La aproape două luni de la moartea lui Ozzy Osbourne, MTV adaugă încă un moment emoționant în arhiva cu amintiri a fanilor și apropiaților regretatului vocalist. La gala Video Music Awards de pe 7 septembrie, Steven Tyler și YUNGBLUD au pus în scenă un medley demn de aplauzele iubitorilor de rock și metal. Alături de ai au fost și Joe Perry și Nuno Bettencourt și toți cei prezenți în sală la UBS Arena din New York.

"M-au rugat să-ți aduc un omagiu duminică, la gala VMA. Voi face tot posibilul să te fac mândru, Oz. Urmărește-mă de acolo, de sus. Te iubesc pentru totdeauna", scria Yungblud pe Instagram înainte de gala MTV, într-o postare ce includea și cele două poze alături de Ozzy, făcute la ultimul său concert, Back to the Beginning.

Momentul in memoriam Ozzy Osbourne a inclus fragmente din piesele emblemă "Crazy Train", "Changes" și "Mama, I'm Coming Home". "Cel mai cool moment de la VMA din ultimii 25 de ani", aprecia unul dintre fanii lui Ozzy într-un comentariu la clipul de pe YouTube, altcineva adăugând: "Yungblud îmi dă speranță că această generație va reînsufleți spiritul rock".

VIDEO: Steven Tyler, Joe Perry, YUNGBLLUD & Nuno Bettencourt - Ozzy Tribute Medley la MTV VMA 2025

Ozzy Osbourne a murit pe 22 iulie, lăsând în urma sa o colecție impresionantă de piese, albume și concerte memorabile. Vocalistul Black Sabbath avea 76 de ani, boala Parkinson şi o serie de alte afecţiuni cauzând tragicul eveniment.

Gala MTV VMA 2025 a avut loc duminică seară, pe 7 septembrie, în New York. La eveniment au participat cele mai mari nume din industria muzicală. Printre artiștii care au susținut momente live pe scenă se numără Lady Gaga, Sabrina Carpenter, Mariah Carey și Ricky Martin.

Premiul pentru Piesa Anului a mers la Rose și Bruno Mars, pentru hitul "APT.". Lista câștigătorilor i-a inclus și pe Ariana Grande, Sabrina Carpenter, Lady Gaga, Alex Warren și Coldplay.

De la bun început, tonul e diferit. Serialul nu are răbdarea filmelor clasice de a construi suspansul lent, ci aruncă în fața publicului spectacolul întreg: xenomorphi, facehuggeri, cadavre, sânge și chiar noi specii de creaturi. Regizorii nu îți dau timp să respiri, iar asta îl apropie mai mult de adrenalina explozivă din Aliens (1986) decât de thrillerul claustrofobic al originalului. Asta înseamnă, pentru unii, mai puțină subtilitate, dar pentru alții – inclusiv pentru mine – o șansă de a vedea universul Alien filtrat prin ritmul alert al serialelor moderne.

Cinematografia: între realism și grotesc stilizat

E de apreciat atenția pentru decoruri și efecte speciale. Coridoarele navelor, lumina rece, modul în care camera insistă pe textura metalică sau pe fluidele organice care însoțesc fiecare atac al creaturilor – toate trimit direct la ADN-ul vizual al francizei. Niciun cadru nu pare ieftin sau reciclat, iar investițiile se simt. Mai mult, modul în care este filmată prăbușirea navei pe Terra aduce un aer de blockbuster hollywoodian, dar păstrează acea estetică industrială care a consacrat saga.

Serialul are însă și un aer mai “curat” decât filmele vechi. Dacă în 1979 Alien-ul se ascundea în umbre, aici monștrii sunt expuși, lumina îi dezvăluie în toată grotesca lor splendoare. Rezultatul este o experiență vizuală mai directă, mai crudă, dar care poate diminua misterul pentru cei obișnuiți cu suspansul clasic.

Actorii și personajele: copii în corpuri adulte și androizi cu suflet

Distribuția e variată, dar două personaje domină: Wendy, primul hibrid – copil transformat într-un corp sintetic adult – și androidul Kirsh, mentorul său rece, interpretat excelent de Timothy Olyphant. Olyphant are o autoritate naturală pe ecran, un amestec de carismă și rigiditate care îl face să fie memorabil chiar și în scenele mai puțin tensionate.

Wendy este cheia emoțională a poveștii. Serialul îți arată grozăviile prin ochii ei, prin inocența și fragilitatea unui copil prins într-un corp artificial. Asta dă serialului o notă de tragedie și de poezie sumbră, contrastând cu brutalitatea scenelor de acțiune. Tot aici apar și fricțiunile: mulți dintre cei aflați în poziții de putere – CEO adolescenți, echipe de salvare cu figuri tinere – pot părea neverosimili. Personal, îmi e greu să cred că un xenomorph ar putea fi intimidat de niște “liceeni” în armură, după ce am crescut cu Ripley și cu veteranii din filmele originale.

Sunetul și coloana sonoră: adevăratul motor al serialului

Dacă imaginea livrează spectacol, sunetul îl ridică la rang de experiență totală. Aici Alien: Earth își arată cel mai clar valoarea. Jeff Russo, cunoscut pentru Fargo și Star Trek: Discovery, semnează un soundtrack de aproape 90 de minute, împărțit în 27 de piese. E o muzică ce respiră universul Alien: teme atmosferice, corzi tensionate, bătăi metalice care amintesc de sunete mecanice, totul construit să creeze disconfort și anticipație. Piese precum “Wendy” sau “Xenomorph” nu sunt doar fundal, ci parte din poveste, amplificând frica și izolarea.

Dar adevărata lovitură o dau așa-numitele “needle-drops” – melodii iconice inserate strategic. Primul episod se încheie cu Black Sabbath – The Mob Rules, iar al doilea cu Tool – Stinkfist. Recunosc, aici sunt subiectiv: Tool e trupa mea preferată și apariția lor în universul Alien mi-a dat senzația că serialul respiră cu adevărat cultura rock, nu doar horrorul. Alegerea unor piese de la Nina Simone sau TV on the Radio arată că showrunnerii nu vor doar să bifeze scene șocante, ci să creeze o identitate sonoră diversă și puternică.

Sunetul ambiental e și el un personaj. Țiuiturile sintetice, respirația înfundată a soldaților în costume, ecoul coridoarelor metalice, toate sunt mixate la perfecție. De multe ori, am simțit că audio-ul transmite mai multă groază decât efectele vizuale. E acel tip de sound design care te face să tresari chiar și atunci când nu se întâmplă nimic pe ecran.

Episodul 3? Metallica cu "Wherever I May Roam"...

Un univers care respiră prin haos

Pe lângă spectacolul horror și intrigile corporatiste (cu adolescenți genii care controlează imperii tehnologice), serialul ridică întrebări despre identitate, conștiință și moralitate. Ce înseamnă să fii uman când corpul tău e artificial? Merită să supraviețuim cu orice preț? Și cât de departe pot merge corporațiile pentru profit? Toate acestea sunt teme recurente, dar filtrate aici prin energia și ritmul unui serial care nu are timp de filosofie lungă, ci aruncă repede întrebările și lasă spectatorul să le rumineze.

Pentru mine, Alien: Earth funcționează. Da, poate nu are suspansul lui Ridley Scott și nici umanitatea lui Ripley, dar oferă o experiență nouă: un SF de acțiune cu accente filosofice, un mix între Aliens și Westworld. E spectaculos vizual, are actori care se ridică peste așteptări și o coloană sonoră care merită ascultată și separat, pe Spotify.

Pe 30 iulie, Justin Timberlake a încheiat turneul JT Live 2025 cu un ultim concert în Istanbul. La o zi distanță, pe 31 iulie, artistul făcea o confesiune neașteptată online. Justin dezvăluia că a fost diagnosticat cu boala Lyme, această problemă de sănătate afectându-l fizic și mental.

"Așa cum mulți dintre voi știți, sunt o persoană destul de rezervată în ce privește viața privată. Dar, în timp ce reflectez asupra turneului și a concertelor de festival, vreau să vă povestesc puțin despre ce se întâmplă cu mine", spune Justin într-o postare lungă și detaliată de pe Instagram, în care le mulțumește prietenilor, familiei și fanilor pentru susținerea oferită de-a lungul celor mai bine de 30 de ani de carieră.

Justin ni se confesează apoi, descriind cum l-a afectat boala Lyme.

"M-am luptat, printre altele, cu niște probleme de sănătate și am fost diagnosticat cu boala Lyme - și nu vă spun asta pentru a mă compătimi -- ci pentru a face puțină lumină în spatele cortinei. Dacă ați avut această boală sau cunoașteți pe cineva care a avut-o, atunci știți deja: viața cu ea poate fi extrem de debilitantă, atât mental, cât și fizic. Când am primit diagnosticul, am fost cu siguranță șocat. Dar măcar am putut înțelege de ce simțeam dureri apăsătoare pe scenă sau mă cuprindea o oboseală inexplicabilă și o stare de greață.

Am fost pus în fața unei decizii personale. Să opresc turneul? Sau să continui și să-mi dau seama pe parcurs ce e de făcut. Am hotărât că bucuria pe care mi-o aduce show-ul live depășește cu mult stresul trecător pe care îl simte corpul meu. Sunt atât de fericit că am hotărât să continui", a mărturisit artistul.

În continuarea mesajului său, Justin spune că, dincolo de faptul că și-a dovedit sieși că are o puternică tenacitate mentală, a și acumulat multe amintiri frumoase alături de fani.

Justin Timberlake: "Vă spun toate acestea în speranța că putem găsi împreună o modalitate prin care să fim mai conectați"

Motivul pentru care a ezitat, inițial, să împărtășească diagnosticul este felul în care a fost crescut. "Am fost învățat de mic să țin astfel de lucruri pentru mine", spune Justin. În final, artistul a decis, totuși, că e mai bine să dezvăluie public problemele lui, pentru a nu fi "interpretate greșit".

"Vă spun toate acestea în speranța că putem găsi împreună o modalitate prin care să fim mai conectați. Vreau de asemenea să-mi împărtășesc experiența pentru a-i ajuta și pe alții care au această boală", a mai spus Justin.

Boala Lyme este cauzată de bacteria borrelia, care este transmisă de unele căpușe. Simptomele bolii includ erupții cutanate, dureri și rigiditate corporală, slăbiciune musculară și probleme ale sistemului imunitar.

Justin Timberlake a fost supus, recent, unui val de critici după concertul său de la Electric Castle. Vestea despre concertul susținut de artist în România s-a viralizat și a fost preluată și de New York Post și Fox News. Găsiți detalii pe larg în articolul nostru, de pe InfoMusic.