.

Lansarea este însoțită și de o nouă ediție digitală a fanzinului „Propaganda”, la 40 de ani de la primul număr, apărut în februarie 1986. Ediția nouă are 52 de pagini și include texte de la toți cei patru membri U2, note semnate de The Edge, un material al lui Adam Clayton despre artă și recuperare, un dialog între Bono și călugărul franciscan Richard Rohr, fotografii realizate de Larry Mullen Jr., plus versuri și un interviu cu Jacknife Lee.

Citește în continuare

Trending