Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Kaiser Chiefs lansează un nou album în 2014

Britanicii de la Kaiser Chiefs au dezvăluit detalii despre următorul album. Cel de-al cincilea disc din cariera trupei se va numi "Education, Education, Education & War" și va fi lansat pe 14 martie 2013. Acesta va fi primul material discografic al trupei lansat după plecarea bateristului Nick Hodgson.

Publicat

pe

Kaiser Chiefs
Kaiser Chiefs

Kaiser Chiefs vor reveni anul viitor cu un album nou, intitulat "Education, Education, Education & War". Pentru acest disc trupa a colaborat cu producătorul Ben H Allen III, piesele fiind înregistrate la The Maze Studio în Atlanta, Georgia.

Noul material discografic este cel de-al cincilea din cariera formației indie rock și primul fără toboșarul Nick Hodgson, ce a părăsit trupa anul trecut. "Education, Education, Education & War" are un setlist ce include 10 melodii, printre acestea numărându-se și piesele "Coming Home" și "Misery Company", ce au fost interpretate live în cadrul show-rilor  London's Hyde Park și Leeds Arena de anul acesta.

Tracklist "Education, Education, Education & War" - Kaiser Chiefs:

  1. The Factory Gates
  2. Coming Home
  3. Misery Company
  4. Ruffians On Parade
  5. Meanwhile Up In Heaven
  6. One More Last Song
  7. My Life
  8. Bows & Arrows
  9. Cannons
  10. Roses

Kaiser Chiefs au lansat ultimul album în 2011. "The Future Is Medieval" a avut un succes comercial moderat, urcând până pe poziția a 10-a în topurile din UK și până pe 25 în Australia.

Cel mai popular disc al trupei rămâne "Employment", primul album Kaiser Chiefs. Discul s-a vândut în peste 3 milioane de exemplare, aducând formației trei Brit Awards și un premiu NME pentru Best Album. Materialul include hiturile "I Predict a Riot", "Oh My God" și "Everyday I Love You Less and Less".

Kaiser Chiefs - "Listen To Your Head"

Trending